Federatia Operatorilor Români de Transport (FORT) consideră că una dintre soluţiile de reducere a evenimentelor rutiere este asigurarea de către administratorii drumurilor a fiecărui kilometru de infrastructură.
Reprezentanţii FORT au prezentat oficial Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) o serie de solicitări menite, în opinia lor, să conducă la o corectă reglementare a asigurărilor obligatorii.
În cadrul dezbaterilor desfăşurate în data de 13 ianuarie 2016, FORT a prezentat ca soluţie de reducere a evenimentelor rutiere, asigurarea de către administratorii drumurilor a fiecărui kilometru de infrastructură rutieră, măsură ce conduce la auditarea reţelelor de drumuri şi la responsabilizarea administratorilor în ceeea ce priveşte siguranţa şi securitatea utilizatorilor.
Federaţia consideră că trebuie instituite măsuri astfel încât toate autovehiculele care circulă pe drumurile publice din România să aibă asigurare RCA valabilă. Această măsură se impune în contextul în care un număr mare de maşini înmatriculate circulă pe drumurile publice fără să deţină asigurare RCA valabilă, fiind astfel restrânsă baza celor care încheie şi achită poliţele RCA.
Propunerea noastră este de adoptare a unui sistem similar modelului controlului în trafic al rovignetelor, eventual chiar prin intermediul infrastrucurii de camere a CNADNR şi a platformei CEDAM gestionată de ASF. În strânsă legatură cu punctul 1, vă solicităm modificarea cadrului legal, astfel încât încheierea de poliţe de asigurare RCA să se poată face şi pentru perioade de o zi, o săptămână, o lună, spre deosebire de situaţia actuală, care prevede numai perioade de 6 sau 12 luni”, spun reprezentanţii FORT.
Potrivit acestora, asigurătorii trebuie să pună la dispoziţia clienţilor, la cerere, calculul actuarial şi indicatorii care stau la baza stabilirii valorilor poliţelor de asigurare RCA, iar aplicarea în calcul a ratei daunalităţii să se facă segmentat, pe fiecare tip de vehicul şi nu raportat la rata medie combinată.
„Evoluţia – creşterea/descreşterea – valorilor poliţelor RCA trebuie strâns corelată cu evoluţia daunalităţii. Nu este normal ca în cazul în care, deşi nu creşte daunalitatea parcului auto al unei persoane fizice/juridice, totuşi nivelul poliţelor RCA să fie majorat, aşa cum se întîmplă în ultimii ani. Trebuie stabilită o proporţie rezonabilă între, pe de o parte, nivelul primei de asigurare anuale şi nivelul mediu al primei de asigurare – calculată ca medie a primelor plătite în ultimii 5 ani – pentru un autovehicul şi, pe de altă parte, daunalitatea provocată de acesta anual şi total – pentru toţi anii”, punctează transportatorii.
FORT a propus ca prima de asigurare anuală să nu poată depăţi 50% din valoarea daunalităţii provocate în anul anterior, coroborat cu obligaţia ca prima de asigurare medie – calculată pentru ultimii 5 ani – să nu depăşească 50% din valoarea daunalităţii medii – calculată ca medie a daunalităţii provocate în ultimii cinci ani.
În ultimii ani s-a ajuns în situaţia aberantă în care valoarea primei de asigurare depăşeşte valoarea daunalităţii provocate, raţiunea încheierii unei poliţe de asigurare RCA fiind astfel nejustificată dacă un asigurat ajunge să plătească prime de asigurare peste valoarea daunalităţii provocate”, arată reprezentanţii FORT.
În aceste condiţii, ei consideră că trebuie reaşezat sistemul bonus/malus astfel încât atribuirea de clase bonus sau malus să aibă loc în funcţie de valoarea primelor plătite raportată la valoarea daunalităţii provocate şi nu de numărul de evenimente, aşa cum este în prezent.
Conform unui exemplu prezentat de FORT, în cazul unei prime de asigurare de 10.000 lei/an şi a două evenimente soldate cu daunalitate totală de 1.000 lei, conform sistemului actual, în anul următor, vehiculul este trecut în clasa M8 (malus maxim), iar prima de asigurare creşte cu 100%, la 20.000 lei.
Ca atare, reprezentanţii transportatorilor consideră că „tabelul cu coeficienţii aferenti claselor de bonus malus trebuie să fie modificat astfel încât să conţină 14 clase de Malus, la fel ca cele de Bonus şi, de asemenea, coeficienţii de creştere, respectiv scădere, să fie identici, aşa cum sunt acum la clasele de Bonus: B1/(-5%) cu M1/(+5%), (…) B14/(-50%) cu M14/(+50%)”.
Totodată, reprezentanţii FORT au mai adresat ASF şi alte propuneri:
- Costurilor de administrare ale asigurătorilor să aibă creşterea anuala limitată la rata medie anuală a inflaţiei pe ultimii 5 ani;
- Pentru un autovehicul nou, respectiv care are clasa B0, prima anuală RCA pentru primul an
trebuie să fie limitată la maxim 1% din valoarea autovehiculului sau să fie media primelor
RCA ale tuturor autovehiculelor de aceeaşi categorie contractate n anul precedent; - Sistemul de încadrare în clase de Malus trebuie modificat, astfel încât raportarea să se facă la
o anumită proporţie dintre daunalitate şi prima de asigurare ( în prezent este raportat la numărul de evenimente), deoarece relevante sunt valorile primelor de asigurare şi ale daunalităţilor.
Comentați?