Parcul auto al Loteriei Române va fi reînnoit cu 17 vehicule noi tip furgon


Potrivit anunțului publicat în SICAP, valoarea totală estimată a contractului este de 2,97 milioane de lei (fără TVA).
În criteriul de atribuire al celor 17 vehicule tip furgon, prețul are o pondere de 95%, iar timpul de livrare, de 5%.
”În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică”, a transmis Compania Națională Loteria Română.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 13 martie 2023.
Parcul auto al CN Loteria Română numără 213 autovehicule, dintre care care 49 Skoda Fabia și 75 Kia Stonic, precum și 2 remorci.
CITEȘTE ȘI:
Emisii zero de CO2 de la autoturisme și utilitare noi din 2035. Vot final în Parlamentul European
Decontarea transportului, printre cele mai oferite beneficii extrasalariale