Mini
Home Administrare flote Fiscalitate Mini, în centrul negocierilor dintre BMW și Comisia Europeană privind suprataxele vamale

Mini, în centrul negocierilor dintre BMW și Comisia Europeană privind suprataxele vamale

Mini, marca britanică BMW își prezintă argumentele în fața Comisiei Europene pentru a încerca să evite o creștere a taxelor vamale la 37,6% pentru modelele sale electrice asamblate în China. O abordare similară este de așteptat și de la Tesla.

Încep negocierile între Bruxelles și Mini, principala victimă colaterală a creșterii taxelor vamale la importul de vehicule electrice din China. BMW a solicitat Bruxelles-ului tarife mai mici pentru modelele sale Mini Cooper E și SE, dar și pentru Mini Aceman E și SE asamblate la antopozi.

Marca britanică este afectată în mod deosebit de reglementările în vigoare din 4 iulie, modelele sale fiind în prezent supuse unor suprataxe de 37,6%. Pentru a-și reduce taxele vamale la 20,8% și pentru a evita sfârșitul gamelor sale electrice, Mini își dorește să fie inclusă în rândul companiilor care au colaborat cu anchetatorii Uniunii Europene.

Comisia le-a dat termen producătorilor afectați de majorarea taxelor data de 18 iulie pentru a-și prezenta observațiile. În acest caz, modelele Mini au fost asamblate doar de câteva luni, așa că nu au fost luate în considerare în analiza de la Bruxelles.

BMW s-a pronunțat împotriva deciziei Uniunii Europene de a crește taxele vamale la importul de vehicule electrice din China. Confruntarea a început când producătorul a denunțat măsura, considerând că aceasta „încalcă grav principiul comerțului liber”. Potrivit constructorului auto german, „efectele negative ale acestei decizii depășesc posibilele beneficii pentru industria europeană de automobile și în special pentru Germania”.

Pe de altă parte, expus la creșterea taxelor vamale pentru Modelul său 3 din China, producătorul american Tesla ar fi solicitat și el să beneficieze de un tarif personalizat. Deliberarea ar trebui să aibă loc numai după publicarea taxelor vamale definitive, pe 4 noiembrie. Volvo, Dacia, dar și BMW cu iX3 sunt afectate de această reevaluare.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Leaseurope către UE: ”Nu forțați electrificarea flotelor corporative. Stimulați-o!”

 

Marea Britanie va devansa interzicerea mașinilor termice noi cu 5 ani, în 2030

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

deducere TVA
FiscalitateJuridic

Hotărârea Tribunalului UE privind deducerea TVA aferentă intrărilor. Beneficiile pentru administrarea flotelor

Tribunalul Uniunii Europene a decis că reglementările care condiționau deducerea TVA aferente...

Comisia Europeană
FiscalitateJuridic

Acordul de liber schimb UE – Australia facilitează exporturile europene de vehicule electrice

După aproape opt ani de negocieri, UE și Australia au convenit asupra...

roma
Fiscalitate

Roma va taxa cu 1.000 de euro/an accesul vehiculelor electrice în zona cu trafic restricționat

Începând cu 1 iulie 2026, șoferii de vehicule electrice din Roma nu...

achiziția intracomunitară
Fiscalitate

Când este impozabilă achiziția intracomunitară a unei mașini second hand?

Pentru a determina dacă achiziția intracomunitară a unui autovehicul second hand este...