Control rutier pe autostrăzi. Pe A3 cu 225 km/h, iar pe A1 cu 217 km/h!

Sâmbătă și duminică, poliţiştii Brigăzii Autostrăzi au înregistrat cu aparatele radar 248 de şoferi care au depăşit limita legală de viteză, iar în 74 de cazuri au reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru 90 de zile.
Autostrăzi

De asemenea, poliţiştii au depistat cinci persoane care nu foloseau centura de siguranţă, două autoturisme care prezentau defecţiuni tehnice, iar câte o sancţiune a fost aplicată pentru oprire neregulamentară pe banda de urgenţă, folosirea incorectă a luminilor şi lipsa sistemului de retenţie pentru copii.

Totodată, pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii care acţionează pe autostrăzi au reţinut două certificate de înmatriculare.

Astfel, duminică, poliţiştii care acţionau pe autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au depistat un bărbat, de 20 de ani, pe sensul spre Râmnicu Vâlcea, care se afla sub influenţa substanţelor psihoactive, şi anume canabis. Şoferul, care avea permisul de mai puţin de un an, a fost înregistrat de aparatul radar conducând cu viteza de 187 km/h.

Tot duminică, pe acelaşi sens de mers al autostrăzii A1, poliţiştii rutieri au depistat 4 şoferi care conduceau cu vitezele de 215 km/h (doi şoferi), 211 km/h şi 217 km/h. În toate cazurile a fost reţinut permisul de conducere şi au fost aplicate sancţiuni contravenţionale.

În după-amiaza zilei de duminică, poliţiştii rutieri au depistat pe autostrada A3, tronsonul Câmpia Turzii – Nădăşelu, doi şoferi care conduceau cu vitezele de 204 km/h, respectiv 225 km/h. În ambele cazuri a fost reţinut permisul de conducere şi au fost aplicate sancţiuni contravenţionale.

Poliţia Română reaminteşte că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice.

Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, viteza maximă admisă pe autostrăzi este de 130 km/h. De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că limita maximă se poate modifica, pentru motive legate de siguranța rutieră, atunci când se circulă în condiții meteo nefavorabile sau pe anumite segmente de drum, acest lucru fiind semnalizat prin indicatoare rutiere.

Depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă.

Totodată, se aplică sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

 

CITEȘTE ȘI:

Exporturile de maşini şi echipamente pentru transport, în scădere cu 17,8% după 7 luni

Engie Romania își cumpără o mega-flotă de 211 de vehicule

Reîncepe programul „Autobuzul şcolar”, prin care se asigură transportul elevilor

 

 

Adaugati comentariu