Drumul Expres Craiova-Piteşti
Home Infrastructură În sem. I din 2022 se deschid primii 40 km de pe Drumul Expres Craiova-Piteşti, între Balș și Slatina

În sem. I din 2022 se deschid primii 40 km de pe Drumul Expres Craiova-Piteşti, între Balș și Slatina

Anul viitor, în primul semestru, se deschid primii 40 de km de pe Drumul Expres Craiova-Piteşti, iar traficul de tranzit va fi scos din orașele Balș și Slatina, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Este vorba despre Tronsonul 2 Balş – Slatina (km 17+700 – 57+550), realizat de Asocierea SA & PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade – Consitrans, cu o valoare a contractului de 1,454 miliarde lei, fără TVA.

Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, estima, în luna aprilie, că Tronsonul 2 va fi deschis circulației în acest an.

Ministrul Sorin Grindeanu a inspectat joi şantierul șoselei de mare viteză, unde a constatat că pe tronsoanele 2 și 3 lucrările sunt în grafic, însă ”pe tronsonul 1 lucrurile nu merg așa cum trebuie”.

”Acolo (Tronsonul 1, n.red) avem acelaşi constructor ca şi la Varianta Ocolitoare Timişoara Sud. Ambele proiecte au un stadiu fizic de aproximativ 43%. Trebuie să se apuce de treabă, nu fac muncă patriotică. Sunt contracte pe bani, şi nu puţini”, a mai spus Sorin Grindeanu.

Tronsonul 1 Craiova – Robănești (17,7 km) este construit de compania italiană Tirrena Scavi, valoarea contractului fiind de 358,18 milioane de lei, fără TVA.

Tronsonul 3 Valea Mare – Colonești (31,75 km) are termen de finalizare în 2024. Autorizația de construcție a fost semnată la începutul lunii martie 2021, valoarea contractului fiind de 617 milioane de lei, fără TVA. Sectorul este realizat de Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade.

Tronsonul 4 Colonești – Oarja – Pitești (31,8 km) are termen de finalizare în 2024. Ofertantul desemnat câştigător al licitației este Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade, valoarea contractului fiind de 617,081 milioane de lei, fără TVA. Acum se derulează în etapa de proiectare.

Uniunea Europeană va contribui, prin intermediul politicii de coeziune, cu 726 de milioane de euro la construcția șoselei rapide.

Drumul Expres Craiova-Piteşti constă realizarea a 121,185 kilometri de drum expres nou cu profil 2×2, incluzând construcţia a 10 noduri rutiere, 75 poduri/pasaje, 26 de intersecţii nivel divizat fără acces, 4 parcări de scurtă durată, 4 spaţii de servicii, 3 centre de întreţinere şi de deszăpezire.

 

CITEȘTE ȘI:

Cerere de finanțare pentru creșterea capacității de circulație pe DN 1 – Valea Prahovei

Rompetrol ar putea fi preluată de Chimcomplex Borzeşti. Oferta va fi lansată în 2022

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Drumul Expres Bacău-Piatra Neamț
Infrastructură

Drumul Expres Bacău-Piatra Neamț. 14 oferte pentru contractul de supervizare a lucrărilor

Compania Națională de Investiții Rutiere a primit 14 oferte pentru supervizarea lucrărilor...

Tisa
Infrastructură

Podul peste Tisa și PTF Sighetu Marmației – Bila Țerkva ar putea fi deschise în luna septembrie

În ședința Guvernului de joi a fost modificat memorandumul privind noul punct...

Drumul Expres Brăila - Galați
Infrastructură

Drumul Expres Brăila – Galați, aproape de finalizare. Stadiul construcției a ajuns la 97%

Drumul Expres Brăila – Galați (DEx6) este aproape de finalizare, stadiul fizic...

Cornetu - Tigveni
Infrastructură

Autostrada Sibiu – Pitești A1. Stadiul lucrărilor pe secțiunea Cornetu – Tigveni se apropie de 15%

Stadiul fizic al lucrărilor pe secțiunea Cornetu-Tigveni a Autostrăzii Sibiu – Pitești...