Advertisement

Măsurile de relaxare
Home Administrare flote Juridic Măsurile de relaxare care intră în vigoare de sâmbătă, 15 mai

Măsurile de relaxare care intră în vigoare de sâmbătă, 15 mai

Hotărârea de Guvern care prevede măsurile de relaxare din 15 mai a fost adoptată în ședința de vineri seara. Conform actului normativ, se renunţă la portul măştii în spaţiile deschise care nu sunt aglomerate şi la restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii. Programul localurilor a fost prelungit până la ora 24.00, iar alte activităţi se vor relua cu respectarea unor reguli stricte.

Astfel, potrivit Hotărârii de Guvern, se elimină restricțiile referitoare la portul măștii în spații deschise neaglomerate, urmând ca restricția să fie aplicată în continuare în spații publice: piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.

Se elimină totodată restricțiile referitoare la circulația pe timpul nopții a persoanelor. Se elimină restricția privind programul operatorilor economici până la ora 21:00. Se stabilește programul restaurantelor, barurilor, cafenelelor și teraselor în intervalul orar 5:00-24:00.

Se creează posibilitatea ca, în spațiile deschise, competițiile sportive să se poată desfășura pe teritoriul României, cu participarea spectatorilor, până la 25% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea va fi permisă doar pentru: persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut zece zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test anti PCR nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

Printre măsurile de relaxare se numără și organizarea și desfășurarea spectacolelor de tip drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membri ai aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la patru persoane.

Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private, sau a altor evenimente culturale, sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori, cu asigurarea unei suprafețe de 2 metri pătrați pentru fiecare persoană, precum și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2, pentru care au trecut zece zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 24 de ore.

Se permite organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maxim 50 de persoane în interior și de maxim 200 persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de 2 metri pătrați pentru fiecare persoană, cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite, dacă incidența cumulată la 14 zile din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3 la mia de locuitori.

Se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness – este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în județe/localități unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3 la mia locuitori, cu asigurarea unei suprafețe de minim șapte metri pătrați pentru fiecare persoană.

 

CITEȘTE ȘI:

Prețurile petrolului scad ușor după reluarea aprovizionărilor în SUA

Renault, prea dependent de Europa și inexistent în China și SUA, se confruntă cu dificultăţi

Afacerile din comerțul auto-moto, în creștere cu 17,4% în primul trimestru

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

valorificare
Juridic

Noi norme de valorificare a autovehiculelor intrate în proprietatea privată a statului

Guvernul a modificat condiţiile privind valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a...

RAR Auto-Pass
Juridic

Registrul Auto Român emite, din 1 decembrie, certificatul RAR Auto-Pass. Cât costă?

Registrul Auto Român emite, începând din 1 decembrie, certificatul RAR Auto-Pass, un...

auto
Juridic

România se alătură alianței care solicită UE sprijin pentru producătorii auto afectați de înăsprirea normelor privind emisiile de CO2

Șapte state membre UE, printre care și România, solicită acţiuni pentru menținerea...

Comportamentul agresiv
JuridicSiguranţă rutieră

Comportamentul agresiv în trafic poate fi reclamat online. Vezi care este procedura

Comportamentului agresiv în trafic poate fi reclamat online pe aplicația M.A.I., hub.mai.gov.ro,...