contracte de supervizare
Home Infrastructură În programul de guvernare, USR propune realizarea a 3.200 km de autostrăzi și drumuri expres

În programul de guvernare, USR propune realizarea a 3.200 km de autostrăzi și drumuri expres

USR propune în domeniul infrastructurii de transport rutiere realizarea a 434 de kilometri de autostradă din fonduri PNRR și alți 3.200 km de autostrăzi, drumuri expres şi centuri ocolitoare cu finanţare din POIM (2014-2020), POT (2021-2027), bugetul de stat şi alte surse.

Astfel, cu ajutorul celor 3,095 de miliarde de euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), se propune construirea a 434 de kilometri de autostradă, 52 de staţii electrice, 625 de hectare perdele forestiere şi 18 parcări securizate cu ajutorul celor 3,095 de miliarde de euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Se intenționează realizarea autostrăzilor A7 Ploieşti – Paşcani; A8 între localitățile Tg. Mureş – Miercurea Nirajului și Leghin – Moţca; A3 între Nădăşelu – Poarta Sălajului şi A1 între Margina – Holdea.

De asemenea, cu finanţare din POIM (2014-2020), POT (2021-2027), bugetul de stat şi alte surse, conform unui program de investiţii derulat pe minimum 10 ani, se doreşte realizarea a 3.200 de kilometri de autostrăzi, drumuri expres şi centuri ocolitoare.

Potrivit programului de guvernare, este vorba de Autostrada A1 Sibiu – Piteşti; Autostrada A0 de centură Bucureşti; Autostrada A8 Tg. Mureş – Iaşi – Ungheni; Autostrada A13 Sibiu – Braşov – Bacău; Autostrada A10 Sebeş – Turda; Autostrada A3 Ploieşti – Comarnic – Braşov; Autostrada A3 Transilvania Tg. Mureş – Cluj – Zalău – Oradea; Autostrada Timişoara – Moraviţa; Autostrada A7 Paşcani – Suceava – Siret.

Mai sunt enumerate investiţiile în: Drumul expres Craiova – Piteşti; Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila; Drumuri expres: DX Focşani/Buzău – Brăila – Tulcea – Constanţa, DX Bacău – Piatra Neamţ, DX Tişiţa – Albiţa, DX Arad – Oradea, DX Brăila – Galaţi, DX Tg. Jiu – Craiova, Oar – Satu Mare; Drum de mare viteză (A sau DX) Bucureşti – Târgovişte, Craiova – Lugoj, Bucureşti – Alexandria, Satu Mare – Baia Mare – Dej – Bistriţa – Vatra Dornei – Suceava, Cluj Napoca – Dej; Alternativa Techirghiol, drumurile de legătură Giurgiu – pod Prieteniei, Timişoara – A1, Cluj Napoca – A3, Rm. Vâlcea la A1.

În ceea ce priveşte variantele ocolitoare, USR propune investiţii pentru localităţile: Bucureşti, Cluj Napoca, Timişoara, Iaşi, Bârlad, Tecuci, Tg. Jiu, Tg. Mureş, Satu Mare, Craiova, Zalău, Galaţi, Sf. Gheorghe, Arad, Rm. Vâlcea, Sighişoara, Giurgiu, Vaslui, Piteşti, Mediaş, Beclean şi Reghin.

Nu în ultimul rând, în programul de investiţii derulat pe minimum 10 ani se are în vedere şi modernizarea drumurilor naţionale: DN 28B Botoşani – Tg. Frumos, DN 29D Botoşani – Ştefăneşti, DN 2L Soveja – Lepşa, DN 76 Oradea – Deva, DN 6 Alexandria – Craiova, DN 51 Alexandria – Zimnicea, DN 52 Alexandria – Turnu Măgurele, DN 71 Târgovişte – Sinaia şi DN 73 Câmpulung – Braşov.

 

CITEȘTE ȘI:

Elon Musk, șeful Tesla, are o avere de 230 de miliarde de dolari

CNSU a respins măsura de carantinare a zonei metropolitane Bucureşti

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Cornetu - Tigveni
Infrastructură

Autostrada Sibiu – Pitești A1. Stadiul lucrărilor pe secțiunea Cornetu – Tigveni se apropie de 15%

Stadiul fizic al lucrărilor pe secțiunea Cornetu-Tigveni a Autostrăzii Sibiu – Pitești...

DR1 - Vest Expres
Infrastructură

Proiect aprobat pentru DR1 – Vest Expres, șoseaua care va conecta Bd. Timișoara de Autostrada A0

Ministerul Transporturilor a aprobat Studiul de fezabilitate pentru DR1 – Vest Expres,...

Joseni - Ditrău
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Autorizația de Construire pentru lotul Joseni – Ditrău

Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire pentru lotul 1D Joseni –...

Drumul Expres Focșani - Brăila
Infrastructură

Drumul Expres Focșani – Brăila. Contract semnat pentru supervizarea lucrărilor

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat, luni, contractul pentru supervizarea lucrărilor...