Advertisement

proiecte prioritare
Home Infrastructură Noile sectoare de autostradă din 2020. Ce lungime au

Noile sectoare de autostradă din 2020. Ce lungime au

În acest an, circulaţia ar putea fi deschisă pe tronsoanele Râşnov-Cristian, Iernut – Cheţani şi Biharia – Borş de pe Autostrada Trasilvania (A3), precum şi pe cele două loturi nefinalizate de pe Sebeş-Turda (A10). În total, însumează 70 de km.

Potrivit ministrului Transporturilor, Lucian Bode, tronsonul de autostradă Râşnov-Cristian ar putea fi terminat la sfârşitul acestui an, dacă antreprenorul îşi menţine mobilizarea. Lucrarea, cu un stadiu de realizare de peste 50%, presupune construcţia a 6,3 km de autostradă şi 3,9 km de drum la patru benzi. Antreprenorul este asocierea Alpenside – Specialist Consulting.

Până la 30 noiembrie pot fi finalizate şi cele două loturi de 40 de kilometri, aflate în execuţie, ale autostrăzii Sebeş-Turda (A10), respectiv Sebeş – Sântimbru (17 km) şi Sântimbru – Aiud (24,2 km).
„Pe autostrada Sebeş-Turda avem două loturi, aproximativ 40 de kilometri. Pe lotul 1 avem un progres fizic de peste 85%, iar pe lotul 2 undeva la 65-70%. Dacă antreprenorii îşi menţin ritmul de mobilizare, până la termenul stabilit – şi anume 30 noiembrie – ei pot să finalizeze cei 40 de kilometri de autostradă”, susţine ministrul Lucian Bode.
Pentru Lotul 1, contractul a fost semnat cu asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA – Pomponio, iar pentru Lotul 2, cu Aktor – Euroconstruct Trading ’98.

Ministrul Lucian Bode consideră că şanse mari să intre în circulaţie în acest an are şi tronsonul Biharia – Borş (5,35 km). Antreprenor este Asocierea Trameco – Vahostav – SK – Dumuri Bihor – Drum Asfalt – East Water Drillings.

Şi tronsonul Iernut – Cheţani (18 km) de pe autostrada Transilvania (A3) ar putea fi terminat în luna iunie 2020. Construcţia este aproape finalizată, stadiul de realizare fiind de 90%. Antreprenorul este asocierea italiano-germană Astaldi – Max Boegl.
„Iernut – Cheţani poate fi terminat în luna iunie, dar este foarte important ca pe tronsonul celălalt, Cheţani – Câmpia Turzii (15,7 km, n.red.), să finalizăm breteaua de descărcare. Altfel, cei 18 kilometri rămân muzeu şi nu pot fi descărcaţi nicăieri”, a explicat ministrul Transporturilor.

Anul trecut au intrat în circulaţie doar 22 de km.

România numără 866 km de autostradă, alţi 134 km fiind în diferite stadii de realizare.

 

CITEŞTE ŞI:

Hyundai Prophecy va fi viitorul Ioniq

Renault va împrumuta 5 MILIARDE de euro, printr-un credit garantat de statul francez

Un pas înainte pentru două noi şosele rapide: Paşcani-Suceava-Siret

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

buftea
Infrastructură

Un pas înainte pentru construcția șoselei de centură a orașului Buftea

Guvernul a reaprobat indicatorii tehnico-economici pentru realizarea șoselei de centură a orașului...

A0 Nord
Infrastructură

A fost emisă Autorizaţia de Construire pentru Lotul 1 al Autostrăzii Bucureşti A0 Nord

A fost emisă Autorizaţia de Construire pentru realizarea Lotului 1 Dragomirești –...

Joseni - Ditrău
Infrastructură

Construcția Lotului Joseni – Ditrău, parte din Autostrada Unirii A8, intră în licitație

Contractul pentru proiectarea și execuția Lotului Joseni – Ditrău a fost publicat...

Craiova - Târgu Jiu
Infrastructură

Licitaţie pentru construcția lotului 5 al drumului de mare viteză Craiova – Târgu Jiu

CNAIR a publicat în SICAP anunţul de participare aferent contractului de achiziţie...