Autostrada A1
Home Infrastructură Licitaţie finalizată pentru Lotul 4 de pe Autostrada A1 Sibiu – Piteşti

Licitaţie finalizată pentru Lotul 4 de pe Autostrada A1 Sibiu – Piteşti

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că a desemnat câştigătorul pentru proiectarea şi execuţia lotului 4 Curtea de Argeș – Tigveni de pe Autostrada A1 Sibiu – Piteşti.

„La o distanţă de 6 luni de la prima desemnare a câştigătorului, urmare depunerii de contestaţii şi plângeri, atât la CNSC, cât şi la Curtea de Apel Bucureşti, CNAIR a finalizat procesul de reevaluare a ofertelor dispus de CAB prin Hotărârea Civilă nr. 1230/2021 din data de 08.06.2021 pronunţată în Dosarul nr. 2548/2/2021. Ofertantul desemnat câştigător a rămas SC Porr Construct SRL, cu preţul de 1.678.873.121,77 lei, fără TVA”, precizează CNAIR.

Durata contractului este de 60 de luni, din care 16 luni perioada de proiectare şi 44 luni perioada de execuţie a lucrărilor. Perioada de garanţie a lucrărilor este de 60 de luni.

Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru Autostrada A1 Sibiu – Piteşti, Secţiunea 4: Tigveni – Curtea de Argeş, în lungime de 9,86 km. Una dintre lucrările principale ce urmează a fi realizate în cadrul acestui contract este construcţia unui tunel cu o lungime de 1.350 de metri.

„Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea din nou a perioadei de depunere a eventualelor contestaţii şi, respectiv, după soluţionarea tuturor contestaţiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire”, subliniază CNAIR.

Autostrada A1 Sibiu – Pitești, care va traversa judeţele Sibiu, Vâlcea şi Argeş, va avea o lungime de 122,11 km cu 71 de poduri, 58 de viaducte, 10 pasaje, 9 tuneluri si 8 noduri rutiere.

De-a lungul întregii șosele rapide Sibiu – Pitești se vor monta garduri înalte de 3 metri, care să nu permită accesul pe carosabil al animalelor mari, cum ar fi urșii.

Realizarea şoselei de mare viteză a fost divizată în 5 secţiuni și se estimează că va fi operațională în 2026.

 

CITEȘTE ȘI:

Sistem de navigație Duster, Sandero și Logan de la Falcon Electronics

Dacia Jogger, primul hibrid și cea mai lungă mașină din gama producătorului

Egiptul construiește o cale ferată paralelă cu Canalul Suez

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Bacău - Piatra Neamț
Infrastructură

Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț. CNIR a lansat licitația pentru contractul de supervizare

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a lansat licitația pentru achiziția serviciilor...

Autostrada Unirii A8
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Tronsoanele de pe secțiunea Târgu Neamț – Ungheni au constructori desemnați

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a desemnat, astăzi, Asocierea SA&PE Construct...

Iași - Pod peste Prut
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Licitație pentru supervizarea lucrărilor pe tronsonul Iași – Pod peste Prut

La o zi după ce a desemnat constructorul, Compania Naţională de Investiţii...

Rețeaua de autostrăzi
Infrastructură

INS: Rețeaua de autostrăzi a crescut, anul trecut, cu 131 km, la 1.268 km

La 31 decembrie 2025, lungimea rețelei de drumuri publice totaliza 87.220 km,...