IMM Leasing
Home Finanţare Fonduri publice Peste 4.000 de companii înscrise în IMM Invest au primit deja credite

Peste 4.000 de companii înscrise în IMM Invest au primit deja credite

Peste 4.000 de companii beneficiază deja de programul IMM Invest şi se estimează că până la începutul săptămânii viitoare numărul acestora să crească la 10.000 de companii, a declarat ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

”IMM Invest a ajuns la 4.000 de companii care au primit bani. Vorbim deja de un plafon care se duce spre 4 miliarde. Deja începe să se accelereze şi estimez că la începutul săptămânii viitoare vom avea 10.000 de companii. Ca o comparaţie, anul trecut erau, în România, 25.000 de IMM care aveau credite”, a menţionat Florin Cîţu.

Acesta susţine că, în total, 40.000 de companii se vor înscrie în programul Guvernului de sprijin pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, IMM Invest.

”Prin acest program estimăm că 40.000 de companii vor avea acces la credite”, a declarat Cîţu.

Guvernul a eliminat două condiţionalităţi din programul IMM Invest, astfel că firmele care aplică pentru creditele garantate de stat nu vor mai depune declaraţii pe proprie răspundere prin care să ateste că au fost afectate de Covid 19, iar băncile nu vor mai institui, drept garanții, ipotecă mobiliară asupra universalităţii bunurilor companiilor beneficiare.

Înscrierile online se desfăşoară în sesiune continuă, până la sfârşitul anului 2020 şi până la epuizarea plafonului alocat de 15 miliarde de lei.

Principiul de aprobare a finanţărilor nu este primul venit – primul servit, iar platforma www.imminvest.ro este un registru unic electronic prin care se analizează doar dacă aplicantul este eligibil şi are statul de IMM.

 

CITEȘTE ȘI:

Trafic de coşmar pe Autostrada Bucureşti – Constanţa în următorii ani. Află motivul

7 noi măsuri de relaxare după 15 iunie. Precizările premierului Orban

În România, cea mai ridicată rată a mortalităţii pe șosele din Europa – 96/milion

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

subvențiile
Fonduri publice

Aproape jumătate din subvențiile acordate de Germania pentru mașini electrice au ajuns la gospodăriile cu venituri mici

Aproape jumătate din aprobările acordate în cadrul schemei de subvenționare a vehiculelor...

Rabla Auto 2026
Fonduri publice

Programul Rabla Auto 2026. Peste 11.000 de dosare depuse în prima oră; bugetul pentru motociclete a fost epuizat în 9 minute

În prima oră de la deschiderea sesiunii de înscriere în cadrul Programului...

ads
Fonduri publice

ADS își reînnoiește flota cu 4 autoutilitare pentru cartografierea și inventarierea terenurilor

Agenția Domeniilor Statului va achiziționa 4 autoutilitare de teren, echipamente necesare pentru...

Rabla Auto 2026
Fonduri publice

Rabla Auto 2026. Înscrierile încep din 20 iulie; AFM a publicat un material video informativ

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) va demara, din 20 iulie, la ora...