galileo
Home Administrare flote Monitorizare și aplicații Cum va modela Galileo industria serviciilor telematice

Cum va modela Galileo industria serviciilor telematice

Odată cu pornirea sistemului european de navigaţie Galileo apar noi oportunităţi pentru dezvoltatorii de soluţii telematice, datorită accesului la informaţii mult mai precise legate de poziţia obiectelor.

Cei 30 de sateliţi plasaţi pe orbită până în 2020 – o investiţie de 10 miliarde de euro – vor însemna debutul unei noi ere a soluţiilor telematice, care vor putea fi dezvoltate pe baza unor informaţii de o acurateţe semnificativ mai mare. Iar beneficiari vor fi, printre alţii, transportatorii şi companiile din domeniul logisticii.

Potrivit lui Levente GAll, directorul general al WebEye România, Galileo este cheia către următoarea generaţie de servicii din domeniul telematic.

levente-gall-webeye-floteauto„Capacitatea de a localiza obiecte – în cazul nostru vehicule – în timp real, cu o aproximaţie de cel mult un metru, faţă de 3 metri în prezent, are avantaje nelimitate. Marfa va putea fi monitorizată mai fidel de-a lungul lanţului de aprovizionare, de la expeditor la destinatar, ceea ce va genera costuri mai mici şi o mai mare siguranţă a transporturilor. Cred că trebuie să profităm de această ocazie pe care ne-o oferă acest sistem european de navigaţie ultramodern şi să dezvoltăm soluţii noi. Ce pot să spun este că astăzi departamentul de cercetare şi dezvoltare al WebEye analizează căi pentru a valorifica imensa oportunitate creată de Galileo. Imediat ce sistemul va deveni complet operaţional, vom fi printre primii care vom începe testarea sa”, spune directorul general al WebEye România, Levente Gall.

Utilizarea informaţiilor furnizate de Galileo va face posibilă o mai bună ajustare, în timpul cursei, a operaţiunilor lanţului de aprovizionare. De asemenea, datele primite de la Sistemul Satelit de Navigaţie Globală (GNSS) permit îmbunătăţirea managementului resurselor şi optimizarea utilizării resurselor de-a lungul lanţului de aprovizionare.

Sistemul va avea un impact pozitiv asupra europenilor de rând, pentru că va permite un răspuns mai rapid în cazul apelurilor de urgenţă şi va simplifica vieţile persoanelor cu deficienţe de vedere şi a pacienţilor care au nevoie de monitorizare la domiciliu.

Cu ajutorul Galileo ar putea fi dezvoltate, aşadar, aplicaţii de mobilitate care vor îmbunătăţi eficacitatea şi confortul transporturilor rutiere. Cea mai populară este navigaţia, care furnizează şoferilor indicaţii prin intermediul dispozitivelor portabile (PND) şi a sistemelor In-Vehicle.

Serviciile de monitorizare prin satelit a traficului rutier colectează informaţii privind locaţia vehiculelor prin intermediul dispozitivelor portabile, a sistemelor In-Vehicle şi a dispozitivelor mobile, apoi procesează informaţia pentru a fi transmisă utilizatorilor şi altor părţi interesate.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

autovehiculele
Monitorizare și aplicații

Autovehiculele devin smartphone-uri pe roți. Vor câștiga producătorii cursa conectivității?

Acum un deceniu, industria auto promitea mașini conectate, dar mult timp acest...

distragerea atenției
Monitorizare și aplicațiiSiguranţă rutieră

Din 2026, vehiculele noi vor fi echipate cu sisteme de avertizare privind distragerea atenției șoferului

Începând cu luna iulie 2026, Regulamentul General de Siguranță (GSR) al Uniunii...

safefleet
Monitorizare și aplicații

SafeFleet a înregistrat o creștere de 18% a numărului de vehicule monitorizate

SafeFleet, unul dintre liderii pieței de monitorizare a flotelor auto din România...

IVECO
Monitorizare și aplicații

IVECO promovează mobilitatea rutieră inteligentă și sigură cu tehnologia V2X, în colaborare cu Accenture

În cadrul MOST (Centrul Național pentru Mobilitate Sustenabilă) – o inițiativă strategică...