Direcția Națională de Probațiune
Home Piaţa auto Flotă verde Peste 400 de maşini electrice şi hibride au fost vândute pe piaţa românească în primele 10 luni

Peste 400 de maşini electrice şi hibride au fost vândute pe piaţa românească în primele 10 luni

Vânzările de autovehicule electrice şi hibride noi în România au ajuns, în primele 10 luni ale acestui an, la 411 unităţi, în creştere cu 125,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2014, potrivit statisticii Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Numărul maşinilor ecologice, raportate în intervalul ianuarie — octombrie 2015, reprezintă echivalentul a 0,5% din totalul autovehiculelor noi comercializate în aceeaşi perioadă.

La nivelul lunii octombrie, au fost înregistrate vânzări de maşini electrice în număr de 79 de unităţi (0,8% din totalul vânzărilor), în creştere cu 31,6% faţă de luna anterioară, când s-au vândut 60 de maşini electrice şi hibride.

Potrivit APIA, din totalul celor 411 de unităţi vândute în primele zece luni din acest an, 25 au fost 100% electrice, creşterea faţă de intervalul ianuarie — octombrie 2014 fiind de 125,8%, când se consemnaseră 182 de maşini ‘verzi’ comercializate, din care 6 complet electrice.

Pe de altă parte, în funcţie de tipul de combustibil, autoturismele diesel au continuat să domine piaţa, cu o pondere care, la 10 luni, a ajuns la 53,3% din totalul comercializat (42.503 unităţi), în timp ce autovehiculele pe benzină au însumat 46,2% din piaţă, respectiv 36.825 unităţi.

În 2015, Programul „Rabla” a fost configurat cu eco-bonusuri diferenţiate, care se adaugă primei de casare în valoare de 6.500 lei, şi cu posibilitatea cumulării a maximum două eco-bonusuri pentru achiziţia unui autovehicul.

Astfel, se poate acorda un eco-bonus în valoare de 750 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, un eco-bonus în valoare de 1.500 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid (tehnologii hibrid convenţionale), precum şi un eco-bonus în valoare de 2.500 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid (tehnologii avansate de tip plug-in).

Persoanele fizice care vor să achiziţioneze o maşină nouă pot aplica, începând din 27 aprilie, în cadrul Programului ‘Rabla’, bugetul alocat în acest an de către autorităţi fiind de 162,5 milioane de lei.

Cele mai noi informaţii furnizate de Administraţia Fondului pentru Mediu /AFM/ arată că persoanele fizice şi juridice au rezervat, până în data de 8 octombrie, un număr de 19.500 de tichete în cadrul programului ‘Rabla’.

Autorităţile au alocat, în acest an, 20.000 de tichete valorice pentru persoane fizice şi 5.000 de tichete pentru persoane juridice, inclusiv instituţii publice, operatori economici fără personalitate juridică, organizaţii profesionale care sunt organizate şi îşi desfăşoară activitatea într-una dintre formele de exercitare a profesiei liberale.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

combustibili alternativi
Flotă verde

Bruxelles-ul a lansat o consultare publică majoră în scopul dezvoltării și modelării infrastructurii pentru combustibili alternativi

Comisia Europeană a lansat o consultare publică majoră în cadrul revizuirii Regulamentului...

Franța
Flotă verde

Franța anunță un plan de electrificare de 10 miliarde de euro până în 2030

Franța intenționează să dubleze sprijinul statului pentru electrificare la 10 miliarde de...

electrice
FinanciarFlotă verde

Ecosistemul vehiculelor electrice din Europa atrage investiții de 200 mld. euro. România NU este pe hartă

Ecosistemul vehiculelor electrice din Europa a atras deja aproape 200 de miliarde...

electrificarea flotelor
Flotă verde

EV100 îndeamnă UE să mențină un cadru de reglementare stabil și previzibil pentru a sprijini electrificarea flotelor

Pe măsură ce Uniunea Europeană intră într-o fază decisivă în negocierile privind...