Confederaţia Patronală Concordia îi solicită premierului Ludovic Orban să aibă în vedere o serie de priorităţi ale mediului de afaceri, printre care se află stabilirea unei strategii de dezvoltare a infrastructurii rutiere, menţinerea prevederilor din Legea RCA, precum şi încheierea unui Acord bilateral de transport rutier de marfă cu China.
Într-o scrisoare deschisă adresată prim-ministrului, patronatele Concordia consideră necesară stabilirea unei strategii de dezvoltare a infrastructurii rutiere pe o perioadă de 5-10 ani, astfel încât orice modificare intervenită la nivelul conducerii guvernului să nu afecteze strategia aprobată deja şi proiectele aflate în derulare.
Totodată, o altă solicitare este să nu se modifice Legea privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA), întrucât se vor recrea condiţiile dezechilibrelor grave în piaţa RCA şi tarifele vor creşte accentuat. În plus, se cere desecretizarea scrisorii din iulie 2018 primite de autorităţile române de la Comisia Europeană privind modificarea legislaţiei RCA.
Patronatele din Confederaţia Concordia doresc şi o implicare activă a guvernului şi a Ministerului Transporturilor în cadrul trialogului privind Pachetul Mobilitate 1, pentru protejarea intereselor transportatorilor români şi eliminarea restricţiilor propuse de acest pachet legislativ privind accesul liber la piaţa europeană de transport rutier de marfă (eliminarea întoarcerii obligatorii acasă a camioanelor).
Încheierea unui Acord bilateral de transport rutier de marfă cu China, care să faciliteze transportatorilor români valorificarea oportunităţii economice deosebite legate de aderarea Chinei şi a altor ţări asiatice importante la sistemul TIR, precum şi îmbunătăţirea relaţiilor de transport bilateral România – Rusia, care ar putea fi liberalizat, pe considerentul că România îşi respectă angajamentele UE însă ar trebui să îşi promoveze şi interesele economice naţionale, sunt alte deziderate ale Confederaţiei Concordia.
Concordia este confederaţia patronală care reuneşte cele mai puternice federaţii sectoriale din economia românească şi cuprinde 7 din primele 10 companii după numărul de angajaţi şi cifra de afaceri. Printre membrii Confederaţiei se numără Federaţia Patronală Petrol şi Gaze; Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie; Asociaţia Investitorilor Privaţi din România; Federaţia Patronală a Reţelelor de Comerţ; Federaţia Patronală din Industria Auto; Federaţia Patronală a Transportatorilor din România; Federaţia Patronală a Serviciilor Financiare; Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii; Federaţia Industriei Hoteliere din România.
CITEŞTE ŞI:
Mecanicul Anului 2019 în România este Endre Juhasz
Şoferii admit că încalcă regulile de circulaţie intenţionat. Studiu
Harman România extinde centrul de dezvoltare auto din Bucureşti
Comentați?