componente auto
Home Finanţare Fonduri publice Cum a fost modificat programul IMM Invest

Cum a fost modificat programul IMM Invest

Guvernul a aprobat creşterea plafonului de garanţii pentru programul IMM Invest de la 15 miliarde de lei la 20 de miliarde de lei și a stabilit că dobânda va fi subvenţionată pentru o perioadă de 8 luni de la data semnării contractului de credit.

Potrivit șefului Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, Guvernul a adoptat săptămâna trecută proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea programului IMM Invest.

”Plafonul de garanţii pentru programul IMM Invest a fost majorat de la 15 miliarde de lei la 20 de miliarde de lei ca urmare a cererii foarte mari din partea companiilor şi, deopotrivă, din parte băncilor de implicare în acest program. Astfel, companiile, IMM-urile, vor putea accesa credite pentru capital de lucru şi pentru investiţii într-un plafon de garanţii de 20 de miliarde de lei „, a anunțat Ionel Dancă.

Acesta a adăugat că o altă modificare a programului IMM Invest, după notificarea Comisiei Europene, se referă la perioada de subvenţionare a dobânzii.

„Aşa cum bine se ştie, aceste credite beneficiază de garanţia statului în proporţie de până la 90% şi de dobândă subvenţionată de 100%, cu alte cuvinte dobândă zero pentru aceste credite până la sfârşitul anului. După notificarea Comisiei Europene, a fost modificată această perioadă pentru care se acordă acest ajutor de stat, astfel încât perioada a fost stabilită la 8 luni de zile pentru creditele semnate în cadrul acestui program, de la data semnării, pentru a repara, pentru a evita o distribuţie inechitabilă între cei care au reuşit să acceseze un credit mai devreme decât ceilalţi. Practic, după această modificare, orice companie care intră în program şi beneficiază de garanţii de stat pentru accesarea unui credit va avea dobânda subvenţionată pentru o perioadă de 8 luni de zile pentru a elimina eventuale discriminări între beneficiarii acestui program „, a explicat Ionel Dancă.

 

CITEȘTE ȘI:

Xiaomi Lamborghini Kart: distracție maximă pe bani puțini

Simplificarea procedurilor de înmatriculare a autovehiculelor

Taxa pentru permisele auto poate fi plătită și online, prin ghiseul.ro

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

TVR
Fonduri publice

Flotă de 100 de mașini noi în leasing operațional pentru TVR

Societatea Română de Televiziune (TVR) intenționează să utilizeze o flotă de 100...

Rabla
Fonduri publice

Rabla 2027: mașini mai ieftine, reguli noi și sprijin pentru industria autohtonă

Începând cu anul 2027, Programul Rabla ar urma să fie lansat în...

Rabla Auto 2026
Fonduri publice

Rabla 2026: AFM a aprobat ecotichete în valoare de 16,297 milioane lei

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat, luni, 1.419 de ecotichete, în...

hibride plug-in
Fonduri publice

Parcul auto al Primăriei Sectorului 1 se reînnoiește cu 9 autovehicule hibride. Contract de 1 mil. lei

Primăria Sectorului 1 a lansat o licitație publică pe SEAP pentru achiziția...