Advertisement

15 mai
Home Administrare flote Juridic Din 15 mai, fără mască în exterior și fără restricţii de circulaţie noaptea

Din 15 mai, fără mască în exterior și fără restricţii de circulaţie noaptea

Începând din 15 mai se elimină obligativitatea purtării măştii de protecţie în exterior, cu câteva excepţii, respectiv pieţele, târgurile şi staţiile de transport public în comun, precum și restricţiile de circulaţie noaptea şi cele privind programul agenţilor comerciali, a anunțat, joi, preşedintele Klaus Iohannis.

„Activităţile sportive – posibile cu 25% din locuri ocupate. În interior vom avea de asemenea relaxări care încep majoritatea din 1 iunie”, a mai spus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a mai prezentat și următoarele etape de relaxare a măsurilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19, arătând că, de la 1 iunie, nunţile, botezurile, mesele festive vor putea fi organizate în exterior cu maximum 70 de persoane, iar în interior – cu cel mult 50 de persoane.

„Avem, bunăoară, nunţi, botezuri, mese festive unde pot participa în exterior, deci în aer liber, începând cu 1 iunie, maximum 70 de persoane. Nunţi, botezuri, mese festive în interior, maximum 50 de persoane de la 1 iunie. De la 1 iulie, numărul creşte, de la 1 august numărul creşte, dar, şi aici este foarte important, dacă organizatorul garantează că toate persoanele care participă sunt vaccinate, se renunţă la restricţionarea numărului de participanţi. Mai concret, dacă pe 15 iulie cineva doreşte să organizeze o nuntă într-un spaţiu închis, în interior, şi garantează că toţi participanţii sunt vaccinaţi, nu se mai aplică restricţionarea la un număr, ar fi atunci de 70 de persoane”, a precizat şeful statului.

Președintele Iohannis a adăigat că în ceea ce priveşte sălile de sport, numărul de participanţi este restricţionat, însă a subliniat că dacă organizatorul sau managerul acesteia garantează de asemenea că toate persoanele care intră sunt vaccinate, numărul de participanţi poate să crească.

„Aceste măsuri sunt gândite, pe de-o parte, să ne protejeze, pe de altă parte, să ne reluăm cât de mult viaţa normală şi încurajează vaccinarea”, a mai spus Iohannis.

Pe de altă parte, preşedintele a menționat că este foarte probabil ca anul şcolar „să se încheie cu toţi elevii în şcoală”.

„Noi păstrăm în continuare normele care ţin de rata de incidenţă. Deci avem în continuare scenariul verde, galben, roşu, aceste lucruri se aplică ca şi până acum. Este previzibil ca în următoarele săptămâni majoritatea localităţilor să intre în scenariul verde şi, în acest fel, majoritatea elevilor se vor întoarce fizic în şcoli. În privinţa şcolilor se aplică normele de până acum, însă relaxările care sunt valabile sunt valabile pentru toată lumea. Este foarte probabil ca anul şcolar să se încheie cu toţi elevii în şcoală şi este foarte de dorit ca anul şcolar să se încheie cu majoritatea românilor vaccinaţi”, a spus şeful statului, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

El a făcut un nou apel ca românii să meargă să se vaccineze anti-COVID-19

Preşedintele Iohannis a avut o şedinţă de lucru cu premierul Florin Cîţu, mai mulţi membri ai Guvernului, şeful DSU, Raed Arafat, şi directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Adriana Pistol.

 

CITEȘTE ȘI:

Noi sisteme de taxare pentru mașini și drumuri sunt prevăzute în reforma transportului fără emisii de carbon

Măsuri de relaxare în București. Când se deschid complet școlile

Preluarea Smart Diesel şi Tax Refund de către DKV Mobility, autorizată

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Săptămâna de muncă de 4 zile
Juridic

Săptămâna de muncă de 4 zile în România: cum se aplică și ce avantaje are

În domeniul dinamic al forței de muncă, căutarea echilibrului între viața profesională...

permisele de conducere
Juridic

Șoferii sunt anunțați prin SMS și e-mail când le expiră permisele de conducere

Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculari a lansat, în luna iulie...

2035
Flotă verdeJuridic

Comisia Europeană menține 2035 ca termen limită pentru interzicerea vânzărilor de mașini termice noi

După realegerea sa în funcția de președinte al Comisiei Europene, Ursula von...