Advertisement

insolvență
Home Finanţare Leasing financiar Integrarea Țiriac Leasing în Grupul Financiar Banca Transilvania intră în linie dreaptă

Integrarea Țiriac Leasing în Grupul Financiar Banca Transilvania intră în linie dreaptă

Integrarea companiei Țiriac Leasing în Grupul Financiar Banca Transilvania va fi finalizată în 15 decembrie, iar BT Leasing – Țiriac Leasing vor deveni o singură companie, BT Leasing.

În urma fuziunii va rezulta o companie cu peste 25.000 de clienți, un portofoliu de 500 de milioane de euro și aproape 250 de angajați.

Pentru clienții Țiriac Leasing, viitorii clienți BT Leasing, condițiile de derulare a contractelor rămân aceleași, numerele de înmatriculare se vor păstra până la finalul duratei prevăzute în contract, iar asigurările facultative rămân neschimbate în ceea ce privește condițiile și primele de asigurare.

Detalii utile pentru clienții vor fi prezentate pe site-ul celor două companii de leasing odată cu fuziunea celor două companii, din 15 decembrie 2022.

Achiziția Țiriac Leasing de către Grupul Financiar Banca Transilvania a avut loc în luna iunie, iar de atunci – fiind etapa de integrare – BT Leasing și Țiriac Leasing își desfășoară activitatea separat, până la fuziune.

Ţiriac Leasing activează pe piaţă de peste 20 de ani, timp în care a dezvoltat un portofoliu diversificat de produse de leasing, prezentând o specializare semnificativă şi recunoscută în sectorul auto. La data tranzacţiei, compania avea active de 213 milioane de euro, finanţând de-a lungul timpului peste 37.000 de clienţi.

Compania de leasing din Grupul Financiar Banca Transilvania, BT Leasing (BTL), este la rândul său pe piaţă de peste 20 de ani, timp în care a susţinut peste 10.000 de clienţi şi a încheiat peste 20.000 de contracte, iar în 2018 a fuzionat cu ERB Leasing. BTL are active de 1,366 milioane de lei. În 2021, o altă companie de profil a intrat în Grupul BT, Idea::Leasing.

Consultanţii în tranzacţia Ţiriac Leasing – Banca Transilvania au fost: PwC, D&B David și Baias S.C.A. – pentru Banca Transilvania, respectiv – Filip & Company pentru Grupul Ţiriac.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Nu au fost depuse contestaţii la licitația pentru construcția Autostrăzii Focşani – Bacău

Tuning Caselani. Călătorie în timp cu Berlingo 2CV Fourgonnette

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

leasing financiar
Leasing financiar

Aproape 47.000 de vehicule au fost finanțate, anul trecut, în leasing financiar

Finanțările noi de vehicule în leasing financiar au rămas pe creștere și...

eBCR Leasing
Leasing financiar

eBCR Leasing, prima soluție din România de leasing financiar pentru microîntreprinderi, disponibilă 100% online

BCR Leasing lansează eBCR Leasing, prima soluție din România de leasing financiar...