Cel puţin în acest an, nu va fi introdusă o nouă taxă auto, care să înlocuiască timbrul de mediu. Guvernul nu vrea să adopte măsuri care vin în contradicţie cu normele europene.
Potrivit ministrului Mediului, Costel Alexe, guvernul doreşte înnoirea parcului auto prin continuarea programului Rabla şi majorarea fondurilor alocate acestuia. În opinia sa, o nouă taxă auto nu va fi impusă în cursul acestui an, având-se în vedere eşecul de până acum al implementării unei asemenea măsuri.
„Cele trei, patru, cinci sau câte formule de taxe (pentru înmatricularea autovehiculelor – n.r.) au intrat într-o contradicţie gravă cu directivele Uniunii Europene. Eu cred că o asemenea măsură trebuie gândită bine şi întoarsă pe toate feţele. Până acum, nicio formulă nu a reuşit. De aceea, nu cred că în acest an vom avea o asemenea măsură implementată”, a afirmat ministrul Mediului, într-o intervenţie telefonică la un post de televiziune.
Acesta a adăugat „nici măcar invazia de maşini second hand nu este un motiv pentru a introduce o nouă taxă care să fie declarată ilegală de către Comisia Europeană” .
Costel Alexe consideră că o taxă auto făcută „pe genunchi” ar fi doar un nou subiect de discuţie între România şi forurile europene.
„Orice idee am avea, va trebui discutată prima dată în cadrul Guvernului în România şi apoi să avem discuţii cu Comisia Europeană înainte de a implementa aşa ceva”, a conchis Costel Alexe.
Taxa auto a fost eliminată de la 1 februarie 2017. Ulterior, fostul ministru al Mediului, Graţiela Gavrilescu, anunţa că timbrul de mediu va avea un înlocuitor, dar „în niciun caz nu va fi vorba despre o nouă taxă auto”. Pînă la urmă, s-a renunţat complet la idee.
Începând din 2017, ANAF a restituit taxe auto în valoare totală de 6,16 miliarde de lei, pentru 1,91 de milioane de cereri depuse şi aprobate.
O nouă taxă auto? Cum au procedat statele UE
De-a lungul timpului, consultanţii fiscali au arătat că introducerea unei noi taxe de primă înmatriculare este posibilă, însă trebuie formulată astfel încât să nu încalce prevederile legislaţiei comunitare.
Mai mult, în opinia lor, un instrument cu un potenţial foarte ridicat pentru întinerirea parcului auto naţional, dar insuficient utilizat, este chiar impozitul auto anual care trebuie revizuit profund, deoarece nu sprijină îndeplinirea obiectivelor de reducere a emisiilor de CO2 şi a vârstei medie a flotei auto, fiind bazat numai pe capacitatea cilindrică.
Un exemplu de bune practici la nivelul UE îl reprezintă renunţarea la impozitarea autoturismelor în funcţie de capacitatea cilindrică, măsură adoptată de Irlanda, Marea Britanie sau Luxemburg, şi trecerea către un impozit bazat pe emisiile de dioxid de carbon.
Alte state, precum Germania sau Portugalia, au inclus factorul emisiilor poluante în calculul impozitului auto, alături de capacitatea cilindrică. În toate cazurile menţionate, trecerea la un nou impozit s-a făcut treptat, aplicându-se în paralel sistemele de impozitare vechi şi noi. Astfel, posesorii de autoturisme de la momentul schimbării modului de calcul al impozitului nu au fost direct afectaţi, impozitul nou aplicându-se doar maşinilor înmatriculate după acea dată.
Germania – Impozitul se stabileşte în funcţie de capacitatea cilindrică, emisii de CO2, tip de combustibil;
Grecia – De la 0,9 euro/g CO2 pentru emisii între 101-120 g CO2/km până la 3,4 euro/g CO2 pentru emisii de peste 251 g CO2/km;
Irlanda – Impozitul se stabileşte în funcţie de emisii de CO2; de la 120 euro (autovehiculele electrice) la 2.350 euro (peste 225 g CO2 / km);
Letonia – Impozitul se stabileşte în funcţie de greutate, cilindree şi puterea motorului (maximum de 657,37 euro);
Luxemburg – Impozitarea este determinată în funcţie de combustibil şi emisii de CO2, prin înmulţirea emisiilor efective cu un factor de 0,6 pentru benzină şi 0,9 pentru motorină, şi din nou cu un coeficient, în funcţie de intervalul de emisii de CO2 (creşte cu 0,1 pentru fiecare 10g peste 90, porneşte de la 0.5);
Portugalia – Impozitarea este determinată în funcţie de capacitatea cilindrică şi intervale de emisii de CO2, cu o taxă suplimentară pentru autovehiculele cu motor diesel în funcţie de capacitatea cilindrică; taxa maximă este de 777,19 euro, care se înmulţeşte cu 1,15 în cazul în care autovehiculul este dobândit din 2010. impozit anual mai mare după 1 iulie 2007, ca urmare a reformei impozitării auto, luând indicatori de poluare în considerare; Taxa de înmatriculare a fost redusă după 2007;
Marea Britanie – Impozitarea este determinată în funcţie de emisiile de CO2 mai mari de 100 g/km, până la 500 de euro pe an. Vehiculele noi plăteasc o taxă mai mare în primul an (aproape dublu).
CITEŞTE ŞI:
Ce poţi face în caz de accident în străinătate. Exemple din statele UE
Test drive Audi e-tron 55 Quattro Basic
Test drive Mazda3 Sedan Skyactiv-G 122 Plus
Comentați?