Advertisement

Arval
Home Finanţare Leasing operaţional De la 1 ianuarie, Roxana Lupescu va fi noul director general al Arval România

De la 1 ianuarie, Roxana Lupescu va fi noul director general al Arval România

Cu o experienţă de peste 20 de ani în servicii B2B în industria auto, din care ultimii 14 ani in cadrul Arval Romania, Dan Boiangiu va prelua un rol internaţional la sediul central al Arval din Paris. Filiala din Romania a companiei specializate în leasing operaţional full-service va fi condusă, începând cu 1 Ianuarie 2021, de către Roxana Lupescu.

Unul dintre cei mai longevivi executivi din industria leasing-ului operaţional din România, Dan Boiangiu, a jucat un rol crucial în dezvoltarea acestui serviciu pe piaţa locală. Din 2006 director comercial
și din 2014 director general, Dan Boiangiu a acompaniat dezvoltarea Arval România, atât din perspectiva portofoliului de clienţi, cât mai ales din punct de vedere al consolidării echipei, a proceselor și instrumentelor operaţionale.

“Sunt foarte bucuros să fac un mare pas înainte în cariera mea internaţională la Arval, dar totodată sunt uşor nostalgic. Las în urmă amintiri superbe legate de cei 14 ani petrecuţi aici, alături de o echipă extraordinară împreună cu care am construit de la zero o companie solidă, cea mai mare companie de leasing operaţional din România după cifra de afaceri în ultimii 4 ani consecutivi. Mă bucur totuşi că povestea noastră de
succes va fi dusă mai departe chiar de către unul din exponenţii ei majori, iar situaţia companiei la momentul acesta este una foarte solidă, cu o echipă stabilă, consolidată profesional și cu un portofoliu robust de clienţi
care se declară foarte satisfăcuţi de calitatea serviciilor primite”, a declarat Dan Boiangiu.

 

Roxana Lupescu va prelua poziţia de director general începând cu 1 ianuarie 2021. S-a alăturat echipei Arval România cu 12 ani în urmă, ocupând diverse roluri în structura locală, în special în zona de risk management, pricing sau control financiar.

“Aceasta nouă provocare mă bucură și mă responsabilizează. Mândria de a face parte din echipa Arval România este un ingredient major din reţeta succesului nostru de până acum. Doresc să duc mai departe această reţetă împreună cu restul echipei de management, echipă stabilă și competentă, care consolidează o experienţă vastă în acest domeniu, pe toate fronturile. Sunt convinsă că împreună vom reuşi să perpetuăm rolul de leader al Arval în Romania în dezvoltarea de noi soluţii care să satisfacă nevoia de mobilitate a clienţilor noştri, aflată într-o continuă și rapidă evoluţie”, a arătat Roxana Lupescu.

Director financiar începând cu anul 2011, aceasta şi-a consolidat aportul la dezvoltarea portofoliului de produse şi servicii prin coordonarea şi implementarea numeroaselor proiecte de digitalizare şi automatizare a proceselor operaţionale.

“Am încredere totală în capacitatea Roxanei și a echipei Arval România de a face performanță. Arval Beyond, noul plan strategic care îşi propune să poziţioneze Arval ca leader global al mobilităţii sustenabile, va avea provocări locale importante. Piaţa din România evoluează rapid către oportunităţi de a dezvolta trendurile mobilităţii, în special cu privire la tranziţia energetică, la soluţii alternative de mobilitate, dar şi la flexibilizarea şi digitalizarea serviciilor. Acestea vor fi principalele provocări pe termen mediu și lung în fața cărora competențele profesionale ale Roxanei sunt un răspuns foarte adecvat. Mai mult, prin prisma experienţei și implicării ei din ultimii 12 ani, consider că Roxana va avea un rol extrem de important în continuitatea livrării excelenței în servicii către clienţii noştri, aşa cum i-am obişnuit”, a conchis Dan Boiangiu.

Fondată în 1989 şi deţinută în totalitate de BNP Paribas, compania Arval este specializată în leasing operaţional full service pentru vehicule. Arval le oferă clienţilor săi – companii de toate taliile, de la corporaţii internaţionale pană la IMM-uri – soluţii personalizate ce optimizează mobilitatea pentru angajaţii acestora şi externalizează riscurile asociate cu administrarea unei flote.

Consultanţă specializată şi servicii de calitate, ambele aflate la baza promisiunii Arval faţă de clienţii săi, sunt livrate în fiecare dintre cele 29 de ţări în care activează compania, de către cei peste 7.500 angajaţi. Numărul
total de 1.265.000 vehicule închiriate în regim de leasing operaţional reprezintă flota Arval la nivel mondial (septembrie 2019).Arval este unul dintre membrii fondatori ai Element-Arval Global Alliance, cea mai longevivă alianţă strategică în industria administrării flotelor, fiind şi lider global cu peste 3 milioane de vehicule administrate în 50 de ţări. În cadrul BNP Paribas, Arval aparţine de divizia de Retail Banking.

BNP Paribas este una dintre băncile de top din Europa, având o reţea internaţională. Este prezentă în 73 de ţări, cu mai mult de 196.000 de angajaţi, inclusiv 149.000 în Europa. Grupul bancar deţine poziţii-cheie în trei domenii principale de activitate: Pieţe Locale, Servicii Financiare Internaţionale (ale cărei reţele de retail bancar şi servicii financiare sunt acoperite de Retail Bancar şi Servicii) şi Banking Corporate şi Instituţional, care deserveşte două nişe de client: corporaţii şi investitori instituţionali.
Grupul este alături de toţi clienţii sai (clienţi privaţi, consorţii, antreprenori, IMM-uri, corporaţii şi clienţi instituţionali) în realizarea proiectelor prin soluţii de finanţare pe termen lung, investiţii, economii şi
asigurări de protecţie. În Europa, grupul are patru pieţe locale în care activează (Belgia, Franţa, Italia şi Luxemburg), iar BNP Paribas Resurse Financiare Individuale este lider în împrumuturi de consum. BNP Paribas îşi implementează modelul de retail-banking integrat şi în ţările mediteraneene, în Turcia, în Europa de Est şi o reţea mare în partea de vest a Statelor Unite. În activitatea sa din zonele de Banking Instituţional şi Corporate sau Servicii Financiare Internaţionale, BNP Paribas se bucură de asemenea de poziţii de top în Europa, o prezenţă puternică în cele două Americi şi un business puternic şi în creştere în Asia-Pacific.

 

CITEȘTE ȘI:

Angajamentele formulate în cadrul investigației derulate pe piața de leasing operațional, în dezbatere publică

Înmatriculările de autovehicule noi au scăzut cu 25,3% în primele 11 luni

Trafic rutier deschis pe Varianta de Ocolire Bacău, cu un tronson de 17 km parte din Autostrada A7

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

ayvens
Leasing operaţional

Ayvens intră în parteneriat cu BYD pentru a livra vehicule electrice în Europa

Ayvens (ALD Automotive – LeasePlan) a semnat un memorandum de înțelegere cu...

arval
Leasing operaţional

Observatorul Arval pentru Mobilitate 2024: 9 din 10 manageri spun că flotele lor vor crește sau vor rămâne stabile în următorii 3 ani

Majoritatea companiilor românești rămân încrezătoare în viitorul flotelor lor, 88% anticipând stabilitate...

Hidroelectrica
Leasing operaţional

Mega-flotă de 212 autovehicule în leasing operațional pentru Hidroelectrica. Cât va costa

Compania Hidroelectrica SA va închiria un număr de minim 212 autovehicule în...