Autostrada A2
Home Infrastructură Siguranţă rutieră Fonduri europene pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră

Fonduri europene pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră

Poliţia Română va derula un proiect de educaţie rutieră la nivel naţional, finanţat din fonduri europene, pentru îmbunătăţirea nivelului de cunoaştere şi de respectare a normelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea pericolelor la care se expun cei care încalcă regulile de circulaţie.

Proiectul se intitulează „Educaţie Rutieră – Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanţilor la trafic pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră”.

„Scopul proiectului este ca România să devină o ţară mai sigură din punct de vedere al traficului rutier pentru cetăţenii ei, pentru investitori şi turişti, pentru toţi cei care o tranzitează. Prin reducerea numărului deceselor şi al rănirilor grave rezultate din accidente rutiere, cât mai aproape de zero, ne putem înscrie în graficul comun stabilit de statele membre UE”, au explicat reprezentanţii Poliţiei Române.

Contractul de finanţare a fost deja încheiat între Ministerul Transporturilor, în calitate de Organism Intermediar pentru Transport, şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, în calitate de beneficiar al finanţării nerambursabile, alocate în cadrul Programului Operational Infrastructură Mare 2014-2020.

Proiectul, care se desfăşoară pe parcursul a 36 de luni (1 iulie 2020 – 30 iunie 2023), are ca obiectiv general creşterea gradului de siguranţă rutieră prin modelarea comportamentului cetăţenilor şi responsabilizarea lor, în calitate de utilizatori ai drumului, indiferent de categoria de participanţi la trafic din care fac parte.

Bugetul proiectului este de 31 milioane de lei, din care 85% finanţare europeană prin FEDR – 20 milioane de lei, 15% contribuţia naţională -3,5 milioane de lei şi valoarea neeligibilă inclusiv TVA – 7,8 milioane de lei.

Vor fi organizate 6 campanii naţionale de informare şi peste 100 de activităţi preventiv-educative. În campaniile de educaţie rutieră, desfăşurate la nivel naţional şi local, vor fi folosite 45 de laboratoare mobile de educaţie rutieră şi o caravană educaţională, ce vor fi achiziţionate în cadrul proiectului.

 

CITEȘTE ȘI:

Fonduri europene pentru Drumul Expres Satu Mare – Baia Mare

Euro Rescue, aplicația mobilă pentru creșterea siguranței post-coliziune

Ford Craiova renunță la o parte dintre angajați

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

ecranele tactile
Siguranţă rutieră

Cum te transformă ecranele tactile într-un șofer „orb” pentru 1,5 kilometri?

Ecranele tactile au devenit un element esențial pentru aproape orice automobil modern....

caniculă
Siguranţă rutieră

Ghid de supraviețuire pe timp de caniculă: Cum îți protejezi mașina și sănătatea în zilele fierbinți

Temperaturile sunt în creștere, iar odată cu ele apare și dorința de...

camere radar
Siguranţă rutieră

Decretul care a salvat vitezomanii. Sute de camere radar din Italia au fost scoase din funcțiune

Ministerul Italian al Transporturilor (MIT) a publicat în Monitorul Oficial noul decret...

siguranță rutieră
Siguranţă rutieră

Noi măsuri de siguranță rutieră în localitățile traversate de drumurile naționale

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) derulează, la nivel național,...