Arad – Oradea
Home Infrastructură Licitația pentru construcția Drumului Expres Arad – Oradea va fi lansată în acest an

Licitația pentru construcția Drumului Expres Arad – Oradea va fi lansată în acest an

Proiectul Drumului Expres Arad – Oradea va fi finalizat în luna iunie, iar imediat va fi lansată și licitația pentru execuția lucrărilor, potrivit președintelui Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan.

Traseul Drumului Expres Arad – Oradea va avea o lungime 120,1 km, cu profil de patru benzi de circulație. Proiectul mai prevede drumul de legătură cu orașul Salonta (județul Bihor), de 5 km, drumul de legătură cu Arad, de 3 km, și drumul de legătură cu punctul de trecere a frontierei cu Ungaria (Salonta – Békéscsaba), de 9,85 km. Astfel, lungimea totală a drumului va fi de 138 km.

„Ne propunem ca până la sfârșitul acestei luni să depunem documentația pentru mediu, iar până la finalul lunii iunie să avem și proiectul tehnic, ca să putem demara procedura de licitație pentru execuția lucrărilor.”, a menționat președintele Consiliului Județean Bihor.

Proiectul Drumului Expres Arad – Oradea a fost împărțit în două etape, din punct de vedere al finanțării cu fonduri nerambursabile.

În acest sens, Consiliul Județean Bihor a aprobat proiectul de hotărâre privind parteneriatul dintre Consiliul Județean Bihor, Consiliul Județean Arad, Primăria Municipiului Oradea, Primăria Municipiului Arad și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Astfel, Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic vor fi finanțate cu fonduri europene din perioada de programare 2014 – 2020, în timp ce execuția lucrărilor va fi decontată din Programul Operațional Sectorial „Transport” 2021 – 2027.

„Cel mai probabil până la finalul acestei luni vom avea contractul de finanțare pe fonduri europene pentru partea de Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic la Drumul Expres Arad – Oradea. Este un proiect în valoare de aproximativ 11 milioane de euro pe care urmează să îl finanțăm din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Studiul de Fezabilitate a fost aprobat în luna decembrie 2022, proiectul fiind în prezent în etapa de proiectare. Lucrările vor fi împărțite în trei tronsoane: Oradea – Salonta, Salonta – Chișineu Criș și Chișineu Criș – Arad. Valoarea totală estimată a proiectului, conform Studiului de Fezabilitate, este de 10,7 miliarde lei, inclusiv TVA.

Sumele achitate până acum de cele patru autorități (CJ Bihor, CJ Arad, Primăria Oradea și Primăria Arad) vor fi recuperate din fonduri europene.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Încep lucrările și pe ultimul lot de pe Autostrada Bacău – Paşcani

Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 14,53% în luna martie 2023

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Calafat
Infrastructură

Acord de parteneriat pentru construcția drumurilor expres Calafat – Craiova și Calafat – Drobeta Tr. Severin

Președinții Consiliilor Județene Dolj și Mehedinți au semnat, în prezența unei delegații...

Recensământul General de Circulație Rutieră
Infrastructură

CNAIR începe, din 21 aprilie, Recensământul General de Circulație Rutieră

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) prin intermediul Centrului de...

Afumați – Pantelimon
Infrastructură

Autostrada de Centură București A0 Nord. Peste 150 de muncitori lucrează la finalizarea lotului 3 Afumați – Pantelimon

Peste 150 muncitori lucrează la finalizarea lotului 3 Afumați – Pantelimon, parte...

Drumul Expres Brăila - Tulcea
Infrastructură

CNIR a avizat Studiul de Fezabilitate pentru Drumul Expres Brăila – Tulcea

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a avizat, miercuri, Studiul de Fezabilitate...