RCA
Home Administrare flote Asigurări Decontarea directă va deveni obligatorie pentru polițele RCA

Decontarea directă va deveni obligatorie pentru polițele RCA

Şoferii îşi vor putea deconta daunele de la firma de asigurări unde au încheiat propria poliţă RCA, în condițiile în care Guvernul pregăteşte, la iniţiativa Autorităţii de Supraveghere Financiar, o ordonanţă de urgenţă prin care, această procedură, decontarea directă, va deveni obligatorie, a declarat Nicu Marcu, preşedintele ASF, într-un interviu acordat Agerpres.

Acesta a arătat că decontarea directă exista şi până acum, dar era opţională, însă, odată cu schimbarea legislaţiei, acest lucru va deveni obligatoriu pentru întreaga piaţă. Astfel, şoferii îşi vor putea deconta imediat dauna, iar companiile de asigurări vor rezolva mai departe problema între ele.

Aceste prevederi se vor regăsi într-o viitoare Ordonanță de Urgență.

”Ordonanţa spune clar că decontarea daunelor se va face clar de firma unde v-aţi asigurat. Şi atunci s-a închis. Şi firmele de asigurări se vor deconta între ele. Deci nu o să mai fie chestiunea ca dumneavoastră care aveţi o daună de la un alt şofer de autovehicul să luaţi asigurarea respectivului şi aşa mai departe. Consumatorul va fi, să zicem, mulţumit, în sensul că îşi decontează imediat dauna şi companiile de asigurări se decontează între ele. În continuare o să luăm legătura cu cei de la Guvern ca să parcurgă circuitul cât mai repede. Cu cât mai repede se aprobă această Ordonanţă de Urgenţă, cu atât mai repede se rezolvă situaţia în piaţă. Pentru că nu putem să reducem toate cele 3 pieţe pe care noi le reglementăm şi le supraveghem numai la un singur produs din zona asigurărilor, acest produs care e un produs social: RCA. Chestiunea este că toate disensiunile în piaţa asigurărilor s-au redus la acest produs şi lucrul acesta nu este în regulă”, a precizat Nicu Marcu pentru Agerpres.

Decontarea directă, ca serviciu auxiliar de gestionare a daunelor de către asigurătorii RCA a propriilor asiguraţi, a fost definită şi implementata prin Legea nr. 132/2017 (RCA). Modalitatea de decontare directă este prevăzută în Norma nr. 20/2017 privind asigurările auto din România.

În Legea RCA, decontarea directă este definită ca „serviciu auxiliar de gestionare a daunelor de către asigurătorii RCA a propriilor asiguraţi, care se ofertează obligatoriu de către asigurător, iar achiziţia acestuia este opţională de către asigurat”.

Decontarea directă între asigurătorii RCA este aplicabilă la îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) accidentele auto se produc pe teritoriul României;
b) vehiculele implicate în accidentele auto sunt înmatriculate/înregistrate în România;
c) prejudiciile sunt produse exclusiv vehiculelor;
d) ambele vehicule implicate în accidentul auto au asigurare RCA valabilă la data evenimentului;
e) prejudiciile exclud vătămările corporale.

 

CITEȘTE ȘI:

Și românii investesc în acțiuni ale constructorilor de mașini electrice, precum Tesla și Nio

Proiectul pentru Autostrada Sudului, adoptat de Senat, va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor

Nou concept de comunicare la Biroul Asigurătorilor de Autovehicule – ”No matter what”

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

casco
Asigurări

UNSAR: Furtunile și inundațiile au produs daune CASCO de peste 10,5 milioane lei

Companiile de asigurări membre ale Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și...

omniasig
Asigurări

Top 3 despăgubiri RCA plătite de Omniasig în semestrul I

Cea mai mare despăgubire achitată pe linia RCA, în primul semestru din...

RCA
Administrare floteAsigurări

Anytime România și BRD Groupe Société Générale integrează asigurarea RCA direct în aplicația YOU BRD

Anytime România și BRD Groupe Société Générale simplifică accesul la asigurările auto...

Anytime
Asigurări

Anytime România își extinde portofoliul

Anytime România, brandul de asigurări digitale al Interamerican și parte a Grupului...