Advertisement

decarbonizarea utilitarelor ușoare
Home Piaţa auto Vehicule comerciale uşoare Constructorii auto solicită 7 condiții cheie pentru decarbonizarea utilitarelor ușoare

Constructorii auto solicită 7 condiții cheie pentru decarbonizarea utilitarelor ușoare

Negociatorii europeni au încheiat recent revizuirea Regulamentului privind emisiile de CO2 ale utilitarelor ușoare, fixând obiective de reducere pentru 2030 și o țintă de 100% pentru 2035. Asociația Constructorilor Auto Europeni (ACEA) se angajează să atingă aceste obiective – după ce a investit deja 250 de miliarde de euro în electrificare – însă consideră că industria singură nu poate atinge aceste obiective ambițioase.

În opinia producătorilor auto europeni, factorii de decizie politică trebuie să ofere condițiile propice, înainte ca mandatul actual al Comisiei Europene să se încheie. Pentru a accelera și mai mult decarbonizarea utilitarelor ușoare, ACEA prezintă șapte acțiuni pentru realizarea obiectivelor de reducere a CO2.

1. O politică industrială ambițioasă și competitivă

Potrivit ACEA, Uniunea Europenă nu are un răspuns solid la Legea de reducere a inflației din SUA (Inflation Reduction Act – IRA), care oferă stimulente masive pentru investițiile în tehnologii curate. Drept urmare, constructorii auto îndeamnă Comisia Europeană să inițieze un dialog structurat cu alți actori mondiali pentru a preveni scurgerile de investiții și pentru a menține locurile de muncă în Europa. În timp ce Critical Raw Materials (CRMA) și Net-Zero Industry Acts (NZIA) fac parte din răspuns, ACEA reamintește factorilor de decizie politică că o aprovizionare suficientă cu materiale și baterii va fi esențială pentru a se asigura că industria poate îndeplini obiectivele de CO2, în special ținta de 100% în 2035. Ca atare, Comisia ar trebui să prezinte o foaie de parcurs pentru materiile prime critice, ca parte a diplomației sale comerciale.

2. Infrastructură de reîncărcare și realimentare rapidă
Statele membre ar trebui să pună în aplicare rapid Regulamentul privind infrastructura pentru combustibili alternativi (AFIR). În același timp, Observatorul European al Combustibililor Alternativi (EAFO) trebuie să asigure un sistem robust de monitorizare, care să stimuleze statele membre să implementeze mai rapis această infrastructură. Rezultatele negocierilor privind performanța energetică a clădirilor (EPBD) ar trebui să fie ambițioase și să stimuleze instalarea infrastructurii de încărcare private. Comisia ar trebui să ofere orientări clare cu privire la oportunitățile de finanțare subexploatate în prezent de statele membre și de industrie.

3. Sporirea ecologizării flotelor corporative
Unele părți interesate susțin că flotele corporative sunt, de asemenea, un segment crucial al tranziției spre mobilitatea electrică și ar putea crea mai rapid o piață de vehicule electrice second-hand. Ecologizarea flotelor corporative nu ar trebui să înlocuiască obiectivele regulamentului privind CO2, ci să stimuleze dezvoltarea pieței. În consecință, ACEA consideră că Executivul comunitar ar trebui să aibă în vedere următoarele aspecte:
– evaluarea atentă a impactului oricărei inițiative de reglementare care afectează piețele noi și second-hand și accesibilitatea/disponibilitatea vehiculelor, de exemplu, limitările privind disponibilitatea bateriei. În plus, orice evaluare a impactului ar trebui să ofere îndrumări cu privire la domeniul de aplicare și dimensiunea rezonabilă a flotelor vizate;
– asigurarea că orice posibile inițiative suplimentare de reglementare urmează cadrul de bază și termenele convenite în regulamentul privind reducerea emisiilor de CO2. Trecerea către mobilitatea electrică va fi aplicată în toate segmentele și va depinde în mare măsură de implementarea AFIR de către statele membre. Inițiativa nu ar trebui să provoace denaturări ale pieței și nici să depășească nivelurile ambițioase ale Regulamentului privind reducerea emisiilor de CO2;
– respectarea diferențelor dintre autoturisme și furgonete, cum ar fi, de exemplu, utilizările specifice ale acestora și progresul decarbonizării;
– concentrarea numai pe flotele mari corporative, excluzând microîntreprinderile și vehiculele pentru uz individual, inclusiv cele închiriate;
– conectarea oricărei noi inițiative privind ecologizarea flotelor corporative cu instrumente financiare și nefinanciare de sprijin la nivelul statelor membre.

