Advertisement

Home Piaţa auto Vehicule comerciale uşoare IVECO a donat Crucii Roșii Române 3 vehicule de 150.000 de euro

IVECO a donat Crucii Roșii Române 3 vehicule de 150.000 de euro

Peste 100.000 de oameni, aflați în situații vulnerabile, au fost ajutați în perioada pandemiei COVID-19 prin acțiunile umanitare implementate de Crucea Roșie Română și IVECO. Cele trei vehicule aflate deja în folosință, de la începutul pandemiei, au fost donate acum către Crucea Roșie Română.

Autoutilitarele din gama Daily au o valoare totală de 150.000 de euro. Și sunt dotate special pentru a transporta medicamente, echipamente medicale, alimente. Iar două dintre acestea sunt alimentate cu gaz natural comprimat.

Cele trei mașini au fost date în folosință organizației la începutul pandemiei COVID-19. Scopul lor era acela de a facilita intervenția imediata a Crucii Roșii Române. Și au fost folosite pentru a asigura transportul donațiilor de produse umanitare în fiecare județ din țara.

Marți, 31 mai 2022, IVECO Romania a donat cele trei vehicule Crucii Roșii Române într-un cadru festiv, la Romexpo București.

”Chiar dacă pandemia s-a terminat, oamenii au în continuare de suport”, spune Andrei Gagea, director general IVECO România

„Noi am menținut promisiunea făcută Crucii Roșii în calitate de Membru Susținător al organizației. Chiar dacă pandemia s-a terminat, oamenii au nevoie în continuare de suport. Le-am fost alături începând din martie 2020, fiind o prioritate pentru noi, și am continuat pe parcursul ultimilor doi ani. Din postura de lider de piață pe segmentul autovehiculelor comerciale ușoare, am dorit sa dăm un exemplu care să inspire și să genereze un impact pozitiv multiplicat în comunități. Replicat din fericire și de unii competitori. Și nu ne oprim aici”, a declarat Andrei Gagea, director general IVECO România.

„Cu ajutorul IVECO România, care ne-a încredințat trei autoutilitare, am avut posibilitatea să răspundem, la rândul nostru, într-un timp foarte scurt, solicitărilor de sprijin din partea instituțiilor publice, unităților medicale și cetățenilor, trimițând materiale umanitare în toată țara. Sunt recunoscător companiei IVECO pentru că s-a solidarizat cu misiunea umanitară a Crucii Roșii Române”, a declarat Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română.

Predarea oficială a vehiculelor s-a făcut în prezența unor înalți oficiali. Între aceștia, generalul de brigadă Miron-Adrian Chichișan, adjunct al Inspectorului General în cadrul IGSU. Iar Iuliana Tudor, ambasador Crucea Roșie Română, a prefațat evenimentul.

Peste 60.000 de kilometri parcurși

ENGIE România a fost de la început un partener în acest demers. Și a furnizat gaz natural comprimat pentru alimentarea, pe toată perioada proiectului, a două din cele trei vehicule IVECO puse la dispoziția Crucii Roșii. Vehiculele donate oficial pe 31 mai sunt două IVECO Daily dotate cu box frigorific. Plus un IVECO Daily dotat cu box frigorific și lift pentru încărcarea mărfii.

Până în prezent, acestea au parcurs 60.000 km și au fost utilizate pentru distribuirea de către Crucea Roșie a peste 800 de tone de alimente si echipamente medicale, pe întreg cuprinsul țării, de care au beneficiat mai mult de 100 000 de persoane.

Despre IVECO

IVECO este o marcă a Iveco Group N.V. (MI: IVG). IVECO proiectează, produce și comercializează o gamă largă de vehicule comerciale ușoare, medii și grele, camioane off-road și vehicule pentru aplicații precum misiuni off-road.

Gama largă de produse a brandului include:

  • Daily, un vehicul care acoperă segmentul de greutate al vehiculelor de 3,3 – 7,2 tone
  • Eurocargo de la 6 – 19 tone
  • gama IVECO WAY, în segmentul greu cu peste 16 tone, care include versiunea on-road IVECO S-WAY, modelul off-road IVECO T-WAY și vehiculul IVECO X-WAY pentru aplicații ușoare off-road.

În plus, brandul IVECO Astra construiește camioane off-road, autobasculante rigide și articulate, precum și vehicule speciale.

IVECO are aproape 21.000 de angajaţi la nivel global. Gestionează unități de producție din 7 țări din Europa, Asia, Africa, Oceania și America Latină, unde produce vehicule cu cele mai noi și avansate tehnologii. 4.200 de puncte de vânzare și servicii în peste 160 de țări garantează asistență tehnică oriunde funcționează un vehicul IVECO.

În 2021, conform datelor de la DRPCIV, IVECO și-a menținut poziția de lider de piață în România pe gama de vehicule ușoare (25,6%), ocupând locul 2 din punct de vedere al cotei de piață generale pentru vehicule comerciale de peste 3,5 tone (17,6%).

Despre Crucea Roșie Română

Societatea Națională de Cruce Roșie din România, înființată în 1876, este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară a autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, serviciile fiind acordate voluntar, imparțial și neutru.

Organizația contribuie, prin programele desfășurate, la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică.

Crucea Roșie Română este prezentă la nivel național, cu reprezentare la fiecare nivel teritorial, având 47 de filiale, 615 subfiliale și 435 comisii, iar 5175 de voluntari se implică activ în activitățile Crucii Roșii Române.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Vehicule comerciale uşoare

Piaggio Porter. Soluția perfectă pentru business-ul tău

În lumea vehiculelor comerciale compacte, Piaggio Porter strălucește ca un model de...

MAN TGE
Vehicule comerciale uşoare

MAN TGE Next Level

MAN TGE va primi o amplă actualizare odată cu lansarea modelului Next...

Mercedes-Benz eSprinter
Vehicule comerciale uşoare

Mercedes-Benz Sprinter. Soluții versatile pentru o paletă largă de aplicații

Noul Mercedes-Benz eSprinter vine acum cu flexibilitate ridicată în ceea ce privește...

ID. Buzz GTX
Vehicule comerciale uşoare

ID. Buzz GTX. Superlativ absolut

Volkswagen Vehicule Comerciale a prezentat, cu ocazia conferinței sale anuale, cel mai...