Advertisement

Autostrada Sibiu - Pitești
Home Infrastructură Doar 22 km de autostradă au fost deschişi traficului în 2019

Doar 22 km de autostradă au fost deschişi traficului în 2019

Singurul tronson de autostradă dat în folosinţă în acest an măsoară doar 22,1 km, fiind vorba despre Lotul 4 Şoimuş – Ilia de pe Autostrada Lugoj- Deva. Noul sector deschis circulaţiei rutiere în luna august a mărit reţeaua de autostrăzi la 829 de km.

La începutul anului, fostul ministru Răzvan Cuc promitea inaugurarea a 100 de km de autostradă în 2019, un obiectiv care acum nu pare să se realizeze nici măcar pe jumătate.

În afară de sectorul Şoimuş – Ilia, în 2019, ar fi putut fi inaugurat şi Lotul 3 Ilia – Coşeviţa (21 km), tot de pe Autostrada Lugoj – Deva, însă defectele, degradările în evoluţie şi problemele de siguranţă ale Podului de peste Mureş par să fi amânat pentru 2020 deschiderea circulaţiei. „În urma analizei efectuate privind posibilitatea deschiderii circulaţiei pe autostradă s-a constatat că la data inspecţiei preliminare, împrejmuirea prezintă vulnerabilităţi şi defecte majore, a căror remediere nu se poate face pe termen scurt”, arăta CNAIR la începutul lunii noiembrie.

Tot în acest an, era aşteptată deschiderea circulaţiei şi pe Lotul 1 al Autostrăzii Sebeş – Turda. Conform raportului CNAIR din luna iulie, stadiul fizic al lucrărilor pe Lotul 1 al Autostrăzii Sebeş-Turda ajunsese la 73,5%, însă cel financiar era de doar 61,43%. „Diferenţa de 12 procente înseamnă aproximativ 65 de milioane de lei, bani investiţi de italieni în şantier şi încă nedecontaţi de statul român”, explicau la momentul respectiv reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructura. În opinia acestora, ritmul de lucru pe acest lot a scăzut treptat în ultima perioadă, motivul neoficial al noii înrăutăţiri a situaţiei fiind atitudinea CNAIR care certifică foarte târziu lucrările executate de constructorul italian Impresa Pizzarotti sau chiar refuză să le certifice.

Fostul ministru Cuc mai promitea şi deschiderea circulaţiei pe Centura Bacăului, pe Lotul Râşnov – Cristian (6,3 km) de pe Autostrada A3 Bucureşti – Braşov şi pe Lotul Biharia – Borş (5,35 km) de pe Autostrada A3 Braşov – Oradea. Dintre toate acestea, doar Centura Bacăului, cu o lungime de 30,8 km, din care 16,2 km la profil de autostradă ar putea fi dată în folosinţă până la finalul anului. Pentru celelalte două loturi, termenele optimiste pentru deschiderea circulaţiei sunt decembrie 2020 şi noiembrie 2020.

Anul trecut, au fost deschişi circulaţiei 58 de km: A10 loturile 3 şi 4 (Aiud-Turda) – 28,75 km; A3 Pod Gilău şi A3 Gilău-Nădăşelu – 9,5 km; A3 Iernut-Ogra şi Ogra-Ungheni – 13,7 km; A3 Petricani-Centura Capitalei – 6,5 km.

Ce se întâmplă pe şantiere

La finalul acestui an, stadiul fizic în ceea ce priveşte realizarea autostrăzilor aflate în lucru este următorul:

– A3, Tronson Comarnic-Braşov, lot 2: sector Predeal-Cristian – 8,76%

– A3, Secţiunea 2A: Ogra-Câmpia Turzii, Lotul 2: Iernut-Chetani – 80,47%

– A3, sector 3C, subsecţiune 3C3 Biharia-Borş – 29,38%

– Autostrada Sibiu-Pitesti, Sectiunea 1 Sibiu-Boita, Lot 1 – 2,14%

– Drum expres Craiova-Piteşti Tronsonul I – 1%

– Drum expres Craiova-Piteşti Tronsonul II lot1 – 1,47%

– Autostrada Lugoj-Deva Lot 3 – 98%

– Autostrada Sebeş-Turda, Lot 1 – 78,6%

– Autostrada Sebeş-Turda, Lot 2 – 59,3%.

Promisiuni: 62,5 km de autostradă în 2020

Anul viitor ar putea fi deschişi traficului 62,5 kilometri.

Unul dintre loturile care ar putea fi finalizat este Biharia – Borş (5,3 kilometri), parte din Autostrada Transilvania. Un alt tronson este Lotul 1 Sebeş – Sântimbru (17 km) de pe Autostrada A10 Sebeş – Turda, unde stadiul fizic este de 78%. Ministrul Transporturilor spunea, în momentul investiturii, că in acest caz sunt probleme cu lucrările la nodul Sebeş şi la nodul Alba Iulia Nord. Cel de-al treilea tronson vizat pentru deschiderea traficului este Lotul 2 Iernut – Cheţani (17,9 km) de pe Autostrada A3

Alte două posibile şosele de mare viteză pe care se va putea circula anul viitor sunt Lotul Râşnov-Cristian (6,3 km), parte din Autostrada A3 (sectorul Comarnic – Braşov) şi Varianta Ocolitoare a Bacăului (16 km), în cazul în care nu este finalizată în 2019.

Până atunci, ritmul de inaugurare a autostrăzilor în România post-decembristă a fost următorul:

An 2004 2007 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019
Kilometri deschişi 97 51 42 27 68 101 108 71 32 22 18 56 22
Kilometri total 210 261 303 330 398 499 607 678 710 732 750 806 828

În 1989, România avea 113 km de autostradă.

 

CITEŞTE ŞI:

Atenţionare de călătorie. Furtuni violente în partea de sud a Franţei

Liderii pieţei RCA cumulează 70% din dosarele de daună avizate

Industria auto mondială este obligată să se reinventeze

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

A0 Nord
Infrastructură

A fost emisă Autorizaţia de Construire pentru Lotul 1 al Autostrăzii Bucureşti A0 Nord

A fost emisă Autorizaţia de Construire pentru realizarea Lotului 1 Dragomirești –...

Joseni - Ditrău
Infrastructură

Construcția Lotului Joseni – Ditrău, parte din Autostrada Unirii A8, intră în licitație

Contractul pentru proiectarea și execuția Lotului Joseni – Ditrău a fost publicat...

Craiova - Târgu Jiu
Infrastructură

Licitaţie pentru construcția lotului 5 al drumului de mare viteză Craiova – Târgu Jiu

CNAIR a publicat în SICAP anunţul de participare aferent contractului de achiziţie...

DN 2
Infrastructură

”Undă verde” pentru lărgirea la 4 benzi a Centurii București între DN 2 și Autostrada A2

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins contestațiile formulate în...