O treime dintre antreprenori estimează o scădere a afacerilor de peste 70%

Potrivit unui sondaj realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), 30,1% dintre antreprenori estimează o scădere cu mai mult de 70% a cifrei de afaceri, iar 18,1% spun că business-urile s-au diminuat între 30% şi 50%.
afaceri de familie

Sondajul realizat de CNIPMMR a fost derulat în perioada 14.04 – 21.04.2020, 63,3% dintre respondenţi fiind microîntreprinderi, 19,9% – întreprinderi mici, 10,1% – întreprinderi mijlocii şi 6,7% – alte forme de organizare. În ceea ce priveşte domeniul de activitate al participanţilor la sondaj, 67,7% dintre antreprenori activează în servicii, 17,3%, în comerţ şi 15%, în producţie.

La întrebarea “Cât de afectat sunteţi de actuala criză?”, antreprenorii au răspuns în proporţie de 35,8% că sunt afectaţi în foarte mare măsură, 28,3% că sunt afectaţi în mare măsură, 14,6% că nu sunt afectaţi, 12,4% că sunt afectaţi în mică măsură şi 8,8% că sunt afectaţi în foarte mică măsură.

Astfel, 30,1% dintre aceştia estimează o scădere cu mai mult de 70% a cifrei de afaceri, 18,1% între 30% şi 50%, 16,8% între 10% şi 30%, 15,9% între 50% şi 70%, 15% până în 10% şi doar 4,1% nu au înregistrat scăderi ale cifrei de afaceri.

 

Pe de altă parte, antreprenorii au răspuns: 37,6% dintre antreprenori consideră că îşi vor reveni în maxim 6 luni, 29,6% în maxim 12 luni, 25,3% între 1 şi 2 ani, şi 7,5% în mai mult de 2 ani.

 

În ceea ce priveşte data de la care angajaţii ar trebui să se reîntoarcă în unitate, pentru a relua activitatea economică, 51,8% dintre antreprenori au menţionat că angajaţii ar trebui să se reîntoarcă după încetarea stării de urgenţă, 26,1% la începutul lunii mai şi 22,1% după sărbătorile Pascale.

De asemenea, antreprenorii estimează că pot reintegra personalul la nivelul anterior crizei, astfel: 57,5% în maxim 3 luni, 20,4% în maxim 6 luni, 8,8% în maxim 9 luni, 8% în mai mult de un an şi 5,3% în maxim 12 luni.

În ceea ce priveşte măsurile de prevenţie a răspândirii virusului COVID-19 pe care antreprenorii le pot implementa în cadrul unităţii, aceştia au răspuns (răspunsuri multiple):

  • măşti de protecţie (82,30%),
  • dezinfectanti pentru igienizarea suprafeţelor (74,80%),
  • mănuşi de unică folosinţă (61,90%),
  • asigurarea unei distanţe mai mari între spaţiile individuale de lucru (58,40%),
  • altele (4,40%): viziere, lucratul în ture, lucratul 1 săptămână la birou/ 1 săptămână acasă, asigurarea transportului angajaţilor cu maşinile companiei, decontarea trannsporului angajaţilor cu maşinile proprii, work from home doar 3h/zi.

Chestionaţi asupra riscurilor neîntoacerii la lucru în următoarea perioadă, aceştia au răspuns (răspunsuri multiple):

  • scăderi ale cifrei de afaceri (74,80%),
  • pierderea clienţilor (51,80%),
  • reducerea personalului ca urmare a afectării veniturilor (36,30%),
  • încetarea activităţii economice ca urmare a afectării grave a relaţiilor comerciale (35%),
  • scăderea productivităţii muncii (27%),
  • apariţia de sincope în comunicarea dintre angajator şi angajaţi, precum şi între angajaţi (19,90%).

Printre efectele pozitive considerate de antreprenori ca urmare a implementării măsurilor de distanţare socială în cadrul întreprinderilor, aceştia au menţionat (răspunsuri multiple):

  • digitalizarea administraţiei publice (42,90%),
  • debirocratizarea administraţiei publice (39,40%),
  • digitalizarea întreprinderii (36,70%),
  • îmbunătăţirea comunicării instituţionale (32,30%),
  • identificarea unor noi oportunităţi de business (28,80%) şi
  • identificarea unor noi canale de vânzare (19,90%).

Printre măsurile considerate necesare a fi luate în continuare în domeniul relaţiilor de muncă, antreprenorii au propus:

  • modificarea Codului Muncii astfel încât să permită flexibilitate în ceea ce priveşte derularea contractului de muncă şi muncă la distanţă (77,40%),
  • introducerea unui termen mai mare de notificare în Revisal a modificărilor din contractul individual de muncă (50%),
  • introducerea unui alt sistem de cuantificare a muncii la distanţă care să nu presupună înscrierea în condica de prezenţă (37,20%),
  • altele (3,20%): reducerea taxării salarizării, posibilitatea angajatorului de a recupera investiţia în formarea profesională a angajatului etc.

 

CITEŞTE ŞI:

Test drive BMW 225xe Active Tourer

Care sunt riscurile folosirii unor anvelope de iarnă pe timp de vară

Podul Fălciu, soluţie inedită pentru scurtarea distanţei Bucureşti-Chişinău cu 150 km

 

Adaugati comentariu