Poliţele RCA pe 1 lună vor dispărea

Poliţele RCA pe 1 lună vor dispărea pentru persoanele fizice, pare să spună preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, în condiţiile în care reînnoirea nu se face automat, diminând astfel gradul de acoperire cu asigurări auto obligatorii.



accident-asigurare-floteauto

„O eroare cred că a fost faptul că am introdus poliţele de o lună. Uneori e tentant să faci o poliţă pe o lună, plăteşti ceva mai puţin pentru luna aceea, dar reînnoirea poliţelor nu e automată şi în felul acesta scade gradul de acoperire cu RCA”, a afirmat Bogdan Chiriţoiu, în cadrul unei emisiuni TV.

Acesta a explicat că gradul de acoperire cu RCA are impact asupra preţului poliţelor. Astfel, accidentele generează pierderi şi, pentru ca poliţa RCA să fie cât mai mică, este nevoie ca reparaţiile să coste cât mai puţin, iar costurile să fie împărţite la câţi mai mulţi oameni. În cazul în care scade numărul clienţilor care plătesc RCA, costul reparaţiilor se împarte la mai puţini şi, deci, poliţa va fi mai scumpă.

Potrivit preşedintelui Consiliului Concurenţei, propunerile de modificare a Legii RCA, inclusiv eliminarea poliţelor pe 1 lună pentru persoane fizice, au fost înaintate Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Recent, Bogdan Chiriţoiu a anunţat că va propune ASF stoparea posibilităţii încheierii de către pesoanele fizice a poliţelor pentru 1 lună, acestea urmând să aibă la dispoziţie doa variantele pentru 6 sau 12 luni.

Acesta a precizat, însă, că persoanele juridice vor putea, în continuare, să încheie asigurarea RCA pe 1 lună.

„Din datele noastre, la ora actuală, sunt destul de multe maşini în circulaţie, aproximativ un sfert, care nu au RCA valabil pentru că proprietarii au încheiat poliţa pentru o perioadă foarte scurtă, o lună, iar apoi au uitat să o reînnoiască”, arăta preşedintele Consiliului Concurenţei.

Potrivit datelor publicate de ASF, anul trecut, ponderea poliţele încheiate pe termen de 1 lună în total a urcat la 25,16%, în creştere cu aproape 6 punte procentuale faşă de nivelul don 2017. Totuşi, la 31 decembrie 2018, cele mai mari ponderi au fost deţinute de poliţele cu o valabilitate de 6 luni
(aproximativ 34%), respectiv 12 luni (30%).

 

CITEŞTE ŞI:

Cum va limita Guvernul importurile de maşini second hand din Bulgaria

Camerele video de bord, „martori” pentru amendarea şoferilor

 

 

Adaugati comentariu