Advertisement

Garanti BBVA Leasing
Home Finanţare Leasing financiar Garanti BBVA Leasing obţine un împrumut de 20 milioane de euro pentru finanțarea IMM-urilor

Garanti BBVA Leasing obţine un împrumut de 20 milioane de euro pentru finanțarea IMM-urilor

Garanti BBVA Leasing, parte a Grupului Garanti BBVA România, îşi consolidează angajamentul de a sprijini întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) din România, prin obţinerea unui împrumut de 20 de milioane de euro, de la Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB), a transmis compania.

Finanţarea va permite companiilor să investească în active, să-şi extindă operaţiunile şi să-şi sporească competitivitatea pe pieţele locale şi internaţionale”, a transmis Garanti BBVA Leasing.

Această facilitate marchează cel de-al patrulea acord de finanţare între BSTDB şi Garanti BBVA Leasing, de-a lungul parteneriatului care datează de zece ani. Astfel, cumulat, 42,5 milioane de euro au fost investiţi în economia locală, prin finanţarea IMM-urilor de către Garanti BBVA Leasing, cu sprijinul BSTDB.

Peste 500 de companii româneşti au beneficiat de finanţări prin leasing, ȋn urma acestui parteneriat cu BSTDB, primind sprijin financiar important, care stimulează investiţiile, consolidează capacităţile operaţionale şi promovează rezilienţa economică pe termen lung.

„Colaborarea noastră cu BSTDB de-a lungul anilor a fost esenţială, permiţându-ne să oferim soluţii de finanţare personalizate, care să răspundă nevoilor în continuă evoluţie ale afacerilor româneşti. Acest nou împrumut ne consolidează capacitatea de a sprijini IMM-urile în achiziţionarea echipamentelor şi activelor de care au nevoie, pentru a se dezvolta şi a concura eficient. Pe măsură ce companiile navighează într-un mediu economic în schimbare rapidă, ne propunem să oferim instrumentele financiare, care să le ajute să beneficieze de oportunităţi de dezvoltare şi să construiască pentru viitor”, a precizat Okan Yurtsever, director general al Garanti BBVA Leasing.

IMM-urile din România, esenţiale pentru economia naţională prin generarea de locuri de muncă şi venituri, vor beneficia de un impact semnificativ din partea împrumutului de 20 milioane de euro acordat de BSTDB către Garanti BBVA Leasing. Acest nou împrumut ar urma să aibă un impact semnificativ asupra dezvoltării afacerilor, prin facilitarea accesului la echipamente şi resurse moderne, precum creşterea capacităţii de export, generarea de venituri fiscale şi stimularea creşterii economice. Acordul subliniază parteneriatul de lungă durată dintre BSTDB şi Garanti BBVA Leasing, dedicat susţinerii progresului economic din România.

„Leasingul este o alternativă puternică şi flexibilă la metodele tradiţionale de finanţare, oferind companiilor un mijloc accesibil şi eficient de a achiziţiona echipamente şi active esenţiale, fără a necesita investiţii iniţiale substanţiale”, a arătat Dr. Serhat Köksal, preşedintele BSTDB.

Garanti BBVA Leasing (brandul sub care funcţionează Motoractive IFN SA) face parte din grupul financiar Garanti BBVA România, care reuneşte instituţia bancară Garanti BBVA, Garanti BBVA Credite de Consum şi Garanti BBVA Fleet Management. Garanti BBVA România este deţinută de Garanti BBVA, a doua cea mai mare bancă privată din Turcia după dimensiunea activelor consolidate, având ca acţionar majoritar grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA).

Garanti BBVA Leasing are o istorie de 26 de ani pe piaţa de leasing din România.

Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) este o instituţie financiară internaţională înfiinţată de Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, România, Rusia, Turcia şi Ucraina. Sediul central al BSTDB se află la Salonic, în Grecia.

BSTDB sprijină dezvoltarea economică şi cooperarea regională prin acordarea de împrumuturi, linii de credit, capitaluri proprii şi garanţii pentru proiecte şi finanţare comercială în sectorul public şi privat în ţările membre. BSTDB are un capital autorizat de 3,45 miliarde de euro.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Goodyear: Anvelopele All Season, cea mai bună variantă

 

Exporturile de mijloace de transport, în creștere cu 4,2% în primele 10 luni din 2024

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

leasing financiar
Leasing financiar

Peste 25.000 de vehicule au fost finanțate în leasing financiar în sem. I 2024

Finanțările noi de vehicule în leasing financiar au rămas pe creștere, cele...

managerii de flote
InterviuriLeasing financiar

”Suntem bine poziționați pentru a ne continua traiectoria de creștere”

– Interviu cu directorul general al BRD Sogelease, Gabriel Mihai

BRD Sogelease
Leasing financiar

Împrumut BEI pentru BRD Sogelease destinat finanțării IMM-urilor și întreprinderilor de dimensiune intermediară

Banca Europeană de Investiții (BEI) a acordat BRD Sogelease un împrumut de...

leasing financiar
Leasing financiar

Peste 11.500 de vehicule au fost finanțate în leasing financiar în trim. I

Finanțările noi de vehicule în leasing financiar au rămas pe creștere, cele...