Înmatriculările noi de vehicule
Home Piaţa auto Analize de piață INS: Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 12,7%

INS: Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 12,7%

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 12,7% în trimestrul IV 2025 faţă de trimestrul IV 2024 ṣi cu 13,4% în cazul înmatriculărilor noi de vehicule pentru transportul mărfurilor, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Național de Statistică.

În perioada analizată, autoturismele noi au reprezentat 33,2% din total înmatriculări noi de autoturisme, cu 5,5 puncte procentuale mai mult față de același trimestru al anului 2024.

Datele INS mai arată că, în trimestrul IV 2025, comparativ cu trimestrul IV 2024, înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au înregistrat creṣteri la toate categoriile: autobuze și microbuze – 24,8%, autoturisme – 12,8% ṣi mopede ṣi motociclete – 9,2%.

În ceea ce privește înmatriculările noi de vehicule rutiere noi pentru transportul pasagerilor au fost înregistrate creṣteri la toate categoriile: autobuze ṣi microbuze – 39,1%, autoturisme – 34,9% ṣi mopede ṣi motociclete – 6%.

Referitor la înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor au fost înregistrate din nou creṣteri la toate categoriile: autotractoare – 19,8%, remorci ṣi semiremorci – 17,9% ṣi autocamioane (inclusiv vehicule rutiere pentru scopuri speciale) – 8,7%.

Înmatriculările noi de vehicule rutiere noi pentru transportul mărfurilor au înregistrat creṣteri la toate categoriile: autotractoare – 49,9%, remorci ṣi semiremorci – 14,9% ṣi autocamioane (inclusiv vehicule rutiere pentru scopuri speciale) – 6,8%.

Faţă de trimestrul III 2025, în trimestrul IV 2025, înmatriculările noi de vehicule rutiere au înregistrat scădere cu 0,9% la vehiculele pentru transportul pasagerilor ṣi cu 1,7% la vehiculele pentru transportul mărfurilor.

Înmatriculările noi de vehicule

Vehiculele rutiere clasificate în conformitate cu Normele europene de poluare

Vehiculele rutiere clasificate în conformitate cu Normele europene de poluare, înmatriculate în circulație, cuprindeau, la sfârșitul trimestrului IV 2025, în proporție de 66,2%, vehicule cu normele de poluare Euro 4, Euro 5 sau Euro 6 și în proporție de 9,6%, vehicule cu norma de poluare Non-Euro.

Pentru categoria autoturisme, cea mai însemnată pondere a fost deținută de vehicule conforme cu norma europeană Euro 4, respectiv 32,1%; pentru categoria autobuze ṣi microbuze cele mai multe vehicule, respectiv 22,9% au fost clasificate în norma Euro 6, iar pentru categoria mopede ṣi motociclete, cele mai multe vehicule, respectiv 21,7% au fost clasificate Non-Euro.

Vehiculele conforme cu norma europeană Euro 3 au predominat pentru categoria autocamioane în proporṭie de 26,1%, cele conforme cu norma Euro 6 au fost preponderente pentru categoria autotractoare în proporṭie de 47,9%, în timp ce pentru categoria vehicule rutiere pentru scopuri speciale cele mai multe vehicule, respectiv 21,0% au fost clasificate în norma Non-Euro.

Înmatriculările noi de vehicule rutiere cuprind înregistrările de vehicule noi, inclusiv ale celor achiziṭionate în leasing, precum ṣi înregistrările de vehicule second hand din import, clasificate conform categoriilor comunitare de vehicule. Datele nu includ reînmatriculările datorate schimbării proprietarului în urma vânzării autovehiculului, tramvaiele şi troleibuzele, vehiculele militare, remorcile din agricultură şi vehiculele de locuit.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Electromobilitatea în Polonia. Revoluția vehiculelor electrice

 

”Baterii fabricate în Europa”. ACC speră să tripleze producția până în vara anului 2026

 

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

utilitare ușoare electrice
Analize de piațăVehicule comerciale uşoare

Vânzările de utilitare ușoare electrice au crescut, anul trecut, cu aproape 70% în Europa. Raport AIE

Vânzările de vehicule comerciale ușoare electrice (LCV) au depășit nivelul de 430.000...

nordice
Analize de piață

2 din 3 mașini noi înmatriculate în țările nordice sunt complet electrice

Două din trei autoturisme nou înmatriculate în luna aprilie, în țările nordice,...

Coreea de Sud
Analize de piață

Exporturile auto din Coreea de Sud către UE au scăzut cu 13%, în luna aprilie 2026

Valoarea vehiculelor exportate din Coreea de Sud a scăzut cu 5,5%, ajungând...