Home Administrare flote Fiscalitate Noua taxă auto, din primăvara lui 2018

Noua taxă auto, din primăvara lui 2018

Taxa care va înlocui timbrul de mediu ar putea fi introdusă în martie – aprilie 2018, înainte de aprobarea bugetului Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).

Deşi ministrul mediului, Graţiela Gavrilescu nu a dat niciun detaliu privind forma finală a taxei, aceasta a arătat că principiul de fiscalizare a maşinilor va fi „Poluatorul plăteşte!”.

„Vrem ca poluarea să fie diminuată. Nu ştiu cum va ieşi forma finală, dar principiul va fi acelaşi, adică „Poluatorul plăteşte!”. Amprenta trebuie să fie neapărat carbonul ca emisie”, a spus Graţiela Gavrilescu, în cadrul audierilor din comisiile de specialitate pentru aprobarea bugetului ministerului de resort pe anul viitor.

Taxa auto pentru autovehicule la prima înmatriculare a fost introdusă pentru prima dată la 1 ianuarie 2007, imediat după aderarea României la Uniunea Europeană. La acea vreme, taxa de primă înmatriculare se calcula în funcţie de trei variabile: vechimea maşinii, tipul de catalizator (euro) şi capacitatea cilindrică a maşinii.

Pe 19 februarie 2009, taxa de poluare auto a fost modificată, iar Guvernul a scăzut valoarea acesteia cu o treime. De la 1 ianuarie 2012, taxa auto a devenit obligatorie atât la reînmatricularea maşinilor înregistrate în România înainte de 1 ianuarie 2007, cât şi pentru cei care aduceau maşini din Vest. Începând cu 30 ianuarie 2012, taxa este suspendată până la 31 decembrie 2012, iar persoanele care plătiseră deja urmau să primească banii înapoi.

Din 15 martie 2013 intră în vigoare timbrul de mediu pentru autovehicule, iar din acel moment taxa auto este calculată exclusiv pe baza emisiilor de CO2, înscrise în cartea de identitate a maşinii.

Timbrul de mediu pentru autovehicule a făcut parte din cele 102 taxe nefiscale care au fost eliminate de la 1 februarie 2017.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Bulgaria
Fiscalitate

Bulgaria majorează vinieta cu 30% începând cu 1 august

Șoferii se vor confrunta cu taxe de utilizare a drumurilor mai mari...

hibridele plug-in
Fiscalitate

UE ar putea introduce taxe vamale suplimentare și pentru hibridele plug-in importate din China

Deși UE a impus, din 2024, taxe vamale suplimentare pentru vehiculele electrice...

TollRo
Administrare floteFiscalitate

TollRO se amână până la 1 octombrie 2026

Implementarea sistemului TollRO, noul mecanism de taxare electronică a utilizării infrastructurii rutiere...