4. Creșterea cererii pentru flote publice
Autoritățile publice ar trebui să fie lideri în decarbonizarea vehiculelor lor, mai ales că flotele publice reprezintă o parte semnificativă din înmatriculările noi. Directiva privind vehiculele curate (The Clean Vehicles Directive) este un instrument unic pentru a accelera ecologizarea flotelor publice și pentru a stimula dezvoltarea pieței. ACEA îndeamnă Comisia să adopte următoarele acțiuni:
– să furnizeze un raport de implementare a Directivei privind vehiculele curate pentru a demonstra amploarea reală a implementării în statele membre;
– pe baza raportului de implementare, să efectueze o revizuire a Directivei privind vehiculele curate pentru a stimula mobilitatea electrică a flotelor publice;
– să analizeze dacă este necesar un regulament (în loc de o directivă) pentru a aborda nivelurile diferite de implementare în UE.

5. Prelungirea schemelor naționale de sprijin
ACEA consideră că Executivul comunitar ar trebui să elaboreze un plan pentru schemele de impozitare pentru a accelera electrificarea, în conformitate cu obiectivele convenite privind emisiile de CO2 și flotele corporative. Totodată, împreună cu statele membre, ar trebui organizat un eveniment la nivel înalt pentru a compara cele mai bune practici din schemele naționale, inclusiv diferitele calendare de implementare.

6. Agenda de perfecţionare şi recalificare
Lipsa de calificare și transformarea pieței muncii pot submina tranziția către mobilitatea cu emisii scăzute și zero. Comisia ar trebui să dezvolte o agendă dedicată perfecționării și recalificării în sectorul auto, care să fie coerentă cu alte inițiative politice, cum ar fi Pactul pentru competențe, Academiile Alianței Europene pentru Baterii (EBA), recent propusele academii Net-Zero etc.

UE ar trebui să ofere, de asemenea, finanțare dedicată pentru parteneriate, cum ar fi Automotive Skills Alliance (ASA), pentru a facilita inițiativele de perfecționare și recalificare. Finanțarea pentru ASA ar putea sprijini cursuri de formare în statele membre și în regiunile care au cea mai mare nevoie. De asemenea, Comisia ar trebui să ofere o imagine de ansamblu a tuturor oportunităților de finanțare UE care sprijină transformarea competențelor.

7. Consolidarea agendei pentru o mai bună reglementare
Comisia ar trebui să revizuiască agenda pentru o reglementare inteligentă și mai bună, care a fost retrogradată în cadrul mandatului actual. Există o lipsă de coerență între inițiativele de reglementare ale UE, de exemplu căile de decarbonizare prevăzute de Regulamentul privind reducerea emisiilor de CO2, de Regulamentul prind normele Euro 7, obiectivele AFIR și obiectivele flotei corporative. Ar trebui respectate regulile de bază ale agendei pentru o mai bună reglementare, cum ar fi termene suficiente, evaluări amănunțite de impact și verificări ale competitivității.
În cele din urmă, Comisia ar trebui, de asemenea, să prezinte o imagine de ansamblu clară a rezultatelor pachetului Fit for 55 și să evalueze coerența întregului pachet cu propunerile sale individuale.

Potrivit ACEA, deși nu există nicio îndoială că producătorii auto investesc deja masiv în vehicule cu emisii zero, principalul obstacol cu care se confruntă industria este lipsa condițiilor favorabile. Drept urmare, constructorii de autovehicule consideră că asigurarea unor condiții adecvate ar declanșa investiții suplimentare masive în tehnologii cu emisii zero și ar accelera disponibilitatea sectorului către atingerea obiectivelor de CO2 pentru utilitarele ușoare.

 

(Articol publicat în revista Flote Auto, iulie – august 2023, Suplimentul Vehicule utilitare ușoare)

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

50 de staţii de încărcare pentru maşinile electrice vor fi montate pe 11 amplasamente din Bucureşti

Studiu BCR: Lipsa unui fond de urgență este principala îngrijorare financiară pentru 44% dintre români

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Caddy
Vehicule comerciale uşoare

Volkswagen Caddy. Extensie eHybrid

Alături de noile modele cu motor pe benzină TSI cu tracțiune față...

Ducato
Vehicule comerciale uşoare

Noua transmisie automată cu 8 trepte pentru Ducato

FIAT Professional lansează o nouă transmisie automată cu 8 trepte, model AT8,...

Flotă verdeVehicule comerciale uşoare

Primele prototipuri VAN.EA sunt gata de drum

Mercedes-Benz Vans implementează următoarea etapă a strategiei sale de electrificare cu VAN.EA.