Insolvenţa. Modificări legislative

Av. Ioan Chiper, Partener STOICA & Asociaţii şi Av. Bogdan Vasile, avocat colaborator STOICA & Asociaţii. Odată cu intrarea în vigoare a noilor coduri penal şi de procedură penală, se preconizează o afectare a cursului procedurilor de insolvență supuse prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, în special în părțile privind efectele deschiderii procedurii, înstrăinarea în cadrul procedurii a activelor aparţinând averii debitorului, precum şi sancţiunile de natură penală la regimul insolvenţei.

Astfel, până la data de 1 februarie 2014, art. 36 din Legea 85/2006 prevedea că, în momentul deschiderii procedurii de insolvenţă, vor fi suspendate „toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită” formulate împotriva debitorului față de care se deschide procedura insolvenţei. Prin modificările aduse acestui articol de Legea nr.255/2013, vor face excepţie de la măsura suspendării cazurile de judecare a acţiunilor civile în cadrul proceselor penale.

În acelaşi sens, art. 53 din Legea 85/2006, în forma anterioară modificării, prevedea că toate bunurile înstrăinate de către administratorul judiciar/lichidator în cadrul procedurii insolvenţei sunt dobândite libere de sarcini de orice fel, cum ar fi ipoteci, garanţii mobiliare de orice fel, inclusiv de măsurile asigurătorii instituite în cursul procesului penal. Prevederea era extrem de utilă, facilitând valorificările de active într-un regim accelerat în cadrul procedurii, în condițiile în care achiziţiile de active într-o astfel de procedură nu se pretează la exerciții de verificare (așa-numitele exerciții de due diligence) pe care cumpărătorii le efectuează în mod curent în afara unei proceduri de acest gen. Modificarea legislativă intrată în vigoare începând cu 1 februarie 2014 afectează parţial textul în discuție, dispunând că bunurile se dobândesc libere de sarcini sau măsuri asigurătorii, cu excepția, însă, a măsurilor asigurătorii sau a celor preventive luate în cursul procesului penal. Aceasta ar însemna că cel care dobândește un bun asupra căruia este instituit sechestru penal ar trebui să preia bunul afectat de acel sechestru, sau ca administratorul judiciar să obţină ridicarea în prealabil a acestuia de către organele penale.
Modificările amintite denotă un potenţial deloc nesemnificativ de perturbare a derulării procedurilor de insolvență.

În primul rând, nu se stabilește nicio măsură concretă complementară cu privire la efectele continuării judecării acțiunilor civile în cadrul procesului penal, ceea ce va da, probabil, naştere la o jurisprudență neunitară în materia procedurilor de insolvență, cel puțin cu privire la următoarele aspecte:

  • vor fi sau nu îndreptăţite, ori chiar obligate, părțile civile din procesul penal să solicite înscrierea creanțelor acestora la masa credală?
  • au acestea libertatea de a decide încetarea acțiunii civile și sesizarea instanței de insolvență pentru înscrierea creanțelor la masa credală?
  • care este situaţia titularilor de creanţe deja înscrise la masa credală în cadrul procedurilor de insolvență aflate pe rolul instanțelor judecătoreşti?

Iată doar câteva întrebări la care un răspuns clar nu este atât de simplu de furnizat. Este de presupus că o parte dintre administratorii judiciari, lichidatori, și instanțe vor prefera măsura înscrierii cu titlu provizoriu a creanțelor reclamate de părțile civile din procesele penale, fără să fie, însă, clar, în ce cuantum și în baza căror documente justificative. Se poate specula că, în vederea unei asemenea înscrieri, părțile civile vor trebui să depună la dosarul de insolvență declaraţiile de creanţe însoţite de dovezi privind stadiul procesului penal, documente precum rapoarte de expertiză întocmite în cadrul procesului penal sau chiar de rapoarte de expertiză întocmite tocmai în scopul particular al înscrierii la masa credală. Se pune, evident, și problema regimului unor asemenea creanţe în cadrul procedurii, cum ar fi dreptul la vot și la distribuiri al acestora.

Este, de asemenea, plauzibil, ca în unele cazuri, să se pună chiar problema respingerii unor astfel de cereri tocmai pe considerentul că înscrierea în sine depinde de stabilirea răspunderii și a cuantumului despăgubirilor în cadrul procesului civil, chiar dacă o asemenea măsură ar putea să priveze părțile civile de obţinerea oricărei despăgubiri, fie aceasta cât de mică, din sumele rezultate în urma valorificării activelor averii debitorului. Din cauza efectului drastic al unei asemenea abordări, care ar echivala cu o veritabilă privare a dreptului de proprietate ce ar friza încălcarea Art.1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se poate aprecia că instanțele judecătoreşti vor respinge un curent de o asemenea natură.

Pe de altă parte, înstrăinarea bunurilor din averea debitorilor afectate de măsuri preventive sau asigurătorii instituite în cadrul procesului penal este de natură să blocheze complet valorificarea acestora, căci este greu de imaginat cumpărători dornici să achite valori (de obicei semnificative) în schimbul unor bunuri afectate de sechestre penale. De altfel, credem că s-ar pune inclusiv problema valabilităţii unei asemenea înstrăinări, întrucât sechestrul penal are efectul scoaterii din circuitul civil al bunului sechestrat. O problemă suplimentară apare în situaţia, deloc rară, în care bunurile în cauză sunt grevate de cauze de preferinţă valabile și opozabile, precum ipoteci, și a căror „îngheţare” ar produce uriaşe prejudicii nu numai creditorilor garantaţi, dar și celor chirografari.

