Leasingul operaţional pe înţelesul tuturor (III). Exemplu practic: Dacia Dokker Van 1.5dCI

Cătălin Gavra, CEO PERPETUUM LEASE. Deşi în pieţele mature din Europa, leasingul operaţional este considerat un produs eficient, fiind utilizat de peste 60% dintre companiile care exploatează un parc auto, în România acesta este încă într-o perioadă de pionierat.

Proiectul demarat anul trecut de echipa PERPETUUM LEASE prin intermediul AutoExpert Flote şi-a propus ca printr-o serie de articole să prezinte avantajele alegerii leasingului operaţional ca instrument combinat de finanţare şi administrare a flotei de autovehicule, folosind exemple practice şi explicaţii tehnice, astfel încât să poată fi mult mai uşor de înţeles chiar şi de persoanele mai puţin familiarizate cu acest concept.

Dacă în primele numere ale revistei am prezentat două alternative (Ford Ka şi Opel Corsa) pentru asigurarea mobilităţii în mediul urban, în special pentru companiile care au echipe de vânzari, dar fără să limităm destinaţia acestor propuneri neapărat la aceştia, în articolul din acest număr vom folosi pentru analiză o ofertă de leasing operaţional elaborată de PERPETUUM LEASE pentru un vehicul comercial uşor – Dacia Dokker Van 1.5dCI, pentru o perioadă de 48 luni şi un rulaj total de 80.000 km.

Şi fiindcă discutăm despre leasing operaţional, trebuie să menţionăm că oferta prezentată conţine următoarele servicii incluse pentru întreaga durată a contractului: taxe de înmatriculare, impozite, asigurări RCA şi CASCO, roviniete, revizii şi toate reparaţiile necesare bunei funcţionări a vehiculului, administrare anvelope (achiziţie set iarnă, montaj/demontaj sezonier, depozitare), asistenţă rutieră, administrare combustibil (emitere card şi gestionare alimentări) şi raportare. Propunerea vizează atât firmele care operează flote mari, de zeci sau sute de unităţi, cu activităţi de distribuţie sau cu ateliere mobile, cât şi întreprinderile mici, care au doar câteva maşini.

Companiile care aleg această ofertă PERPETUUM LEASE beneficiază de mai multe avantaje, materializate în primul rând prin accesibilitate, prin faptul că pentru demararea contractului, de regulă, nu se percepe un avans şi pot utiliza autovehiculul pentru o rată lunară de doar 299,9 EUR + TVA, contractul neavând costuri sau comisioane ascunse.

Un alt avantaj este posibilitatea de a ajusta condiţiile contractuale în funcţie de nevoile fiecărei companii. Cu alte cuvinte, pentru fiecare client putem elabora oferte pentru diferite perioade cuprinse între 12 şi 57 de luni, modificând şi parcursul anual estimat sau pachetul de servicii incluse, modificări ce atrag automat şi recalcularea valorii ratei lunare.

În opinia noastră, pachetul de servicii propus în această ofertă este varianta optimă, pentru că având incluse majoritatea costurilor importante, pentru o perioadă de 4 ani, compania utilizatoare mai trebuie să-şi bugeteze suplimentar doar consumul de combustil şi poate un serviciu de monitorizare GPS care să-i asigure controlul total asupra modului în care şoferul exploatează autovehiculul.

Costul lunar pentru utilizarea unui sistem GPS standard oferit de PERPETUUM LEASE este de doar 11,2 EUR + TVA, ceea ce reprezintă un cost infim comparativ cu certitudinea că bugetul lunar de combustibil este utilizat eficient şi cu raportările de activitate ce pot fi furnizate de echipament.

Revenind la costul lunar de doar 299,9 EUR, dacă luăm în considerare faptul că această rată include atât costurile cu deprecierea autovehiculului, cât şi serviciile principale asociate exploatării acestuia pe durata celor 4 ani, că nu are costuri sau comisioane ascunse, rezultă că pentru o maşină al cărui preţ de listă la achiziţie este de aproximativ 9.700 EUR, garantăm o valoare totală a contractului de leasing operaţional de aproximativ 14.500 EUR, incluzând aici taxele, reviziile şi reparaţiile, asigurările, costurile cu anvelopele, costurile cu administrarea, etc.

Pentru cei care nu s-au convins încă de avantajele unui contract de leasing operaţional, recomandăm o analiză comparativă a bugetului menţionat mai sus cu bugetul total obţinut prin adunarea costurilor cu finanţarea şi administrarea flotei cu resurse proprii.

Principalele categorii de costuri care trebuie luate în calcul sunt deprecierea maşinii (diferenţa dintre preţul de achiziţie şi preţul de vânzare ca auto rulat
la finalul perioadei de utilizare), costurile cu finanţarea achiziţiei (dobânzi şi comisioane), costurile cu asigurările, costurile cu reviziile şi reparaţiile, costurilecu anvelopele, cu taxele şi impozitele şi, nu în ultimul rând, costurile de administrare internă, unde trebuie cuantificate toate resursele interne alocate administrării flotei.

Acest cost de administrare internă este de multe ori greu de estimat pentru că responsabilităţile nu sunt allocate către un număr clar de angajați, ci sunt distribuite parţial către mult mai mulţisalariaţi, care astfel sunt distraşi, de la activităţile principale, de sarcini ce nu sunt în specialitatea lor.

În cazul în care doriţi o analiză detaliată a oportunităţii adoptării leasingului operaţional ca instrument de finanţare şi administrare a flotei auto, echipa PERPETUUM LEASE vă stă la dispoziţie cu soluţii complete şi adaptate specificului companiei dumneavoastre.

(Articol publicat în revista AUtoExpert Flote, martie 2014)

Adaugati comentariu