Programul Operaţional pentru Transport
Home Infrastructură În 2021, vor fi inaugurați 35 km de autostradă și 21 km de drum expres

În 2021, vor fi inaugurați 35 km de autostradă și 21 km de drum expres

În acest an vor fi deschiși circulației 35 km de autostradă și 21 km de drum expres, deci ”nu prea mulți”, a estimat Asociația ”Pro Infrastructura”, organizație în care a activat și actualul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă.

Potrivit Asociației ”Pro Infrastructura, în acest an, șanse reale de a fi deschise traficului au următoarele porțiuni de autostradă:

  • Lotul 2 Alba Iulia – Aiud, parte din Autostrada Sebeș – Turda A10 (24,25 km), cu termen de inaugurare ”posibil în august, dar probabil abia în toamnă”;
  • Nodul rutier Alba Iulia Nord (2,2 km) și nodul rutier aflat la sud de Aiud (4 km), tot de pe Autostrada Sebeș – Turda A10;
  • Lotul 1 Ungheni-Târgu Mureș (4,5 km), parte din Secţiunea 1C Târgu Mureș – Ogra, Autostrada Transilvania A3.

”Atât. 35 de km de autostradă”, au subliniat reprezentanții Asociației.

Pe de altă parte aceștia consideră că traficul rutier ar mai putea fi deschis și pe o porțiune de 21,35 km din Drumul Expres Craiova – Pitești (DX 12).

”Teoretic, într-un scenariu foarte optimist, cu autorități care se autodepășesc și un constructor la fel de motivat ca pe A7 la Bacău, la finalul lui 2021 am putea circula pe Drumul Expres DX12 Piatra Olt – Valea Mare, adică pe 21,35 km de drum expres care funcționează ca o centură a Slatinei”, a afirmat Asociația ”Pro Infrastructura”.

”Total? 52,35 de kilometri de drumuri de „mare viteză” și de mare siguranță”, precizează organizația.

”Pro Infrastructura” a detaliat și situația de pe alte trei șantiere:

  • Lotul 1 Sibiu – Boița, parte din Autostrada Sibiu – Pitești ar putea fi finalizat ”prin 2023”;
  • Pe Autostrada de Centură a Capitalei A0, ”doar se vor începe lucrările pe (aproape) toți cei 48 de km din sud și pe mini-lotul 4 din nord (4,5 km)”. Astfel, în varianta optimistă, primele inaugurări vor fi posibile în 2022, dar cel mai probabil, acestea vor avea loc în 2023;
  • Lotul 3 Chețani – Câmpia Turzii (15,3 km), parte din Sectiunea 2A Ogra – Câmpia Turzii, Autostrada Transilvania A3 este mai aproape de reziliere decât de deschidere în 2021, deci, practic, este imposibilă deschiderea circulației în acest an;

Potrivit Asociației, în 2021, vor fi începute noi lucrări majore de construcție:

  • Autostrada de Centură a Capitalei A0 – 52,5 km;
  • Subsecțiunea 3C2 Biharia – Chiribiș, parte din secțiunea 3C Suplacu de Barcău – Borș, Autostrada Transilvania A3 – 28,55 km,
  • Subsecțiunea 3B5 Nușfalău – Suplacu de Barcău, parte din secțiunea 3B Mihăiești – Suplacu de Barcău, Autostrada Transilvania A3 – 13,55 km
  • Segmentul Nădășelu – Poarta Sălajului (subsecțiunile 3B1 + 3A2 Nădăşelu – Mihăieşti – Zimbor și 3B2 Zimbor – Poarta Sălajului), parte Autostrada Transilvania A3 – 42,3 km;
  • Lotul 5 Curtea de Argeș – Pitești, parte din Sibiu – Pitești – 30,35 km.

 

(Foto: Nodul Alba Iulia Nord, parte din Autostrada Sebeș – Turda A10. Sursa: Asociația Pro Infrastructura Facebook)

 

 

CITEȘTE ȘI:

Marea Britanie reintră în ”lockdown” până cel puțin în februarie

Programul Wellness Financiar, destinat angajaților și angajatorilor din toate sectoarele, continuă și în 2021

Asocierea Egis România – Search Corporation va proiecta Drumul Expres Craiova – Târgu Jiu

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Autostrada Transilvania
Infrastructură

Cristian Pistol, CNAIR: Anul viitor se va circula pe 170 km din Autostrada Transilvania

Odată cu finalizarea secțiunii Suplacu de Barcău – Chiribiș, în lungime de...

Brănești
Infrastructură

Trafic deschis pe un sector din Centura Ocolitoare Brănești (jud Ilfov), pentru conexiunea cu A2

A fost deschisă circulația rutieră pe Centura Ocolitoare a localității Brănești (jud...

Zimbor
Infrastructură

Autostrada Transilvania. Circulația pe lotul Zimbor – Poarta Sălajului ar putea fi deschisă în 2026

Pe lotul Zimbor – Poarta Sălajului, lucrările au ajuns la un stadiu...

Autostrada Transilvania
Infrastructură

Autostrada Transilvania A3. În 2026, se va putea circula neîntrerupt între Târgu Mureș și Zimbor

Lucrările pe cele două viaducte de pe subsecțiunea Nădășelu – Mihăești parte...