Advertisement

starea de alertă
Home Administrare flote Juridic Ludovic Orban: Astăzi va fi declarată starea de alertă

Ludovic Orban: Astăzi va fi declarată starea de alertă

Astăzi se încheie starea de urgenţă instituită prin Decretul preşedintelui României, context în care premierul Ludovic Orban a anunţat că, tot astăzi, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă va declara starea de alertă.

„Astăzi, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă va declara starea de alertă în cadrul situaţiei de urgenţă provocată de epidemia de coronavirus. Tot astăzi, odată cu declararea stării de alertă, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă va institui toate măsurile necesare pentru a apăra viaţa şi sănătatea românilor. Aceste măsuri vor avea caracter de obligativitate şi vor fi stabilite în baza OUG 21 care reglementează situaţiile de urgenţă, răspunsul autorităţilor la situaţiile de urgenţă şi care stabilesc starea de alertă”, a declarat Ludovic Orban, joi, în cadrul şedinţei de Guvern.

Acesta a adăugat că îşi va asuma conducerea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, urmând să fie secondat de trei vicepreşedinţi.

„Vreau să vă anunţ că împreună cu Ministerul Afacerilor Interne am luat decizia, pentru a întări autoritatea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, să modificăm Ordonanţa 21 şi să îmi asum, în calitate de prim-ministru, conducerea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, sigur, secondat de trei vicepreşedinţi”, a menţionat Ludovic Orban.

Vicepreşedinţi urmează să fie ministrul Afacerilor Interne, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi şeful Departamentului de Situaţii de Urgenţă.

Premierul a solicitat tuturor miniştrilor emiterea, împreună cu Institutul Naţional de Sănătate Publică şi Consiliul de suport tehnico-ştiinţific, a tuturor ordinelor privind normele de sănătate şi de securitate a muncii care trebuie respectate în toate activităţile.

Noile reguli vor fi aplicate în circulaţia mijloacele de transport public, funcţionarea spaţiilor comerciale, funcţionarea hotelurilor, a frizeriilor, coaforurilor şi „tuturor categoriilor de activităţi pentru care se ridică restricţiile şi unde este necesară o reglementare foarte serioasă a măsurilor de sănătate publică pentru protejarea cetăţenilor români”.

OUG pentru trecerea la starea de alertă

Guvernul va adopta, joi, o ordonanţă de urgenţă care reglementează măsurile pentru trecerea la starea de alertă de la starea de urgenţă instituită ca urmare a epidemiei cu noul coronavirus şi care încetează pe 15 mai.

„Astăzi va trebui să adoptăm actul normativ, ordonanţa de urgenţă, prin care să reglementăm toate măsurile necesare pentru trecerea de la starea de urgenţă la starea de alertă, în special acele măsuri care vizează drepturi ale cetăţenilor, facilităţi pe care le-am acordat în perioada stării de urgenţă şi pe care le vom prelungi şi dincolo de starea de urgenţă. Va trebui să reglementăm toate măsurile necesare în domeniul sănătăţii, în domeniul educaţiei, astfel încât să putem face faţă provocărilor care categoric vor fi extrem de importante, mai ales în ceea ce priveşte organizarea examenelor şi a activităţii pe toată perioada stării de alertă”, a precizat premierul Ludovic Orban, la începutul şedinţei de Guvern.

În acest sens, vicepremierul Raluca Turcan a anunţat introducerea pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei a unei ordonanţe privind prelungirea până la începutul luni iunie a unor măsuri de sprijin pentru persoane şi companii luate în perioada stării de urgenţă pe unele domenii restricţionate, în paralel cu măsurile de relansare economică.

„Trebuie să ţinem cont de decizia CCR, modificarea nu trebuie să afecteze drepturi şi libertăţi, pentru că drepturile şi libertăţile pot fi afectate temporar doar prin lege şi Parlamentul a adoptat legea care va intra în vigoare luni”, a adăugat Ludovic Orban.

 

CITEŞTE ŞI:

CNAIR reintroduce restricţiile de tonaj pe DN1 Ploieşti – Braşov

Şomajul tehnic se va prelungi până la 1 iunie

Ţările europene încearcă să-şi deschidă turismul de vară

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Chatbotul RAReş
Juridic

RAR a lansat Chatbotul RAReş, pentru ca publicul să acceseze mai uşor informaţii tehnice

Registrul Auto Român (RAR) a lansat Chatbotul RAReş, pentru ca publicul să...

rar
Juridic

Staţiile ITP, atelierele TLV şi serviciul programări al RAR nu vor funcţiona în perioada 5-6 octombrie 2024

Stațiile ITP, atelierele TLV precum si serviciul programări activități la RAR nu...

CO2
Flotă verdeJuridic

Comisia Europeană refuză amânarea cu doi ani a țintelor de CO2 pentru vehicule

După cum era de așteptat, Comisia Europeană a refuzat solicitarea (neoficială) a...

concediere colectivă
Juridic

Obligația de informare și consultare în contextul concedierilor colective

Într-un peisaj legislativ în continuă evoluție, înțelegerea corectă a procesului de concediere...