programul teraselor
Home Administrare flote Juridic Cele 2 decizii ale Guvernului privind masca de protecţie şi programul teraselor

Cele 2 decizii ale Guvernului privind masca de protecţie şi programul teraselor

Guvernul a aprobat miercuri seara obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice şi posibilitatea ca programul teraselor şi pentru alte activităţi economice similare să fie limitat de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU). Măsurile se vor aplica de la 1 august 2020.

Deciziile adoptate modifică anexele 2 şi 3 ale Hotărârii Guvernului nr. 553 din 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020.

Masca de protecţie, obligatorie în spaţii publice

Purtarea măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de cinci ani prezente în spaţiile publice deschise cum ar fi: pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), falezele, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în anumite intervale orare stabilite prin Hotărârea Comitetului Judeţean sau al Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.

Spaţiile şi intervalele orare se stabilesc la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică, luând în considerare probabilitatea prezenţei concomitente a unui număr mare de persoane în spaţiile şi în intervalele orare respective, unde se constată dificultăţi în asigurarea distanţei fizice de protecţie sanitară stabilite în condiţiile legii.

Totodată, administratorii sau proprietarii spaţiilor publice deschise stabilite vor trebui să afişeze la loc vizibil informaţii privind obligativitatea purtării măştii de protecţie în acele zone.

CNSU poate limita programul teraselor

Operatorii economici care desfăşoară activitatea în spaţii precum terase, cluburil sau baruri au obligaţia să respecte orarul de lucru cu publicul şi restricţiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), la propunerea Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a Comitetului Judeţean sau al Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.

Această măsură se aplică pentru unităţile administrativ-teritoriale, în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului şi sau un număr în creştere al persoanelor infectate cu virusul SARS-COV-2.
Operatorii economici care îşi desfăşoară activitatea în terase, cluburil sau baruri au obligaţia să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienţi la numărul locurilor pe scaune şi a oricăror activităţi care presupun interacţiunea fizică între clienţi. Aceleaşi reguli se aplică şi la locurile unde se desfăşoară jocurile de noroc.

„Care e diferenţa între cele două prevederi? Cea cu mască, decizia se ia la nivel judeţean, la nivelul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică. În privinţa intervalelor orare, ceea ce înseamnă că se poate limita până la o anumită oră activitatea în amplasamente (terase, cluburi sau baruri, n. red.), decizia se ia fie la propunerea grupului tehnico-ştiinţific din cadrul comitetului naţional, fie a comitetului judeţean dintr-un anumit judeţ sau al municipiului Bucureşti şi se aprobă ca decizie de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi devine obligatorie”, a explicat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Acestea a adăugat că va avea loc o şedinţă a CNSU, unde vor fi propuse zonele sau unităţile teritorial-administrative în care se va aplica restricţia de orar de lucru sau de activitate a unor amplasamente, aceasta urmând să aibă loc cel mai probabil joi.

 

CITEȘTE ȘI:

Reintrarea în starea de urgenţă este o ultimă soluţie, afirmă șeful statului

Klaus Iohannis: Facem prioritate zero din investiţiile în infrastructură

Viitorul Peugeot e-3008 va avea autonomie electrică de 650 km!

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

platforme digital
Juridic

UE își concentrează atenția pe munca prin platforme digitale. Sunt vizate și firmele de ridesharing

Parlamentul European și Consiliul European se pregătesc să revoluționeze condițiile de muncă...

semnalizarea rutieră
JuridicSiguranţă rutieră

Codul Rutier, completat cu noi reglementări privind semnalizarea pe șosele

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea pentru modificarea OUG privind circulaţia pe...

euro 7
Juridic

Standardul Euro 7, aprobat. Ce (nu) se schimbă pentru autoturisme și utilitare ușoare

Parlamentul European a dat ”undă verde” noilor norme UE de reducere a...