Advertisement

Pasajul Unirii
Home Infrastructură Siguranţă rutieră Pasajul Unirii din București se închide, timp de 2 luni, pentru lucrări de consolidare

Pasajul Unirii din București se închide, timp de 2 luni, pentru lucrări de consolidare

Începând de duminică, 19 iunie 2022, circulația rutieră în Pasajul Unirii va fi oprită, timp de două luni, până la începutul lunii septembrie, ca urmare a începerii lucrărilor de consolidare și punere în siguranță a acestuia, a anunțat Primăria Sectorului 4.

În acest interval, traficul în zonă va fi reconfigurat, urmând ca șoferii, care până acum traversau zona prin pasajul subteran, să tranziteze Piața Unirii pe deasupra acestuia, respectând noile trasee stabilite de Brigada Rutieră a Capitalei.

Într-o primă etapă a lucrărilor se vor lua toate măsurile necesare punerii în siguranță a obiectivului, din punct de vedere tehnic, pentru a le asigura conducătorilor auto cele mai bune și sigure condiții de trafic. Pentru aceasta, vor fi înlocuite toate elementele arhitecturale degradate, care se pot oricând desprinde și pune astfel în pericol viața oamenilor, partea carosabilă va fi refăcută de la zero, cu delimitarea și semnalizarea clară a benzilor de circulație, precum și a spațiului ce separă cele două sensuri de mers, iar rețelele edilitare de apă-canal vor fi schimbate.

Totodată, actualul sistem de iluminat din interiorul pasajului va fi înlocuit cu unul care să sporească la maximum vizibilitatea în tunel, atât la intrarea cât și la traversarea acestuia, la care vor contribui, de altfel, și finisajele pereților și ale plafonului, ce vor fi amenajate cu materiale speciale, menite să reflecte lumina.

”Mai mult, în premieră pentru acest gen de construcții în țara noastră, în pasaj se va monta un sistem performant de ventilație, cu o capacitate mare, pentru extragerea noxelor și asigurarea unui aer curat. Și tot în premieră, în urma lucrărilor, în Pasajul Unirii nu vom mai avea probleme la utilizarea telefoanelor, întrucât vor fi montate amplificatoare de semnal GSM”, a mai arătat Primăria Sectorului 4.

Având în vedere complexitatea intervenției, toate aceste lucrări de punere în siguranță se vor realiza simultan pe ambele sensuri de mers, iar echipele vor lucra atât pe timpul zilei cât și pe timpul nopții.

Construit în anii 1986-1987, cu o lungime de aproximativ 800 de metri și o lățime de 14 metri, Pasajul Unirii a primit un verdict îngrijorător încă din anul 2017, în urma unei expertize tehnice care a arătat faptul că unul dintre cele mai tranzitate pasaje rutiere subterane din Capitală se află într-o stare avansată de degradare.

Mai exact, această construcție este încadrată în clasa stării tehnice IV – nesatisfăcător, ceea ce înseamnă că prezintă deficiențe serioase la structura de rezistență, care pun în pericol viața a sute de mii de oameni din Sectorul 4 și nu numai. Potrivit celor mai recente date de trafic, tunelul este traversat zilnic de circa 60.000 de mașini

Pentru remedierea în regim de urgență a problemelor de siguranță constatate, la începutul acestui an, în urma unui protocol de asociere cu Primăria Municipiului București, pasajul a intrat în administrarea Sectorului 4 al Capitalei, care a demarat procedurile premergătoare punerii în siguranță a întregii zone.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Cotă redusă de TVA, de 5%, pentru serviciile publice de transport de persoane. Proiect

Transportatorii rutieri solicită Guvernului plafonarea preţurilor la carburanţi

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

MAE
Siguranţă rutieră

MAE: Recomandări privind trecerea frontierelor bulgare pentru perioada 20 iulie – 15 septembrie

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în...

Autostrada A3
Siguranţă rutieră

Trafic închis pe Autostrada A3, în perioada 18-19 iulie. Rutele alternative

Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române informează că în...

antidrog
JuridicSiguranţă rutieră

Guvernul modifică Ordonanţa de urgenţă privind siguranţa rutieră. Testele antidrog și returnarea permiselor

În ședința de joi, Guvernul va modifica Ordonanţa de urgenţă privind siguranţa...

giurgiu-ruse
Siguranţă rutieră

Miercuri încep lucrările de reparație pe Podul Giurgiu – Ruse. Durata estimată, 730 de zile

Lucrările de reparație pe tronsonul bulgar al Podului Giurgiu – Ruse încep...