În perioada sărbătorilor de Crăciun, cele mai aglomerate puncte de trecere a frontierei au fost Nădlac II şi Aeroportul Henri Coandă. Poliţia de Frontieră avertizează că în timpul minivacanţei de Revelion va creşte traficul la graniţa cu Bulgaria.
În intervalul 21-28 decembrie 2019, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 1.551.000 de persoane, din care 896.000 pe sensul de intrare în ţară şi 655.000 pe sensul de ieşire din ţară şi de aproximativ 357.000 de mijloace de transport, dintre care 203.000 pe sensul de intrare şi 154.000 pe sensul de ieşire.
Ca în fiecare an, cele mai mari valori de trafic, au fost înregistrate la frontiera de vest, pe sensul de intrare în România însă, în Poliţia de Frontieră spune că media timpilor de aşteptare rareori a depăşit 30 de minute.
Potrivit datelor instituţiei, cele mai tranzitate au fost punctele de trecere ale frontierei de la graniţa cu Ungaria, pe unde au trecut aproximativ 620.000 de persoane, precum şi cele aeroportuare unde au efectuat formalităţile peste 409.000 de persoane.
Dintre punctele de frontieră, cel mai tranzitat a fost P.T.F. Nădlac II cu aproximativ 237.000 de persoane, respectiv P.T.F. Aeroport Henri Coandă cu un trafic de aproximativ 261.000 de persoane.
Deoarece urmează minivacanţa de Anul Nou, Poliţia de Frontieră dă asigurări că în continuare vor fi menţinute măsurile dispuse pentru fluidizarea traficului, sens în care peste 4.000 de poliţişti vor desfăşura, zilnic, activităţi de supraveghere şi control.
„În continuare, va fi folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora şi în cele mai tranzitate, în funcţie de trafic, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor”, arată instituţia.
Totodată, Poliţia de Frontieră menţionează că a continuat activitatea de distribuire, în punctele de trecere ale frontierei, a flyerelor realizate de Ministerul Afacerilor Interne cu informaţii utile privind programul de lucru şi modalitatea de accesare a unor servicii publice.
În condiţiile în care în perioada imediat următoare mulţi cetăţeni români vor merge să-şi petreacă Revelionul în afara graniţelor, se preconizează o creştere a traficului persoanelor şi mijloacelor de transport în special la frontiera cu Bulgaria, fapt pentru care Poliţia de Frontieră Română recomandă folosirea tuturor punctelor de trecere ale frontierei.
La frontiera româno-bulgară sunt deschise traficului internaţional 10 puncte de trecere cu specific rutier astfel:
- pe raza jud. Giurgiu: P.T.F. Giurgiu – Ruse
- pe raza jud. Constanţa: P.T.F. Vama Veche – Durankulak, P.T.F. Ostrov – Silistra, P.T.F. Negru Vodă – Kardam, P.T.F. Lipniţa – Kainardja pentru autoturisme cu greutate totală maxim admisă de 3,5 tone, iar programul de funcţionare este de la ora 08:00 la ora 20:00, P.T.F. Dobromir – Krushar pentru autoturisme cu greutate totală maxim admisă de 3,5 tone, iar programul de funcţionare este de la ora 08:00 la ora 20:00.
- pe raza jud. Dolj: P.T.F. Bechet – Orjahovo (Bac), P.T.F. Calafat – Vidin
- pe raza jud. Teleorman: P.T.F. Zimnicea – Svistov (Bac), P.T.F. Turnu Măgurele – Nicopole (Bac)
Sfaturi:
– Pregătirea din timp a documentelor de călătorie pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cu celeritate, precum şi verificarea şi pregătirea documentelor necesare minorilor la ieşirea din ţară, în vederea scurtării timpului de control.
– Consultarea aplicaţiei Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a instituţiei www.politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.
Recomandări pentru minori
Având în vedere faptul că, în perioada vacanţei de iarnă, mulţi copii călătoresc în afara graniţelor ţării, precum şi faptul că se întâlnesc situaţii în care minorilor li se întrerupe călătoria ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale, Poliţia de Frontieră recomandă părinţilor ca înainte de plecare să consulte condiţiile privind călătoria cetăţenilor români minori în străinătate.
Acestea se regăsesc pe site-ul instituţiei.
CITEŞTE ŞI:
Exemple pentru România. Măsuri adoptate în UE pentru creşterea siguranţei rutiere
Ce şanse de reabilitare mai are DN 74, drumul spre Ţara Moţilor?
Comentați?