Advertisement

fuziuni și achiziții
Home Finanţare Finanţări ieftine pentru IMM-uri

Finanţări ieftine pentru IMM-uri

ProCredit Bank a acordat IMM-urilor credite JEREMIE în valoare de peste 10 milioane de euro în monedă europeană şi de alte 10 milioane de euro acordate în monedă naţională, de la data semnării primului acord cu Fondul European de Investiţii, în decembrie 2013.

Aceste împrumuturi pot fi accesate de către întreprinderile mici şi mijlocii pentru investiţii şi pentru finanţarea activităţii curente pe termen scurt şi mediu. Creditele JEREMIE sunt acordate în condiţii preferenţiale, cu o dobândă parţial subvenţionată, redusă cu 50% faţă de nivelul standard, ca şi comisioanele aferente, şi cu cerinţe reduse de garanţii.

ProCredit Bank poate acorda în continuare credite JEREMIE în valoare de aproximativ 12 milioane de euro, până la sfârşitul anului curent.

finantari-ieftine-pentru-imm-uri-floteauto
Creditele JEREMIE sunt acordate în condiţii preferenţiale, cu o dobândă parţial subvenţionată, redusă cu 50% faţă de nivelul standard

„Prin continuarea acordării de împrumuturi prin programul JEREMIE, ProCredit Bank vine în sprijinul întreprinderilor mici şi mijlocii, la fel ca în toţi cei 13 ani de activitate ai instituţiei. Sumele disbursate până acum prin intermediul programului JEREMIE reprezintă o dovadă a susţinerii pe care o acordăm pentru dezvoltarea sectorului local al IMM-urilor, cât şi a interesului antreprenorilor de a îşi dezvolta activitatea pe care o desfăşoară”, a declarat Katerina Butnaru, Șef Departament Clienţi Persoane Juridice în cadrul ProCredit Bank.

Această finanţare beneficiază de sprijin în baza unui program operaţional sectorial co-finanţat de Fonduri Structurale ale Uniunii Europene prin intermediul iniţiativei JEREMIE. În mod specific, iniţiativa JEREMIE este implementată în România în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivăţii Economice”, cu fonduri puse la dispoziţie de Fondul European de Dezvoltare Regională.

Al doilea acord dintre ProCredit Bank şi Fondul European de Investiţii, referitor la creditele JEREMIE acordate în lei, a fost încheiat în octombrie 2014, ca parte a programului pentru Competitivitate şi Inovare al Uniunii Europene.

JEREMIE („Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises”) este o iniţiativă comună a Comisiei Europene (Direcţia Generală Politici Regionale) şi a Băncii Europene de Investiţii (din care face parte Fondul European de Investiţii), care are ca obiectiv îmbunătăţirea accesului la finanţare pentru IMM-urile din Uniunea Europeană în cadrul Fondurilor Structurale pentru perioada 2007-2013.

JEREMIE permite Statelor Membre şi Regiunilor să dedice resurse naţionale şi din fonduri structurale pentru a crea fonduri de participare („holding funds”) care să poată finanţa IMM-urile într-un mod flexibil şi inovator. Noua iniţiativă urmăreşte dezvoltarea şi încurajarea antreprenoriatului în Uniunea Europeană.

Până în prezent, la nivel UE, FEI gestionează 14 Fonduri de Participare JEREMIE, dintre care 7 la nivel naţional şi alte 7 la nivel regional. În România, iniţiativa JEREMIE este administrată de către FEI şi este finanţată prin Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”, cofinanţat din Fondul European Regional pentru Dezvoltare.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Business Lease
FinanţareRent a car

6 sfaturi de la Business Lease pentru închirierea mașinilor de companie

Aveți nevoie de mobilitate, dar perioada de timp pentru care aceasta este...

AsigurăriFinanţare

Porsche Finance Group România, finanțator auto cu 25 de ani experiență

Porsche Finance Group (PFG), unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții...

constructorii auto
Finanţare

Flotă de 9 mașini electrice pentru Protecția Consumatorilor, prin programul Rabla Plus

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Vest Timiș intenționează să achiziționeze 9...

abonamentele auto
Finanţare

Abonamentele auto vor depăși, în 5 ani, atât achiziția, cât și leasingul. Studiu PwC

În următorii cinci ani, aproape jumătate (49%) dintre consumatori spun că vor...