Advertisement

Salariul de bază minim brut
Home Miscellanea Financiar Noile reguli pentru angajatori privind salariul minim de la 1 ianuarie 2022

Noile reguli pentru angajatori privind salariul minim de la 1 ianuarie 2022

Guvernul a adoptat, marţi, 28 decembrie, actul normativ care prevede că salariul minim brut pe țară garantat în plată poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maxim 24 de luni, de la momentul încheierii contractului individual de muncă.

„Acea perioadă se calculează începând cu 1 ianuarie 2022. 24 de luni de la 1 ianuarie 2022, respectiv devine exigibilă, ca să spun așa, la 1 ianuarie 2024”, a precizat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.

Astfel companiile din România nu vor mai putea să își remunereze angajații cu salariul minim, pe termen nedeterminat. După doi ani, angajatorii vor fi obligați să le majoreze acestora salariile.

Prevederea din Ordonanță:

ART. XLVII – După alineatul (2) al articolului 164 din Legea nr.53/2003-Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se introduc două noi alineate, alin. (2^1) și alin. (2^2), cu următorul cuprins:

” (2^1) Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit în condițiile alin.(1) poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maxim 24 de luni, de la momentul încheierii contractului individual de muncă. După expirarea perioadei respective, timp în care salariatul va fi calificat sau nu, acesta va fi încadrat cu un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

(2^2) Prevederile alin. (2^1) se aplică și pentru salariatul încadrat cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, care are deja încheiat un contract individual de muncă cu o durată de peste 24 de luni.”

Potrivit datelor Ministerului Muncii, peste 1,6, milioane de angajați în sistemul privat și 70.000 de bugetari primesc în prezent salariul minim pe economie. Ministrul Muncii anunţa recent că acesta va fi, începând cu 1 ianuarie 2022, de 2.550 de lei brut.

 

CITEȘTE ȘI:

Un pas înainte pentru stabilirea traseului Drumului Expres Bacău-Piatra Neamț

Prelungirea perioadelor de livrare a schimbat planurile multor manageri de flote

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

mașină rulată
Auto rulateFinanciar

Românii alocă aproximativ 15 salarii medii pentru a-și cumpăra o mașină rulată, peste media europeană

O mașină este o achiziție destul de costisitoare, așa că orice șofer...

renault
Financiar

7 proiecte de investiții ale Grupului Renault au primit ajutoare de stat de 644,55 mil. lei

Ministerul Finanțelor a finanțat 7 proiecte de investiții pentru cele 3 societăți...

Exporturile de mijloace de transport
Financiar

Exporturile de mijloace de transport, în creștere cu 4,1% în primele 7 luni din 2024

Exporturile de mijloace de transport au crescut cu 4,1% în primele 7...

finanțări nerambursabile
Financiar

Investitorii consideră accesul la finanțări nerambursabile un factor decisiv pentru a investi

Majoritatea investitorilor (72%) consideră că disponibilitatea finanțărilor nerambursabile este un factor decisiv...