Locurile de muncă a peste 1,1 milioane de europeni sunt afectate de oprirea fabricilor de vehicule ca urmare a crizei Covid-19, iar industria auto europeană a înregistrat o pierdere de producţie ce însumează de 2,06 milioane de autovehicule.
Potrivit Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), cel puţin 1.138.536 de persoane care lucrează în industria auto sunt afectate de oprirea fabricilor, reprezentând aproximativ jumătate din totalul celor 2,6 milioane de lucrători angajaţi direct în sectorul auto al UE.
ACEA subliniază că cifra de 1,14 milioane se referă doar la persoanele angajate direct de producătorii de autoturisme, camioane, autoutilitare şi autobuze, impactul asupra lanţului de aprovizionare al sectorului auto fiind chiar mai critic.
În acelaşi timp, închiderea fabricilor în industria auto europeană a dus la o pierdere de producţie cifrată la 2.068.832 de autovehicule.
Cel mai afectat stat european în sectorul auto este Germania, unde 568.518 angajaţi, jumătate din numărul total, au fost trimişi acasă, pierderile de producţie ridicându-se la 553.767 de autovehicule, un sfert din totalul maşinilor neasamblate prin oprirea fabricilor.
Din punctul de vedere al locurilor de muncă pierdute în perioada crizei, alte două ţări cu o industrie auto puternic lovită sunt Franţa – 90.000 de lucrători, Italia – 69.382 lucrători, Suedia – 67.000 de lucrători, Marea Britanie – 65.455 de lucrători şi Spania – 60.000 de lucrători.
În ceea ce priveşte volumul producţiei pierdute, după Germania, se află Spania – 379.012 vehicule, Franţa – 272.432 vehicule, Marea Britanie – 167.144 vehicule şi Italia – 124.524 vehicule.
În România, oprirea producţie la uzinele Dacia din Mioveni şi Ford din Craiova a trimis în şomaj tehnic 20.000 de persoane. Pierderea de producţie de la declanşarea crizei şi impunerea restricţiilor este de 68.673 de vehicule.
Impactul crizei Covid-19 în industria auto europeană
Ţara Numărul locurilor de muncă afectate Pierderea de producţie (nr. vehicule)
Austria 14.307 16.865
Belgiia 30.000 30.306
Croaţia 700 –
Cehia 45.000 143.981
Finlanda 4.500 16.327
Franţa 90.000 272.432
Germania 568.518 553.767
Ungaria 30.000 47.317
Italia 69.382 124.524
Olanda 13.500 26.986
Polonia 17.284 45.380
Portugalia 20.000 33.019
România 20.000 68.673
Slovacia 20.000 100.673
Slovenia 2.890 19.399
Spania 60.000 379.012
Suedia 67.000 23.027
Marea Britanie 65.455 167.144
TOTAL 1.138.536 2.068.832
(Sursa: ACEA)
CITEŞTE ŞI:
Teslonda: Honda Accord din 1981 atinge suta în 2,8 secunde!
Video: Tesla Model 3 vs Model X vs Model S – care accelerează cel mai repede?
SUV-ul bazat pe Toyota Yaris vine în câteva zile
Comentați?