Advertisement

Home Finanţare Leasing operaţional Leasingul operaţional pe înţelesul tuturor (II). Exemplu practic: Ford Ka 1.2i

Leasingul operaţional pe înţelesul tuturor (II). Exemplu practic: Ford Ka 1.2i

Cătălin Gavra, CEO PERPETUUM LEASE. Deşi în pieţele mature din Europa, leasingul operaţional este considerat un produs eficient, fiind utilizat de peste 60% dintre companiile care exploatează un parc auto, în România acesta este încă într-o perioadă de pionierat.

Datorită faptului că în perioada de după 1990, maşinile de companie în cele mai multe cazuri au fost nu doar un mijloc de transport, ci şi un subiect pasional şi un instrument de motivare a angajaţilor, majoritatea antreprenorilor şi managerilor din firmele româneşti au fost foarte implicaţi în gestionarea flotelor de autovehicule utilizate.

Această abordare, alături de spiritul de proprietate care caracterizează mediul economic românesc, sunt principalele motive care explică de ce externalizarea acestei activităţi este încă o decizie greu de adoptat pentru majoritatea companiilor din România, deşi metoda a fost testata şi este aplicată cu succes de majoritatea companiilor din Europa de Vest.

Aşa cum am menţionat din articolul trecut, echipa PERPETUUM LEASE a iniţiat prin intermediul AutoExpert Flote o serie de articole care să prezinte avantajele alegerii leasingului operaţional ca instrument combinat de finanţare şi administrare a flotei de autovehicule, folosind exemple practice care sunt mult mai uşor de înţeles pentru persoanele de decizie şi chiar pentru utilizatorul de autovehicul.

În articolul din acest număr al revistei, vom folosi pentru analiză o ofertă de leasing operaţional elaborată de PERPETUUM LEASE pentru un model Ford Ka 1.2i, pentru o perioadă de 48 luni, un rulaj total de 80.000 km şi următoarele servicii incluse pentru întrega durată a contractului: taxe înmatriculare, impozite, asigurări RCA şi CASCO, roviniete, revizii, reparaţii, anvelope (achiziţie set iarnă, montaj/demontaj sezonier, depozitare), asistenţă rutieră, administrare combustibil (emitere card şi gestionare alimentări).

Acest model este destinat în principal membrilor echipelor de vânzări care au nevoie de mobilitate în mediu urban, dar poate fi la fel de bine utilizat în activităţi administrative.

Rata lunară de leasing operaţional pentru autovehiculul şi condiţiile menţionate mai sus se regăsesc în oferta specială PERPETUUM LEASE de doar 199 EUR + TVA. Dacă luăm în considerare faptul că această rată include atât costurile cu deprecierea autovehiculului, cât şi serviciile principale asociate exploatării maşinii pe durata celor 4 ani, că nu are costuri sau comisioane ascunse, iar pentru demararea contractului de regulă nu se percepe un avans, opţiunea utilizării unui Ford Ka în leasing operaţional cu un cost lunar de doar 199 EUR + TVA la care se mai adaugă doar costul combustibilului consumat, este cu siguranţă o ofertă greu de refuzat.

Cei care doresc să facă o analiză comparativă între bugetul asociat utilizării unui auto în leasing operaţional şi bugetul realizat prin finanţarea şi administrarea flotei cu resurse proprii, trebuie să pună în balanţă faţă de cei 199 EUR achitaţi lunar vreme de 4 ani, suma totală obţinută din deprecierea maşinii (diferenţa dintre preţul de achiziţie şi preţul de vânzare ca auto rulat la finele perioadei de utilizare) la care se vor adăuga toate serviciile asociate exploatării flotei.

Şi dacă este oarecum mai simplu de identificat pentru cei 4 ani costul cu taxa de poluare, cu înmatricularea, impozitul, rovinieta sau inspecţia periodică, costul asigurărilor RCA şi CASCO sau chiar a anvelopelor de iarnă, când vine vorba despre bugetul de revizii şi reparaţii sau despre bugetul alocat administrării în regie proprie, de obicei evidenţa nu mai este atât de clară.

Pentru că un calcul simplu şi realist ne arată că pentru o flotă de 30 de autovehicule, este nevoie de minim doi angajaţi care să ţină evidenţa asigurărilor, a impozitelor, a rovinietelor, a tuturor formularelor de decont, care să efectueze formalităţile contabile de înregistrare a cheltuielilor şi a plăţilor, ş.a.m.d., personal pentru care compania alocă lunar minim 2.000 euro (salarii, taxe, impozite, costuri administrative si de logistica personalului, etc), rezultă un cost mediu de administrare internă de peste 60 euro/ auto/lună. În acelaşi timp, taxa administrativă percepută de PERPETUUM LEASE şi inclusă în rata de leasing este sub jumătate din această sumă, oferind în schimb o singură factură lunară care include toate costurile aferente, înregistrarea acesteia în contabilitate necesitând maxim 5 minute pe lună, toate activităţile de gestionare a documentelor şi plăţilor fiind efectuate de compania de leasing.

Acest cost de administrare internă este de multe ori greu de estimat pentru că responsabilităţile nu sunt alocate doar către doi angajaţi, ci implică parţial mult mai mulţi, care sunt distraşi, de la activităţile principale, de sarcini care nu sunt în specialitatea lor şi, de aceea, multe companii omit să adauge acest cost la valoarea lui reală în analizele comparative.

În cazul în care doriţi o analiză detaliată a oportunităţii adoptării leasingului operaţional ca instrument de finanţare şi admnistrare a flotei de auto, echipa PERPETUUM LEASE vă stă la dispoziţie cu soluţii complete şi adaptate specificului companiei dumneavoastră.

(Articol publicat în revista AUtoExpert Flote, februarie 2014)

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

ALD Automotive
InterviuriLeasing operaţional

Cum va dezvolta Ayvens piața de leasing operațional din România

Interviu cu Shane Dowling, Country Managing Director Ayvens în România

Moov Leasing
Leasing operaţional

Moov Leasing își majorează capitalul social și ajunge la o evaluare de 50 mil. euro

Moov Leasing,companie de leasing operațional care se concentrează pe nevoile clienților individuali...

Ayvens
Leasing operaţional

ALD Automotive | LeasePlan își continuă activitatea sub noul nume Ayvens

ALD Automotive | LeasePlan lansează în România noul său brand global de...

Hidroelectrica
Leasing operaţional

Flotă de 42 de vehicule cu emisii scăzute pentru Hidroelectrica

Hidroelectrica a lansat licitația pentru contractarea în leasing operațional a unui număr...