Creșterea alocațiilor pentru copii. Calendarul majorărilor

Creșterea alocațiilor pentru copii va fi realizată etapizat, astfel că la finalul lui 2022 cuantumul acestora va ajunge la 300 de lei pentru copii între 2 şi 18 ani, respectiv de 600 de lei pentru cei până în 2 ani şi pentru copii cu dizabilităţi până în 18 ani, a anunțat Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.



stabilirea tarifelor de primă maxime

„Prima mărire va fi în septembrie (de 20% – n. r.), aferentă lunii august. Practic, cei care vor urmări încasarea acestei alocaţii pentru luna august vor vedea în septembrie, după caz. Dacă au optat pentru a le primi pe card, vor primi imediat după 8 septembrie, iar dacă le primesc în numerar, după a doua jumătate a lunii, conform calendarului obişnuit al încasării alocaţiilor, urmând să găsească o creştere care atinge 185 de lei pentru copii între 2 şi 18 ani, respectiv 369 de lei pentru copii între 0 şi 2 ani şi copii cu dizabilităţi între zero şi 18 ani”, a explicat Violeta Alexandru.

Potrivit acesteia, următoarele etape pentru creșterea alocațiilor vor fi câte două pentru 2021, în prima parte a anului, în februarie, aferent lunii ianuarie, tot în procent de 20%, „ca şi cel pe care îl aplicăm acum, în această jumătate de an”, respectiv o alta în august, tot de 20%. Creşterea va fi similară şi în 2022, respectiv la începutul anului şi în august, pentru iulie.

„Astfel, la finalul lui 2022, vom avea o creştere a alocaţiilor de 300 de lei pentru copii între 2 şi 18 ani, respectiv de 600 de lei pentru copii între zero şi 2 ani şi pentru copii cu dizabilităţi între zero şi 18 ani. Aceasta este propunerea pe care am adresat-o Cabinetului, o propunere care are în vedere, atât dorinţa legiuitorului şi decizia Curţii Constituţionale, cât şi posibilităţile pe care bugetul azi, marcat de această pandemie, care a avut un efect direct în economie, le poate susţine, respectiv o creştere care să poată să fie susţinută în bugetele pentru anul viitor şi respectiv pentru 2022”, a precizat ministrul Muncii.

 

CITEȘTE ȘI:

Guvernul nu a mai restricţionat suplimentar distanţarea socială pe plajă

Cele 2 decizii ale Guvernului privind masca de protecţie şi programul teraselor

Reintrarea în starea de urgenţă este o ultimă soluţie, afirmă șeful statului

 

 

Adaugati comentariu