Nevoia de reînnoire a flotelor se reflectă în solicitările de finanţare

Interviu cu Felix Daniliuc, director general Raiffeisen Leasing
Felix-Daniliuc-floteauto

Care sunt cele mai atractive beneficii ale produsului leasingului financiar percepute de companii, în special de IMM-uri?

Este foarte important să înţelegem concret beneficiile produsului de leasing pentru companiile IMM, să încurajăm spiritul antreprenorial, să evidenţiem în ce măsură putem aduce valoare adăugată pentru creşterea şi dezvoltarea afacerilor acestora. Trebuie evidenţiat, în acest context, ADN-ul leasingului şi multiplele benefcii pe care le aduce clienţilor IMM. Acestea sunt:
grafic_raiffeisen

Ca şi poziţionare, leasingul a apărut, ca orice formă de finanţare, în scopul de a deservi o sumă de nevoi, obţinute prin intermediul unui bun, cu accent pe beneficiile obţinute prin folosinţa acestuia şi nu pe proprietatea asupra lui. Analiza tendinţelor de evoluţie a leasingului de-a lungul anilor este strâns legată de evoluţiile tehnologiilor industriale, a politicilor fiscale şi monetare şi, cel mai important, de evoluţia în ansamblu a economiei.
Dacă vorbim despre deosebirile dintre leasing şi credit, aş spune că, în conştiinţa consumatorului, încă nu este făcută o diferenţiere foarte clară între cele două, în sensul de a alege cea mai bună variantă de finanţare pentru nevoile pe care le are. Trebuie să promovăm în continuare produsul de leasing, cu accent pe principalele beneficii pe care le oferă. Leasingul are avantajul deductibilităţii, al rapidităţii în obţinerea aprobării, al lipsei garanţiilor suplimentare – în cazul leasingului, garanţia o constituie bunul însuşi – şi al expertizei pentru finanţarea activelor, atât a vehiculelor, cât şi a celor specializate. Mă refer aici, în egală măsură la experienţa privind datele tehnice ale bunului, cât şi la o evaluare competentă a capacităţii acestuia de generare de valoare pentru afacerea clientului.

Ce potenţial de creştere are piaţa de leasing financiar?

felix_1Suntem într-un context macroeconomic bun, de care poate beneficia întreaga piaţă de leasing, dacă suntem înţelepţi şi reuşim să captăm acest potenţial într-o manieră echilibrată.
Dacă ne uităm la anul trecut, ne aflăm în aceeaşi dinamică de creştere. Primele semne de revenire a industriei leasingului financiar le avem din anul 2015, când companiile de leasing au raportat un volum al finan¬ţărilor noi de 1,6 miliarde de euro, în creştere cu 20% faţă de anul precedent.
2016 a confirmat, de asemenea, marcând o creştere de două cifre, evoluţie susţinuta de finanţările de vehicule.
La nivelul Raiffeisen Leasing, ne-am asumat un stil de conducere bazat pe principiul «cap limpede», care a reprezentat pentru noi o constantă a ultimilor ani, în care ne-am propus creşteri echilibrate şi controlabile, de 15-20%, în ritmul evoluţiei pieţei de leasing şi în raport cu cel al economiei în ansamblu. În vederea securizării tranzacţiilor ne uităm atent şi la companie, şi la activ, atât pentru noi, cât şi pentru clienţii noştri, faţă de care dorim să dăm dovadă de responsabilitate.

Care sunt cifrele care au marcat activitatea Raiffeisen Leasing?

În 2016 am înregistrat o creştere de 15% a bunurilor finanţate şi am atins obiectivul de 115 milioane de euro.
Compania a crescut pe toate nivelurile de business, înregistrând o creştere a activelor cu 11%, un avans al profitului net de 25%, o creştere a numărului de clienţi activi cu 8% şi a numărului de contracte tot cu 8%.
La sfârşitul anului 2016, portofoliul Raiffeisen Leasing a atins cifra de 191 milioane euro, structura acestuia fiind vehicule – 72%, echipamente – 15%, imobiliare – 13%.
În termeni de profit, am atins o cifră istorică de 5,127 milioane de euro, ca urmare a unei performanţe mai bune a portofoliului, într-un context în care şi marjele, şi costul riscului au scăzut.

Cum au evoluat finanţările de flote auto?

Nevoia de reînnoire a parcurilor auto se menţine şi se resimte în solicitările de finanţare de flote. Anul 2016, aşa cum l-am resimţit la nivelul Raiffeisen Leasing, putem spune că a fost un an de reînnoire a parcului auto din România, cu o predictibilitate foarte bună, de la prima lună a anului, pentru planurile de investiţii ale companiilor.
În 2016, piaţa de camioane şi semiremorci şi-a temperat creşterea, sub nivelul înregistrat în 2015, atât pentru vehiculele noi, cât şi pentru cele second-hand înmatriculate prima dată în România. Fenomenul s-a resimţit şi la nivelul companiei noastre, cifrele rămânând constante faţă de anul trecut pe acest segment. Chiar şi aşa, cifrele sunt foarte mari, în cazul bunurilor noi rămânând pe o creştere de aproximativ 35% la camioane şi 45% la semiremorci noi.

Cum au evoluat finanţările pe celelalte segmente de bunuri?

Am crescut pe zona de PC-uri cu 31%. Pe zona de echipamente am mers tot în linie cu piaţa, un pic chiar peste. Au avut o evoluţie foarte bună finanţările pe motostivuitoare, echipamente care se pretează pentru o diversitate de industrii, dintre care noi am finanţat FMCG-urile, industria de automotive, construcţiile şi metal processing.
Referitor la agricultură, ne-am menţinut acelaşi nivel de finanţări din 2016. Din discuţiile cu clienţii noştri, se pare că industria îşi continuă trendul investiţional, însă în 2016, din cauza problemelor de încasare a subvenţiilor APIA, ritmul a fost mai scăzut. Fermierii medii şi mari caută să se retehnologizeze cu echipamente din ce în ce mai performante, iar cei mici fac eforturi de a schimba vechile tractoare U 650 cu altele noi, de capacitate mică. Piaţa de leasing este în continuare dominată pe acest segment de instituţiile financiare nebancare de nişă care acordă credite, de tipul IKB Leasing, Deutsche Leasing şi BNP PariBas.

 

(Articol publicat în Suplimentul special „Opţiuni de finanţare”, revista Flote Auto, aprilie 2017)

Adaugati comentariu