Franța
Home Administrare flote Juridic Condițiile la intrarea în Franța pentru românii nevaccinați

Condițiile la intrarea în Franța pentru românii nevaccinați

Persoanele nevaccinate care sosesc în Franța din România trebuie să prezinte un test PCR sau antigen negativ pentru Covid-19, efectuat cu maximum 24 de ore înainte de plecare, sau un certificat care dovedeşte vaccinarea împotriva bolii, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Totodată, românii care intră în Franța pot să mai prezinte un certificat care să ateste trecerea prin boală – infectarea anterioară cu virusul SARS-CoV-2 într-o perioadă cuprinsă între 11 zile şi maximum 6 luni anterior intrării pe teritoriul țării.

Copiii cu vârsta de până la 12 ani sunt în continuare exceptaţi de la această măsură.

Noile măsuri au intrat în vigoare de luni.

MAE menționează că, potrivit măsurilor adoptate de autorităţile franceze, persoanele vaccinate cu schemă completă (cu un vaccin autorizat de către Uniunea Europeană) şi care au vârsta de peste 12 ani nu trebuie să prezinte un test negativ pentru Covid-19.

Dovada imunizării este valabilă dacă au trecut cel puţin 7 zile de la a doua doză cu vaccinurile care se fac în doză dublă (Pfizer/Comirnaty, Moderna, AstraZeneca/Vaxzevria/Covishield), 28 de zile de la doza pentru vaccinul în doză unică Janssen (Johnson & Johnson) şi 7 zile de la doza efectuată în cazul persoanelor care au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 şi pentru care, în Franța, este necesară o singură doză.

Totodată, autorităţile franceze au comunicat că sunt acceptate drept certificate doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală sau rezultatului negativ al unui test RT-PCR sau antigen doar certificatele care conţin un cod QR şi care sunt redactate în limba statului în care au fost emise şi în limba engleză.

MAE menţionează că toate persoanele (inclusiv copiii) care călătoresc în Franța trebuie să prezinte companiei de transport sau la trecerea frontierei o declaraţie pe proprie răspundere prin care atestă că nu prezintă simptome specifice Covid-19 şi nu au cunoştinţă să fi fost contact al unui caz confirmat. Declaraţia poate fi descărcată de pe pagina de internet a Ministerului de Interne francez: www.interieur.gouv.fr/Actualites/L-actu-du-Ministere/Attestation-de-deplacement-et-de-voyage.

Ministerul de Externe le recomandă cetăţenilor români să se informeze anterior deplasării în Republica Franceză şi să consulte paginile de internet ale Ministerului Europei şi Afacerilor Externe francez: diplomatie.gouv.fr, Ministerului de Interne francez: www.interieur.gouv.fr, Ministerului Afacerilor Externe: https://www.mae.ro/node/51912 şi Ambasadei României la Paris: paris.mae.ro.

Cetăţenii români care doresc să se deplaseze sau se află pe teritoriul Republicii Franceze pot solicita informaţii consulare la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966, +33147052755, +33(0)145503997 şi +33(0)1470510 40, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă: Misiunea diplomatică a României în Republica Franceză: +33680713729, Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164, Consulatul General al României la Lyon: +33643627736 şi Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022, la care pot apela în funcţie de zona în care se află.

 

CITEȘTE ȘI:

RAR: Toate anvelopele marcate cu literele M și S pot fi utilizate în condiții de iarnă

Companiile de transport public, sancționate pentru nerespectarea programului

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

influenţa drogurilor
Juridic

Șoferii aflați sub influenţa drogurilor sau alcoolului nu vor mai putea conduce până la 10 ani. Proiect de lege

Un proiect legislativ destinat combaterii traficului de droguri prevede și interzicerea dreptului...

autoturisme
Juridic

Noile măsuri fiscale. Cum vor fi limitate cheltuielile cu autoturisme și consumul de carburați în instituțiile de stat

În cadrul Legii privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare...

abonamente
Juridic

În sectorul 3, conducătorii auto pot achiziționa abonamente pentru parcare pe timp de zi

Din 15 septembrie, conducătorii auto au posibilitatea de a achiziționa abonamente lunare...

China
Flotă verdeJuridic

CE va lansa o investigație antisubvenție privind vehiculele electrice din China

Comisia Europeană (CE) va lansa o investigație antisubvenție privind vehiculele electrice care...