Fondul de garantare a asiguraților (FGA) a efectuat anul trecut plăți în valoare de aproape 123.000 mii lei. Cu această sumă, totalul plăților efectuate de Fond, în ultimii cinci ani, a ajuns la aproape 913 milioane de lei. Plățile au fost efectuate pe baza celor 104.681 cereri de plată avizate în Comisia Specială a Fondului, pentru creditorii celor trei societăți de asigurare aflate în faliment: Astra Asigurări, Carpatica Asig, Forte Asigurări.
Anul trecut, celor două companii de asigurări li s-a alăturat și Certasig-Societate de Asigurare și Reasigurare S.A, societate pentru care Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis, în februarie 2020, retragerea autorizației de funcționare, constatarea stării de insolvență și promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia. Pentru Certasig, decizia privind deschiderea procedurii de faliment a rămas definitivă la începutul anului 2021, prin hotărâre a instanței.
Tot în 2020, FGA a primit cereri și pentru Lig Insurance-asigurător în cazul căruia instanța a respins cererea de deschidere a procedurii falimentului.
În total, FGA a recepționat, pentru cei cinci asigurători, 105.383 cereri de plată. Dintre acestea, 66.899 cereri au fost depuse de către creditorii de asigurare ai societății Astra Asigurări, 36.625 cereri de plată au fost transmise de către creditorii de asigurare ai Carpatica Asig, 1.374 de către cei ai societății Forte Asigurări, 416 din partea LIG Insurance și 69 de cereri din partea creditorilor Certasig.
Statistic, plățile efectuate de FGA în 2020, în valoare totală de 122,962 mil. lei, sunt în descreștere (cu 27%) față de 2019, an în care FGA a efectuat plăți în valoare de 168,872 mil. lei. Din suma totală aferentă plăților efectuate în 2020, 39,906 mil. lei au fost achitați creditorilor de asigurare ai Astra SA, 82,597 mil. lei pentru cei ai Carpatica Asig SA și 459 mil. lei pentru cei ai Forte Asigurări.
Din valoarea totală a plăților realizate de FGA, în ultimii 5 ani, respectiv 912,831 mil. lei, 466,678 mil. lei au revenit creditorilor de asigurare ai Astra Asigurări, în timp ce creditorii Carpatica Asig au primit 437,733 mil. lei. Pentru creditorii Forte Asigurări, au fost făcute plăți în valoare de 8,420 mil. lei.
Pentru anul în curs, FGA își concentrează activitatea pe analizarea dosarelor privind regresul admnistrativ, precum și preluarea și analizarea cererilor de plată pentru Certasig-asigurător în faliment. În discuție rămâne și Societatea Asigurare Reasigurare Asimed asigurător pentru care, prin Decizia ASF, publicată în Monitorul Oficial la 7 ianuarie 2021, s-a dispus sancţionarea cu amendă şi retragerea autorizaţiei de funcţionare și constatarea stării de insolvență a societății, urmând ca ASF să promoveze, în instanță, cererea de deschidere a procedurii de faliment împotriva asigurătorului.
CITEȘTE ȘI:
Ministrul Mediului: Nu se va introduce nicio taxă auto anul acesta
CFR SA: 18 trenuri din 72 vor fi anulate temporar pe ruta Bucureşti Nord – Aeroport Otopeni
Programul Operaţional Transport. România poate primi 8,4 mld. euro
Comentați?