DJ 102 I, alternativa la DN1
Home Infrastructură De la Câmpina la Brașov într-o oră: două viitoare alternative la DN1

De la Câmpina la Brașov într-o oră: două viitoare alternative la DN1

Actualmente, DN1 este sufocat de trafic, în special în weekenduri și în perioadele vacanțelor. Totuși, sunt șanse reale ca două proiecte să fie finalizate și să descongestioneze artera. Iată-le!

Primul dintre ele este DJ 102 I, rută pe care am abordat-o cu ocazia testului cu Jeep Wrangler Rubicon. Așa cum se observă în fotografii, acum nu este decât un drum forestier cu porțiuni off-road, însă, în curând, Consiliul Județean Prahova vrea să îl reabiliteze și să îl transforme într-o rută alternativă pentru DN1. Lucrările vor fi finanțate din bugetul administrației județului Prahova și prin Programul Național de Dezvoltare Locală, iar actualmente se află în stadiul de proiectare. Practic, viitoarea rută va putea descongestiona traficul din porțiunea Câmpina – Brașov, iar termenul de execuție a lucrărilor este de 24 de luni. Sau, cel puțin, astea sunt planurile.

 

Drumul, care leagă Valea Doftanei de Săcele oferă peisaje spectaculoase și, în starea actuală, este imposibil de abordat cu un autoturism. Mai mult, dacă a plouat, cele câteva câteva tronsoane cu noroi și șleauri adânci fac absolut necesară prezența tracțiunii integrale, a anvelopelor dedicate off-road și a unei gărzi la sol cât mai mari.

 

Al doilea proiect, așa cum dezvăluie pressone.ro, este o așa-zisă centură care va merge pe lângă râul Prahova (deci ”va curge”pe lângă DN1) și va avea o singură bandă pe sens. Actualmente este drum forestier,  dar proiectul prevede modernizarea și asfaltarea sa.

Autostrada Bacău – Piatra Neamț a primit undă verde

Ruta alternativă va începe la Comarnic, în zona drumului care duce spre Breaza, va trece pe deasupra DN1 la intrarea în Sinaia, după intersecția cu drumul ce duce la Pârâul Rece (pentru a nu crea ambuteiaje), urmând să ”verse” în DN1 înainte de intrarea pe centura orașului Sinaia.

Sinaia - alternativa la DN1
Foto: pressone

La intrarea pe centură, acolo unde acum este o banală intersecție cu ”cedează trecerea” în sensul spre Comarnic, va fi construită o altă pasarelă care să fluidifice traficul. La fel, și actuala trecere de pietoni de la gara Sinaia va fi înlocuită de o pasarelă de la care pietonii vor putea accede direct în stațiune folosind lifturi. În sfârșit, la terminarea centurii orașului Sinaia, acolo unde este o intersecție cu ”cedează trecerea”, va fi construit un sens giratoriu.

Mai departe, și Bușteni va fi ocolit, fiind folosită noua centură a stațiunii, care se va termina în Azuga. Traficul va continua pe un drum asfaltat (care actualmente este forestier), până în Predeal.

 

Primarii orașelor de pe Valea Prahovei intenționează să realizeze această rută din bani europeni și speră ca în trei ani să poată da drumul circulației pe acest tronson.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Autostrada Unirii A8
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Toate tronsoanele de pe secțiunea Târgu Neamț – Ungheni au constructori desemnați

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a desemnat, astăzi, Asocierea SA&PE Construct...

Iași - Pod peste Prut
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Licitație pentru supervizarea lucrărilor pe tronsonul Iași – Pod peste Prut

La o zi după ce a desemnat constructorul, Compania Naţională de Investiţii...

Rețeaua de autostrăzi
Infrastructură

INS: Rețeaua de autostrăzi a crescut, anul trecut, cu 131 km, la 1.268 km

La 31 decembrie 2025, lungimea rețelei de drumuri publice totaliza 87.220 km,...

Iași - Podul peste Prut
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Constructor desemnat pentru ultimul tronson, Iași – Podul peste Prut

În mai puțin de trei luni de la depunerea ofertelor, Compania Națională...