Practicienii în insolvenţă şi-au manifestat deja serioase îndoieli în ceea ce priveşte modificările menționate, apreciind că se va produce practic o blocare a vânzărilor cu efecte nefaste asupra procedurii de insolvenţă. Tot aceştia apreciază că prin blocarea la vânzare a acestor bunuri nu se asigură o recuperare efectivă a prejudiciului de către victimă, pentru că aceasta va avea acelaşi tratament la distribuiri, indiferent dacă există sau nu un sechestru, considerând astfel că prevederea este inutilă din punctul de vedere al procesului penal, fiind totodată de natură a îngreuna și procedura insolvenţei.

O ultimă modificare o reprezintă lista infracţiunilor săvârşite care restrâng dreptul debitorului de a mai propune un plan de reorganizare. De asemenea, noul Cod Penal incriminează o serie de infracţiuni al căror sediu al materiei se regăsea anterior în Legea insolvenţei. Este vorba, în special, de infracțiunile de bancrută simplă (art. 240 noul Cod Penal), bancrută frauduloasă (art. 241 noul Cod Penal) şi gestiune frauduloasă (art.242 alin. (2) noul Cod Penal).

Restricționarea valorificării bunurilor din averea debitorilor supuși procedurilor de insolvență care sunt afectate de măsuri preventive sau asigurătorii adoptate în cadrul procesului penal constituie o confirmare legislativă a unei practici judiciare mai vechi, anterioare modificării Legii nr.85/2006 prin intermediul Legii nr.169/2010. Se poate anticipa ca amendamentele la art.36 și 53 din Legea nr.85/2006, intrate în vigoare la data de 1 februarie 2014 prin intermediul legislaţiei de punere în aplicare a noilor coduri penal și de procedură penală, vor putea genera efecte importante în ceea ce privește derularea eficientă a procedurilor de insolvență. Având în vedere chestiunile învederate anterior, precum și altele care se vor naşte în practica de specialitate, este, totuși, de aşteptat apariţia unor viitoare ajustări legislative.

Din punct de vedere al aplicării în timp, legea procesual penală este de aplicare imediată, astfel încât aceasta urmează a se aplica tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, inclusiv procedurilor de insolvenţă aflate în curs de derulare.

În ceea ce priveşte aplicarea în timp a legii penale, regula este cea a aplicării legii mai favorabile, iar noul Cod penal reprezintă o asemenea lege, întrucât prevede pedepse identice, pentru unele dintre infracţiunile amintite, şi chiar mai mici, pentru altele.

 

Despre autori:

Av. Ioan Chiper, Partener STOICA & Asociaţii, se dedică în principal activităţilor de consultanţă în domeniile financiar-bancar, piaţă de capital, restructurări şi insolvenţă, fuziuni şi achiziţii. Experienţa sa profesională de peste 14 ani ca jurist, dobândită atât în sectorul privat, cât şi în cel public, în România şi în străinătate (cu precădere în SUA), include asistenţa şi reprezentarea acordate instituțiilor financiare, societăților cotate sau altor entităţi private în proiecte de finanțări, de restructurare a întreprinderilor aflate în dificultăți financiare și de insolvenţă, în activitatea de reglementare și de supraveghere a instituțiilor financiare sau în activități juridice privind produse și servicii financiare. Practica sa acoperă atât asistenţa clienţilor în tranzacții, cât şi reprezentarea acestora în cauze litigioase. De asemenea, în perioada cât a lucrat în sectorul public, Ioan Chiper a acumulat o bogată experiență în domeniul legislativ, contribuind în mod nemijlocit la redactarea a numeroase proiecte de acte normative în materia societăților, a instituțiilor de credit, a contractelor, a garanțiilor, a restructurării și a insolvenței.

Av. Bogdan Vasile, avocat colaborator STOICA & Asociaţii, a participat la reprezentarea clienţilor români şi străini în litigii civile şi comerciale, inclusiv în cauze privind protecţia consumatorului şi în dosare de insolvenţă şi a asigurat clienţilor atât consultanţă juridică, cât şi reprezentare în faţa instanţelor judecătoreşti în proiecte de real estate. Bogdan Vasile s-a alăturat echipei STOICA & Asociaţii în anul 2012, când a început efectuarea unor stagii de practică.

 

Despre STOICA & Asociaţii

STOICA & Asociaţii a fost constituită în noiembrie 1995 şi în prezent numără mai mult de 30 de avocaţi care acordă clienţilor romani şi străini consultanţă şi reprezentare juridică într-o paletă largă de domenii ale dreptului. STOICA & Asociaţii a dobândit în timp recunoaştere internaţională prin dezvoltarea constantă şi consolidarea practicii legale, constând în asigurarea unei semnificative activităţi de consultanţă pentru un număr mare de clienţi români şi străini, firme mari şi mijlocii, precum şi prin asistarea şi reprezentarea acestora în litigii. În contextul unui cadru legislativ în continuă schimbare, de la înfiinţare şi până în prezent, STOICA & Asociaţii a reuşit să dea dovadă de inovaţie şi de o puternică motivaţie în promovarea celor mai bune soluţii pentru clienţii săi.

(Articol apărut în revista AutoExpert Flote, luna aprilie 2014)

Adaugati comentariu