Advertisement

susţinerea transporturilor
Home Administrare flote Monitorizare și aplicații Cum contribuie telematica la un trafic mai sigur şi la un business eficient

Cum contribuie telematica la un trafic mai sigur şi la un business eficient

Trăim într-o lume tot mai grăbită, amatoare de viteză. Totul se desfăşoară “pe repede înainte”, toţi se grăbesc spre o destinaţie. În acelaşi timp, lumea, azi, este guvernată de tehnologie, consumatoare fidelă de inovaţie. Iar telematica este un domeniu foarte generos din acest punct de vedere, supus continuu schimbării. Din acest motiv, telematica reuşeşte să ofere instrumentele necesare păstrării echilibrului acestei lumi atât de grăbite.

Echilibrul presupune o multitudine de factori, dintre care prioritară este siguranţa traficului. România stă destul de prost la acest capitol, având în vedere că, în 2016, numărul deceselor rutiere la un milion de locuitori era de 97, aproape dublu faţă de media UE, de 50 de decese la un million de locuitori, potrivit statisticilor UE. În aceste condiţii, telematica nu mai este nici pe departe un moft, ci o condiţie esenţială pentru reducerea riscului producerii de accidente.

Astăzi, datorită soluţiilor telematice, managerii de flote au o evidenţă clară a numărului de kilometri parcurşi de fiecare vehicul şi aplicaţiile IT transmit alerte pentru a semnala vizitele la service. Prin urmare, scade riscul producerii accidentelor din cauze tehnice.

Levente Gall“Telematica nu lasă nimic la voia întâmplării. Transportatorii ştiu sigur când trebuie efectuate reviziile tehnice, cum conduce fiecare şofer şi dacă respectă regulamentele europene referitoare la orele de condus. Dacă e timpul pentru pauză, şoferul este obligat să tragă pe dreapta şi să se odihnească, aşa că scade riscul adormirii la volan. Încercăm tot timpul să aducem soluţii noi, pe măsura provocărilor pe care le au clienţii noştri”, a spus Levente Gall, directorul general al WebEye Europa Centrală şi de Est.

Echilibru înseamnă, de asemenea, gestionarea eficientă a activităţii de transport, lucru care face toată diferenţa mai ales în cazul flotelor mari de camioane. WebEye a lansat recent Truck Navigator, o soluţie dezvoltată împreună cu grupul german PTV care se constituie, practic, într-un veritabil ghid virtual şi se adresează direct şoferilor, care primesc în timp real toate informaţiile relevante cursei pe care o efectuează. Truck Navigator îi avertizează asupra unor blocaje rutiere şi sugerează rutele ocolitoare, aceeaşi soluţie avertizează şoferii asupra unor limite de gabarit pe diverse şosele sau asupra unor porţiuni de drum periculoase.

De asemenea, şoferul ştie în orice moment care este ora estimată de sosire la destinaţie, precum şi distanţa pe care o are de parcurs până la cea mai apropiată parcare. Toate acestea nu înseamnă altceva decât informaţii vitale pentru participanţii la trafic profesionişti şi, în cele din urmă, un trafic mai sigur.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Monitorizare și aplicații

Plata parcării publice din Bucureşti se poate face şi prin intermediul staţiilor de plată SelfPay

Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu a anunţat, vineri, că plata parcării publice din...

telematica
Monitorizare și aplicații

Telematica și reducerea costurilor cu flotele auto

Datele despre vehiculele companiei sunt unul dintre cele mai importante active. De...

Monitorizare și aplicații

Jocurile de cazino întâlnesc literatura

De la romanele clasice până la cele mai recente opere contemporane, cărțile...

ADAS
Monitorizare și aplicații

Beneficiile ADAS pentru managementul flotei

Adoptarea pe scară largă a vehiculelor cu sisteme avansate de asistență pentru...