Kia Imagine floteauto.ro
Home Piaţa auto Flotă verde Kia confirmă producția unui super-crossover electric: 0-100 km/h sub 3 secunde!

Kia confirmă producția unui super-crossover electric: 0-100 km/h sub 3 secunde!

Un supercar electric deghizat într-un crossover: Kia a confirmat intrarea în producție a unui vehicul electric plasat în gamă deasupra lui Niro și care va avea o versiune de top ce va rivaliza cu Porsche Taycan. Acest super-crossover electric va fi lansat în 2021.

Povestea începe cu Kia Imagine, conceptul prezentat la Salonul Auto de la Geneva de anul trecut. Acesta va sta la baza unui crossover electric de serie situat în gama coreenilor deasupra lui e-Niro. Așa cum a procedat cu Stinger, care a menținut o bună parte din liniile conceptului care i-a stat la bază, ne așteptăm ca viitorul model, ce va fi lansat în cursul anului 2021, să păstreze o bună parte din liniile lui Imagine.

Kia Imagine floteauto.ro

Asta înseamnă că vom avea un SUV-Coupe radical, a cărui imagine va fi oglindită în performanțele sale dinamice. Modelul dezvoltat sub numele de cod Kia CV va avea la bază noua platformă E-GMP dezvoltată de Grupul Hyundai și ar putea oferi o autonomie de aproximativ 480 km. Viitorul crossover va fi rodul colaborării cu producătorul croat de hypercaruri electrice Rimac, fapt care spune suficiente despre caracteristicile sale dinamice.

Kia Imagine floteauto.ro

Ce spun oficialii Kia?

În declarația pe care COO-ul Kia Motors Europe, Emilio Herrera, i-a acordat-o publicației autoexpress, acesta a dezvăluit performanțele ”incredibile”, autonomia de ”aproximativ 300 de mile” și timpul de încărcare 20-80% ”sub 20 de minute”. Sunt caracteristici asemănătoare celor de care dispune Porsche Taycan, specifice arhitecturii pe 800 de volți și capabilității de încărcare la stații de 350 kW.

  ”Noul model electric va fi un vehicul de înaltă performanță, un fel de e-GT”, a spus Herrera.

 

Kia Imagine super-crossover electric floteauto.ro

Tot el a specificat ținta de sub 3 secunde pentru accelerația 0-100 km/h. Viitorul super-crossover electric va fi, probabil, situat între segmentele compact și mediu, dar platforma modulară ar putea da naștere în viitor și altor modele electrice marca Hyundai și Kia capabile de peeformanțe ridicate.

via autoexpress

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

stații de încărcare ultra-rapide
Flotă verde

Stații de încărcare ultra-rapide pentru vehicule electrice, instalate la Aeroportul Otopeni

Un număr de șapte stații de încărcare ultra-rapide pentru vehicule electrice au...

încărcare
Flotă verde

Doar o singură țară din UE a ratat ținta AFIR privind stațiile de încărcare

Infrastructura publică de încărcare din Uniunea Europeană a crescut mult mai rapid...

electrice
FinanciarFlotă verde

Mașinile electrice s-au ieftinit, în Germania, cu 18% în 5 ani. Studiu ICCT și Fraunhofer ISI

Prețurile autoturismelor complet electrice din Germania au înregistrat o scădere de aproximativ...

Zeekr
Flotă verde

Zeekr, prima sa apariție la Salonul Auto de la Paris

Marca premium de mobilitate electrică Zeekr și-a confirmat oficial participarea la Salonul...