Advertisement

Piaţa de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare noi
Home Finanţare Leasing operaţional Piaţa de leasing operaţional a crescut cu peste 14% în 2014

Piaţa de leasing operaţional a crescut cu peste 14% în 2014

Piaţa de leasing operaţional a încheiat anul 2014 înregistrând un volum de autovehicule cu 14,4% mai mare decât la finalul anului 2013. Astfel, previziunile de la sfârşitul trimestrului al III-lea, care indicau o piaţă totală de 50.000 de autovehicule în administrare, au fost aproape atinse, piaţa înregistrând un număr de peste 49.200 de unităţi la final de an.

În ceea ce priveşte înmatriculările de autovehicule noi pe parcursul anului trecut, societăţile de leasing operaţional au avut o cotă de aproximativ 16% din totalul inmatriculărilor. În anul 2014 au fost înmatriculate aproape 80.000 de autoturisme şi autovehicule comerciale uşoare noi.

Pe fondul creşterii consumului şi, implicit, al activităţii companiilor, piaţa auto a înregistrat un puternic reviriment iar din ce în ce mai mulţi clienţi aleg servicii profesionale în domeniul managementului de flote.

Conform datelor centralizate de Asociaţia Societăţilor de Leasing Operaţional, în topul primelor 5 companii membre intră: LeasePlan România, ALD Automotive, Porsche Mobility, Arval Service Lease România şi Fleet Management Services (Business Lease).

Ne bucură confirmarea previziunilor noastre la nivel de piaţă de leasing operaţional şi faptul că tot mai multe companii înţeleg avantajele unui parteneriat cu companii specializate în management de flote. Din calculele noastre, în anul 2014, fiecare a 5-a maşină achiziţionată de clienţii persoane juridice a fost obiectul unui contract de leasing operaţional. Estimez că tendinţa crescătoare se va pastra şi poate chiar accentua, astfel că la sfârşitul anului 2015 piaţa de leasing operaţional va avea un volum de 60.000 de unităţi.”, a declarat Daniel Ivan, Preşedinte ASLO.

piata-leasing-operational-rezultate-2014-floteauto
Piaţa de leasing operaţional a înregistrat un număr de peste 49.200 de unităţi la finalul anului trecut

La nivelul membrilor asociaţiei, care au ajuns să reprezinte 94% din total piaţă, prin afilierea BCR Fleet Management, domină în continuare serviciile complete de leasing operaţional (finanţare şi management de flote) cu o cotă de 68%, urmate de management de flote 23%, restul reprezentând leasing operaţional fără servicii de administrare.

Dintre serviciile asociate administrării de flote, cele mai solicitate sunt: servicii de întreţinere şi reparaţii, asigurări (RCA şi CASCO), asistenţă rutieră şi maşină de înlocuire în cazul imobilizării autovehiculului contractat.

Asociaţia Societăţilor de Leasing Operaţional (ASLO) a devenit funcţională în martie 2011 şi este o asociaţie profesională, neguvernamentală, non-profit şi apolitică, înfiinţată pe 17 noiembrie 2010, în conformitate cu legile din România.

Membrii cu drepturi depline ai ASLO reunesc principalele companii de leasing operaţional de pe piaţa românească: ALD Automotive, Alexandros Long Term Rental, Arval Service Lease România, BCR Fleet Management, BT Operational Leasing, DiRENT Group, Fleet Management Services (Business Lease), Hertz Lease, LeasePlan România, Porsche Mobility, Premium Leasing, RCI Finanţare România, Unicredit Leasing Fleet Management iar membrii asociaţi sunt: Aon Romania Broker de Asigurare Reasigurare, Autonom Rent a Car, Aviroms Rent A Car, Boca Autotrade, EurotaxGlass’s România, Marsh Broker de Asigurare-Reasigurare şi SGS România.

ASLO îşi propune să promoveze conceptul de leasing operaţional şi să susţină cele mai bune practici în industrie fiind o interfaţă eficientă între comunitatea pe care o reprezintă şi comunitatea de afaceri şi autorităţi, protejând în acelaşi timp interesele membrilor săi.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

arval
Leasing operaţional

Arval România lansează Arval Re-Lease, serviciul de leasing operațional cu autovehicule utilizate

Arval România a lansat recent Arval Re-Lease, un nou serviciu disponibil pe...

Arval România
BusinessLeasing operaţional

Arval România își relochează sediul în campusul Oregon Park, din nordul Bucureștiului

Arval România, linie de business aparținând BNP Paribas Group, și-a relocat sediul,...

Philip Aarsman
InterviuriLeasing operaţional

”Pentru companii, mobilitatea nu mai este un simplu cost operațional, ci o componentă strategică”

– Interviu cu Philip Aarsman, Managing Director al Business Lease România

romgaz
Leasing operaţional

Romgaz contractează, în leasing operațional, o nouă flotă de utilitare și autoturisme

Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz a lansat licitația pentru contractarea, în...