Potrivit unui studiu realizat de Webfleet, mai mult de jumătate dintre managerii de flotă (58%) intenționează să folosească Inteligența Artificială (AI, engl.) pentru gestionarea vehiculelor în următorii cinci ani. Aceasta este o dovadă că AI începe să devină esențială pentru sector.
Webfleet, soluția Bridgestone de fleet management folosită de aproximativ 60.000 de companii din întreaga lume, a publicat un studiu care examinează domeniul de aplicare al transformării digitale în managementul flotei. La sondaj au participat 1.800 de manageri de flotă din 15 țări.
„Trecerea către soluții digitale, inclusiv AI, nu este o surpriză pentru noi și un indiciu clar spre ce se îndreaptă viitorul managementului flotei. Studiul nostru reafirmă rolul important pe care îl joacă soluțiile digitale în creșterea eficienței flotei, reducerea costurilor și îmbunătățirea siguranței șoferului și vehiculelor. Este clar că investițiile în aceste tehnologii vor continua să crească”, a explicat Jan-Maarten de Vries, președinte Fleet Management Solutions în cadrul Bridgestone Mobility Solutions.
Potrivit studiului, marea majoritate a managerilor de flote doresc să investească mai mult în digitalizare. Astfel, 91% dintre aceștia se așteaptă să-și crească investițiile în tehnologiile digitale ale flotei în următorii cinci ani. Totodată, mai mult de jumătate dintre managerii de flote (52%) au menționat îmbunătățirea eficienței și reducerea costurilor operaționale drept motivul cel mai convingător pentru a investi în soluții digitale, iar 49% au evidențiat siguranța îmbunătățită a șoferului și a vehiculelor drept motiv principal pentru a investi în tehnologia de gestionare a flotei.
Potrivit studiului, pentru 32% dintre managerii chestionați, Inteligența Artificială este de așteptat să aibă cel mai semnificativ impact asupra gestionării flotei în viitor, în timp ce 30% consideră că mașinile electrice vor avea cea mai mare influență.
23% dintre managerii de flote folosesc deja AI astăzi și 35% plănuiesc să o utilizeze în următorii cinci ani. Aproape toți respondenții confirmă că AI va avea un impact semnificativ asupra managementului flotei în viitor: 62% dintre respondenți consideră că AI va optimiza planificarea rutelor și logistica, 56% cred că va îmbunătăți siguranța șoferilor și 55% se așteaptă să îmbunătățească întreținerea predictivă și gestionarea activelor.
Doar 21% dintre managerii de flote și-au exprimat îngrijorarea cu privire la modul în care AI va schimba modul de lucru cotidian, principalele preocupări fiind legate de integrarea proceselor (53%) și confidențialitatea și securitatea datelor (49%).
Pe de altă parte, studiul Webfleet arată că fleet managerii confirmă că vehiculele electrice sunt viitorul flotelor comerciale, 85% dintre aceștia mizând pe faptul că adoptarea mașinilor ”verzi” se va intensifica în următorii 5 ani.
Cei care spun că mixul lor de vehicule va evolua, se așteaptă ca numărul de electrice și hibride în flotă aproape se va dubla, crescând de la 37% în prezent la 63% până în 2029.
„Inteligența artificială și vehiculele electrice sunt tehnologii transformatoare care vor continua să îmbunătățească gestionarea flotei”, conchide Jan-Maarten De Vries.
Sursa foto: Bridgestone
CITEȘTE ȘI:
CNAIR pegătește lansarea licitației pentru primul lot al Autostrăzii Timișoara – Moravița
Toyota reduce cu o treime producția de mașini electrice
Comentați?