Bolt
Home Administrare flote Tehnologie Lucid și Bolt își unesc forțele pentru a lansa o flotă de vehicule autonome în Europa

Lucid și Bolt își unesc forțele pentru a lansa o flotă de vehicule autonome în Europa

Lucid Group și Bolt au anunțat semnarea unui parteneriat de anvergură ce vizează punerea în circulație a cel puțin 25.000 de vehicule autonome pe platforma de mobilitate europeană a Bolt.

Acordul reprezintă primul pas dintr-o strategie mult mai ambițioasă a celor de la Bolt, care își propun să integreze nu mai puțin de 100.000 de vehicule autonome în rețeaua lor până în anul 2035.

Primele mașini din această flotă vor fi dezvoltate pe baza platformei de dimensiuni medii (Midsize platform) a celor de la Lucid.

Noua platformă tehnologică, dezvoltată în comun de cele două companii, are ca obiectiv atingerea unui nivel de autonomie SAE Level 4. Proiectul va utiliza arhitectura Nvidia Hyperion ca fundație pentru puterea de calcul și sistemul de senzori. În cadrul acestei colaborări, divizia Bolt Autonomous Driving Solutions va fi responsabilă de construirea infrastructurii pentru flotă și de gestionarea parteneriatelor cu municipalitățile.

De cealaltă parte, Lucid Technologies va reuni într-o structură unificată sistemele de inteligență artificială, tehnologiile avansate de asistență pentru șofer (ADAS) și soluțiile de autonomie ale constructorului auto.

Extinderea dincolo de piața de consum și adaptarea la rigorile europene

Conducerea ambelor companii a subliniat importanța strategică a acestei decizii pentru viitorul transportului urban.

„Mobilitatea autonomă partajată ne oferă oportunitatea ideală de a ne extinde tehnologia unică dincolo de segmentul vehiculelor comerciale destinate clienților privați. Rețeaua extinsă și expertiza operațională a celor de la Bolt îi transformă în partenerul ideal pentru a scala mobilitatea autonomă în întreaga Europă.”, a precizat Silvio Napoli, CEO Lucid Group

La rândul său, Markus Villig, Fondator și CEO Bolt a subliniat că, ”Lucid aduce o platformă de clasă mondială. Împreună, vom co-proiecta vehiculul și software-ul pe baza datelor noastre și a unei experiențe operaționale de peste un deceniu în peste 850 de orașe”.

Prin această alianță, cele două companii își propun să devină cel mai eficient operator de servicii de mobilitate autonomă la scară largă de pe continentul european.

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Cum pierde Europa războiul comercial în sectorul auto cu China. Avertismentul CLEPA

 

Paradoxul tranziției verzi: 79% dintre companii nu dețin date fiabile despre sustenabilitate

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

mazda
CarburanţiTehnologie

Mazda pariază pe biodiesel: Proiectul carburantului din microalge primește sprijin guvernamental în Japonia

Constructorul auto Mazda demonstrează că motoarele diesel au încă un viitor în...

litiu-sulf
Tehnologie

O nouă eră pentru mașinile electrice? Cercetătorii au creat bateria litiu-sulf care stochează cu 58% mai multă energie

O echipă de cercetători de la Universitatea Vanderbilt și Universitatea din Maryland...

Sistemele de control vocal
Tehnologie

Sistemele de control vocal din mașini dau greș când vine vorba de siguranță. Teste în Germania

Asistenții vocali din mașinile moderne funcționează bine, în special pentru navigație, radio...

LG
Tehnologie

LG va furniza sistemul de cockpit pentru prima utilitară de tip SDV de la Renault

 LG Electronics va furniza un sistem de cockpit integrat pentru Noul Trafic...